Supărarea ca Element (stihie) și legătura ei cu afecțiunile fizice (Partea II)

Căutând răspunsuri la întrebările „De ce una și aceeași informație are efectul de a declanșa o supărare puternică doar în anumite situații, iar în altele nu?” și „Ce fenomen aflat la baza psihicului uman face diferența dintre a ne supăra sau a nu o face?” grupul de cercetare a ajuns la concluzia că există o strânsă legătură între conceptul de “valori existențiale“ al pacientului și gradul de supărare cu care acesta reacționează la agresiuni. .

Odată cu elevarea noastră spirituală valorile existențiale suferă, la rândul lor, modificări și transformări. Tocmai ele sunt factorul care determină zona din care percepem informația și situațiile care fie ne pot răni, fie nu.

De exemplu, selectând câțiva pacienți din subgrupul bolilor pulmonare cronice, s-a constatat că, în funcție de gradul lor de elevare și, implicit de modul de a percepe lumea, cauzele care le-au declanșat stările de supărare au fost extrem de diferite. La unii supărarea se declanșase în urma faptului ca cineva dintre apropiați le încălca convingerile personale despre ce este bine și ce este rău. În urma discuțiilor cu acești bolnavi se constata o împărțire extrem de drastica a percepției realității în „asta e cu siguranță bine, iar asta e cu siguranță rău!”.. Aici eu văd alb, aici văd negru – nenegociabil!

Supărarea acestora era, de regula, categorică și agresivă în manifestare, extrem de dificil de ameliorat. Oamenii păreau imposibil de convins să-și schimbe punctul de vedere spre polul opus – criteriile lor de evaluare a situației /evenimentului /acțiunii nepermițându-le nicio altă varianta de interpretare decât cea proprie și nu exista nici măcar o tentativa din partea lor de a se poziționa în locul altuia. Verdictul suna cam așa: ”Ai procedat inadmisibil și eu nu te voi ierta niciodată! „

Pentru mulți dintre acești bolnavi supărarea devenise de ceva timp o lozincă, un motto de viață, justificând în totalitate (din punctul lor de vedere) actul răzbunării.

Exemplu: una dintre paciente, mama a doi copii, părăsită de soț, s-a exprimat astfel: „El a renunțat la propriii săi copii! Asa ceva nu se iartă nimănui și vreau să nu aibă parte de fericire în viata vreodată, asa e corect!” Femeia rostea cuvintele plina de ură, în voce și în priviri. Paradoxal, ea nu încerca deloc să analizeze situația creată. Se poziționase din start în rolul de” victimă inocenta”, iar soțului îi atribuise rolul de „criminal odios”

O aditudine asemănătoare au arătat și alți câțiva participanți la experiment. La baza sistemului de valori a acestor oameni se aflau instinctele de autoconservare și supraviețuire care, la rândul lor, stăteau la originea reacției lor de supărare

Cu totul alte cauze animau sentimentele puternice de supărare la următorul subgrup de bolnavi, care se situau la un nivel diferit , mai ridicat, al scării valorilor existențiale.

În setul lor de principii cu privire la relațiile interumane erau incluse: dreptul celuilalt de a avea propria opinie, dreptul celuilalt la alegere, dreptul la automanifestare și autorealizare. Cauzele care le provocau lor supărarea erau încălcarea de către alții a unor criterii morale, legate de onoare, sinceritate și loialitate la adresa lor.

E foarte relevant in acest sens exemplul unui pacient, profesor universitar. El nutrea o supărare profunda fata de asistentul sau, (un tânăr aspirant la un titlu științific, căruia ii era mentor) pentru fățărnicia și duplicitatea de care acesta dădea dovadă la adresa sa

De fiecare dată când acest tânăr, ocupat cu pregătirea disertației avea nevoie sau depindea de profesor, el începea să demonstreze un atașament profund, entuziasm și admirație fata de ideile și cercetările profesorului, nemaivorbind de dovezile de prietenie și simpatie personală. De îndată ce cariera asistentului a luat avânt, iar rolul de îndrumător al profesorului s-a încheiat, acesta a votat la unul dintre Consiliile Științifice împotriva mentorului său.

