V-ați pus vreodată întrebarea – de ce, de-a lungul vieții, mulți dintre noi suntem nevoiți să interacționăm cu persoane violente, manipulatoare, mitomane, dependente de alcool sau droguri, cu tirani, trădători, etc, fără a ne putea eschiva? Uneori, nu că interacționăm ci chiar suntem legați printr-un mariaj de o asemenea persoană. Cum de se întâmplă ca, răspunzând cu drag la „chemarea inimii”, ne trezim captivi într-o relație distructivă care ne toacă nervii, ne „arde” la buzunar, ne distruge încrederea în puterile proprii și ne scade stima de sine? Rădăcinile deciziilor noastre de a alege astfel de relații de cele mai multe ori se extind dincolo de tiparele realității obișnuite, ajungând până în încarnările anterioare ori în spațiul dintre vieți.

Dacă relația cu persoana iubită vă sufocă și vă epuizează în mare parte a timpului, dar cu toate acestea, aveți convingerea că voi doi sunteți predestinați unul celuilalt și că nu puteți face nimic cu acest sentiment, este foarte probabil să fiți implicați într-o relație karmică. Una dintre misiunile din această viață este să învățați o lecție importantă și dureroasă, pe care aceasta v-o oferă. Conceptul de Karma se referă la consecințele acțiunilor și gândirii noastre pe parcursul unei vieți, care nu se anulează odată cu moartea corpului, reprezentând greșelile majore ale vieții anterioare Este opțiunea fiecăruia dintre noi să acordăm (sau nu) credit acestui concept fundamental, specific mai mult filozofiei orientale, deși a existat anterior și în cea creștină. Totuși, chiar și sceptici fiind, vă invit să parcurgeți mai întâi materialul de mai jos și apoi să trageți concluziile. 🙂

Un fragment din mesajul unei doamne, care a cerut o consultație de evaluare energetică: „Am divorțat acum 6 luni. Față de soțul meu aveam sentimente de iubire foarte profunde, dar, la un moment dat, ne-am separat la inițiativa lui. Acest lucru mi-a provocat o suferință puternică. După ce rana sufletească s-a mai cicatrizat, am putut să privesc în urmă și să evaluez obiectiv relația noastră. Până și eu am ajuns la concluzia că, în calitate de soț, acest bărbat nu mi se potrivea deloc – o prea mare diferență de caractere și prea diferit modul de a privi viața. Totuși, periodic mă cuprinde un sentiment de neliniște, mi se pare că ne-am despărțit prea repede, că mai aveam să ne oferim foarte multe lucruri unul celuilalt. Și că, dacă voi întrerupe definitiv legătura cu el, se va întâmpla ceva ireparabil, de care eu voi fi responsabilă. De ce simt asta? Ce să fac?”

Fiecare terapeut, cu minime cunoștințe de astrologie (mai ales orientală) știe, că multe dintre întâlnirile cu diverse persoane de-a lungul vieții nu sunt nici pe departe întâmplătoare. Ele sunt atrase de acțiunile noastre și au caracter karmic. Astfel de întâlniri pot fi numeroase. Venind la trup în această lume ne trezim înconjurați de suflete, care ne ajută (unii, paradoxal! doar punându-ne piedici! :)) în conștientizarea și realizarea Misiunii noastre terestre. Aceștia pot fi copiii noștri, părinții, prietenii, șefii, colegii de servici, partenerii de afaceri, clienții sau chiar simplii trecători.

În rândurile de mai jos am ales să vorbim însă despre un tip special de relații karmice – relațiile dintre sexe, relațiile de cuplu.

Acest tip de relații este unul, în care partenerii au interacționat și au resimțit de-a lungul uneia sau a mai multor vieți sentimente extrem de puternice de fascinație și atracție reciprocă. De obicei, unul dintre parteneri (sau ambii) au rămas în urma relației cu niște emoții puternice nerezolvate – gelozie, furie, vinovăție, dependență, frică, ori au greșit grav în orice alt mod unul în fața celuilalt, încălcându-și reciproc Liberul Arbitru.

De ce este nevoie DE REPETAREA relațiEI karmicE?

Nereușind să găsească o cale de exteriorizare și neutralizare a acelor emoții în viața cu pricina (ceea ce din punct de vedere a Legilor Divine înseamnă lecție neînvățată și, automat, involuție), cei doi se atrag reciproc, pe frecvența acelorași emoții, în viața următoare. Scopul noii întâlniri este de a li se oferi șansa reparării prejudiciului, a dobândirii unor noi virtuți ori a rezolvării unei probleme presante. Pentru a îi ajuta să rezolve situația cât mai eficient cu putință, Universul recreează, pentru o perioadă anume de timp, o conjunctură de viață asemănătoare și îi pune în situația de a trece din nou prin același gen de emoții.

Din acest motiv, întâlnindu-se din nou, partenerii karmici se recunosc imediat la nivel de suflet și simt nevoia puternică să se apropie unul de celălalt iar, după un timp, să își reintre în vechile roluri emoționale.

Scopul spiritual al acestei întâlniri pentru ambii îndrăgostiți este de a face o altă alegere, decât cea pe care au făcut-o în viețile anterioare.