Cauza supărării sale puternice profesorul o explică astfel: „Decizia de a vota cum crede – e treaba și dreptul lui, dar de ce nu a venit la mine, să-mi spună sincer despre faptul ca nu o sa îmi dea votul lui?”

Nerespectarea de către cineva apropiat a unor principii moral-etice este, așadar, cauza principala a supărării pentru o numeroasă categorie de persoane.

Unul dintre participanții la experiment a declarat un motiv destul de rar întâlnit de supărare. Pe acest bolnav îl interesau prea puțin orice fel de relații cu alte persoane și gradul acestora de interes sau dezinteres față de persoana lui. În schimb, pacientul era foarte implicat în subiecte de ordin global, filozofic, care aveau legătură cu predestinarea lui în aceasta lume ca individ, ca entitate unică

Și, în legătură cu aceste trăiri, el a dezvoltat un tip de supărare, care poate fi numita la modul general, „supărare pe soartă”, din cauza faptului ca nu reușea sa acceseze informația despre esență sa divină, autentică, irepetabilă și implicit, nu putea să manifeste acele daruri și capacități specifice doar lui, dăruite de Divinitate.

În concluzie, studiul făcut a arătat clar că motivele supărărilor ce declanșează boala într-un organism uman pot fi diferite, și depind de modul pacienților de a percepe lumea, de modul de evaluare a realității înconjurătoare și chiar de concepțiile filosofice sau religioase. Însă,cu toate aceste diferențe majore de motivație concluzia era: dacă în sufletul unui individ este prezenta starea permanentă și puternică de supărare, indiferent de sfera apariției acesteia, avem motive sa susținem că această stare fie a fost cauza declanșatoare a unei îmbolnăvirii deja diagnosticabile a aparatului respirator, fie este un precursor al unei viitoare afecțiuni de acest gen.

S-a confirmat și legătura direct proporțională dintre durata și intensitatea stărilor de supărare și gravitatea bolii. În ordine crescătoare:

-patologii ale plămânilor cu fond astmatic,

-bronsite și traheobronșite,

– astm bronșic sever

Din 100% participanți la experiment cu probleme pulmonare, la 90% dintre ei a fost identificată drept cauză a bolii o supărare profundă, care ii măcina pe interior de o perioadă de timp: În acest mod a fost confirmată cu succes informația referitor la stihia Supărării: o cantitate foarte mare din acest tip de energie poate duce la perturbarea proceselor oxidative din plămâni, care la rândul sau, duce la bronșite, iar, în condițiile unor circumstanțe agravante – la pneumonii și astm: Studiind influenta Supărării și în etiopatogeneza altor boli, (pe afirmația: supărarea poate fi un motiv de perturbări în diverși centri energetici) echipa de cercetători a ajuns la noi concluzii interesante:

O stare psihică persistentă de supărare se poate manifesta nu numai sub formă de boli ale tractului respirator, ea se poate manifesta și în acele sisteme și organe a căror funcționare e deja perturbată de alte stări psihice negative( frici, stări de șoc, reacții emoționale puternice), adică acolo supărarea nu este factorul agresor primar. ci cel secundar.

Problemele psihologice enumerate mai sus sunt, de regulă, prin natura lor, puțin stabile și de scurtă durată și pot exista la modul permanent în psihic doar ca posibil potențial latent de manifestare. Chiar și așa, ele pot declanșa starea de supărare, care este o condiție psihologică mai stabilă.

De exemplu, una dintre participantele la experiment, o tânără femeie, avea frică de contactul intim cu lumina aprinsă, sau la lumina zilei, iar partenerul ei sexual insista pe acest detaliu. Acest lucru i-a declanșat o stare puternică de frustrare și supărare pe motiv că partenerul ignora tabieturile și punctul ei de vedere despre cum trebuie să se desfășoare relațiile intime perfecte.

O supărare apărută din acest gen de cauze, poate provoca dereglări în zona organelor de reproducere, de la dureri și crampe cu caracter temporar până la afectarea gravă a funcționalității sistemului genito-urinar(cum ar fi inflamația ovarelor la femei sau e glandei prostatice la bărbați, probleme care, la rândul lor, pot duce la o perturbare a echilibrului hormonal din organism, ale cărui consecințe se vor manifesta individual, în funcție de starea generală mentală și fizică a persoanei).

În particular, acestea pot fi manifestate prin scăderea imunității și predispoziție la infecții în zona genito-urinară, la fluctuații de greutate, etc.

Însă acest lucru nu înseamnă neapărat că toate bolile organelor genitale apar în mod obligatoriu din cauza resentimentelor și a supărării – ele se pot baza și pe alte motive psiho-emoționale. Conform studiului, din 100% pacienți diagnosticați cu tulburări ale sistemului genito-urinar, la 40% dintre aceștia cauza declanșatoare a bolii a fost supărarea prelungită pe partener.

Supărarea se poate manifesta sub formă activă sau pasivă. Forma pasivă este exprimată prin faptul că persoana se închide în sine, consumându-se pe interior Aceasta poate duce la agravarea stării (a bolii), care, la rândul ei, poate da un impuls fie căutării și analizei cauzelor apariției acesteia, fie omul începe să-și plângă de milă. În forma pasivă de supărare, de cele mai multe ori, nu există nicio tentativă de căutare a unei soluții de rezolvare, bolnavul adoptând varianta a doua – comportamentul de victimă resemnată.

Forma activă a supărării se cere exprimată în exterior, cu o agresivitate mai mare sau mai mică, în funcție de temperament, ceea ce în unele situații poate duce la eliberarea de această stare.

Forma extremă de supărare activă este cea mai periculoasă, deoarece poate duce la dorința puternică de răzbunare (în gânduri, fapte, etc) devenind sensul existenței individului. În acest caz, se produce o trecere la o altă stare psihologică : în primă fază energia supărării se epuizează, iar acesta poate fi motivul unei ameliorări a crizelor. Dar acest lucru se poate întâmpla numai dacă supărările în acea sferă a vieții nu-i sunt în mod normal specifice persoanei.

Un exemplu. Una dintre femeile din grup era genul de persoană mai libertină, care practica relații parteneriale sexuale cu mai mulți bărbați în paralel. Contactele sexuale ale acestora cu alte femei nu au fost pentru ea niciodată un motiv de supărare. Într-o zi, în viața ei a apărut un bărbat cu care a avut o relație foarte specială, ce i-a trezit o dorință puternică de a fi numai cu el și cu nimeni altul.. De la acest bărbat femeia aștepta aceeași atitudine față de ea însăși, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Trădarea partenerului a declanșat în ea o reacție violentă de supărare și furie.

Întrucât a fost o reacție unică, neobișnuită pentru ea, în același tip de situații – în momentul transformării reacției de supărare în una de agresivitate furibundă, starea anterioară a fost eliberată.

Cu toate acestea, agresivitatea ce a luat locul supărării nu i-a ușurat pacientei starea, ci dimpotrivă, a avut un efect patologic asupra altor organe.

Supărarea, agravată de manifestări de iritare și ieșiri răutăcioase duce ,în majoritatea cazurilor, la un variat spectru de boli: de la afecțiuni minore ale ficatului și vezicii biliare la colelitiază.

Supărarea , agravată de stări psiho-emoționale de ură, aroganță provocatoare, grosolănie duce la

• boli ale pancreasului: diabet, cetoacidoză diabetică, stare hiperosmolară,comă hipoglicemică,
• disfuncții sexuale, care au în etimologia lor o tulburare de metabolism hormonal
• boli gastro-intestinale.

Putem vorbi, în urma studiului efectuat, despre supărare ca despre un factor important în apariția patologiilor tractului gastrointestinal. Vorbim despre acele situații din viața bolnavului, în care, după o încălcare a unui partener a principiilor și acordurilor, indiferent unde: în domeniul relațiilor de afaceri, a celor de prietenie, între membrii familiei, etc. urmează o stare de supărare puternică.

În același timp, cel supărat se consideră de obicei un model și un punct de referință în implementarea acestor relații parteneriale: „uite, eu îndeplinesc și respect întotdeauna toate condițiile.”

În funcție de durata și intensitatea unui astfel de resentiment, el poate duce la declanșarea în organism a unui șir de stări patologice: de la crampe stomacale și ale căilor biliare până la aciditate ridicată, care la rândul său, poate agrava orice disfuncții deja existente ale tractului gastrointestinal.

Supărările care apar în urma manifestării calităților excesive ale elementului Foc, cum ar fi agitația și temperamentul coleric, pot duce la boli ale stomacului: de la inflamația mucoasei la ulcere.

În patologiile splinei supărarea nu este cauza principală, ci secundară stării de îndărătnicie.

Iată un exemplu simplu, chiar copilăresc: afară este frig și soțul hotărăște să-și pună o căciulă călduroasă . Când, brusc, soția îi spune: „vezi că azi e frig, neapărat să-ți iei căciula călduroasă, da? …că altfel răcești!” Într-un asemenea moment, îndărătnicia se poate activa: prin refuzul, chiar în detrimentul propriei sănătăți, să facă ceea ce el însuși intenționa să facă, dar intervenția soției a creat aparența unei non-decizii.

Ego-ul bărbatului nu a putut suporta așa ceva, declanșând o reacție de genul „nu fac eu ce îmi dictezi tu!” – ieșind în frig cu capul descoperit. Rezultatul – un om zgribulit, înghețat, foarte supărat pe el, pe soție și pe tot Universul, supărare care a pus baza viitoarelor spasme și patologii ale splinei.

Cauza apariției unor boli ale sistemului cardiovascular pot fi nemulțumirile permanente (sau chiar o singură ranchiună), dar exacerbată de un complex ulterior de milă, care include sentimente ascunse de vinovăție, stânjeneală și dorința de a scăpa de ele. În acest caz, bolile posibile pot varia de la angina pectorală la atac de cord.

O stare de frustrare din invidie, cu declanșarea ulterioară a supărării pe sine poate duce la afectarea funcției renale.

Un exemplu. O femeie își invidiază prietena care are, din punctul ei de vedere, o viață de familie fericită. Și acesta este motivul supărării pe propriul destin pentru o viață personală neîmplinită. Această stare psihologică poate duce la inflamația rinichilor și la apariția nisipului. Bolile renale mai grave nu sunt considerate a fi consecințe ale stărilor de supărare, ele nefăcând din acest motiv obiectul cercetării.

Supărarea poate provoca boli ale gâtului dacă este urmată de starea psihologică numită „intenție nerealizată”. Simultan persoana simte nevoia și dorință de vorbi despre problemă, fie cerând socoteală celui care a supărat-o, fie de a povesti (a se plânge) cuiva despre situația care o supără, dar, din cauza concepțiilor sale despre principiile morale, nu o face.

Sentimentul de supărare persistă și, în funcție de puterea lui, poate duce la probleme ale gâtului de gravitate diferită: de la iritație și răgușeală la faringită și amigdalită.

Din 100% dintre participanții la experiment cu diverse boli ale gâtului, în 50% din cazuri, cauzele apariției lor au avut ca motiv o puternică trăire psihoemoțională a stării de supărare

Pentru a confirma rezultatele studiilor de mai sus, care arătau că „modificările fiziologice ale diferitelor sisteme ale corpului pot fi cauzate de experimentarea unei stări de supărare, iar gravitatea lor depinde de gradul de excitare emoțională”, a fost necesar ca echipa de cercetători să investigheze și modalitățile care ar putea elimina starea emoțională de supărare. Dacă concluziile se dovedeau a fi corecte, atunci existau șanse ca agravarea bolilor declanșate de supărări să poată fi oprită iar pacienții să fie puși în stare de vindecare.

Această investigație s-a efectuat. Despre rezultatele ei surprinzătoare – în Partea a III-a.

(va urma)