Cum se manifestă această atragere karmică a evenimentelor în viața de zi cu zi? Imaginați-vă o femeie, care într-o viață anterioară are un soț extrem de gelos. Acesta o iubește la nebunie dar în același timp, o chinuie îngrozitor cu gelozia lui. La un moment dat, femeia realizează că nu mai poate trăi așa și pleacă de acasă. Nereușind să treacă de trauma abandonului și a Ego-ului rănit, cu creierul plin de fantasme adulterine ce îl înnebunesc, soțul gelos se îmbolnăvește și moare. Femeia simte remușcare. Ea crede sincer că este vinovată de moartea soțului , regretând că nu i-a oferit acestuia încă o șansă de a se îndrepta. În această vinovăție femeia își petrece tot restul vieții și moare, cu inima încărcată.

În această viață cei doi se întâlnesc din nou. Între ei din nou apare o atracție inexplicabilă. La început bărbatul i se pare femeii cel mai bun din lume. El, la rândul lui, o divinizează. Se stabilește o relație strânsă și pasională…

Din acest moment bărbatul se transformă într-un tiran posesiv și incredibil de gelos. El o suspectează constant de adulter. Femeia este dezamăgită și supărată că soțul o jignește, o agresează și o acuză pe nedrept, dar în același timp, simte o obligație neobișnuită să-l ierte și să-i mai ofere încă și încă o șansă. Ea găsește justificări acestei terori psihice la care este supusă , susținând că bărbatul prezintă doar niște complexe psihologice – cum ar fi nesiguranța, teama de abandon și că ea ar putea să-l ajute să facă față. Femeia își justifică astfel și propriul comportament, pentru a continua să rămână în apropierea lui, dar… relația nu se îmbunătățește – dimpotrivă, începe să îi afecteze negativ stima de sine, o deprimă și, cu fiecare zi de scandal, o devitalizează și o îmbolnăvește. .

Care ar fi decizia corectă într-o asemenea situație?

Cea mai potrivită alegere pentru femeie ar fi să întrerupă relația toxică și să meargă pe drumul ei, fără a se simți responsabilă de eșecul respectivei relații, fără senzația că „s-a înecat la mal.”

„Complexele” și obsesiile soțului sub nicio formă nu sunt responsabilitatea ei. Sensul acestei noi întâlniri karmice este ca femeia să învețe să dea drumul relațiilor eșuate fără să-și asume și vina celuilalt, iar lecția bărbatului e să învețe să treacă demn și asumat prin experiențele emoționale traumatizante, datorate propriilor greșeli, rămânând puternic. Singura decizie corectă pentru femeie este, din nou, ruperea relației și conștientizarea lecției.

„Greșeala” făcută de ea în viața anterioară nu a fost aceea că și-a abandonat soțul, nemaiputând suporta, ci că s-a simțit vinovată și responsabilă pentru boala și moartea acestuia.

Ieșind încă o dată din relație, lăsând bărbatul singur față în față cu propriile frici și trăiri, ea îi dă o șansă reală de a își conștientiza și vindeca emoțiile, regăsindu-și forța interioară, nu de a fugi de ele, preferând boala și autodistrugerea. Relația karmică dintre cei doi se va repeta, până când lecția va fi asimilată corect de ambii parteneri.

semnele după care recunoaștem o relație karmică.

  • Diferența de vârstă de 5 sau 10 ani între bărbat și femeie. O întâlnire deloc accidentală. Mai mult decât probabil că între acești parteneri există o legătură karmică care necesită achitarea unor polițe reciproce. Karma îi ține unul lângă celălalt. Ei ar trebui să meargă prin viața în aceeași direcție, doar că unul dintre ei trebuie să-și asume rolul de călăuză, iar celălalt – de călăuzit.
  • Diferența de vârstă de 15 ani+. Un indicator al unei atracții karmice foarte puternice. Este dificil pentru astfel de oameni să se despartă, chiar dacă vor să o facă. Aceste relații pot fi foarte complexe -cei doi fie se ajută reciproc să aleagă calea cea bună în viață, fie invers, se conduc reciproc pe calea rătăcirii, acumulând și mai multe datorii karmice unul față de celălalt.
  • Un alt indicator al relațiilor karmice dintre sexe sunt situațiile neobișnuite. Relația se poate lega fulgerător, ca printr-un scurtcircuit, luând prin surprindere pe toată lumea, mai ales rudele și prietenii apropiați, deoarece diferențele dintre cei doi pot fi uriașe – începând cu statutul social, starea financiară, caracterele, înfățișarea fizică, obiceiurile, vârsta. Tot în această categorie intră relațiile scandaloase gen medic-pacient, profesor-elev, celebritate – angajat, etc. Într-o altă variantă, cei doi parteneri karmici se pot ști de ani de zile, ca prieteni ori simple cunoștințe și, dintr-o dată, relația să se transforme în una intimă, cu o neașteptată cerere în căsătorie. În ambele variante persoanele se comportă, de parcă le-a venit brusc o inspirație de sus. Acest comportament este foarte asemănător cu cel al cuiva aflat în transă hipnotică. Oamenii nu prea înțeleg în acel moment ce li se întâmplă cu adevărat și abia după trecerea câtorva luni bune ori char a unui an, să perceapă situația conștient. Până atunci ei nu sunt capabili să-și explice propriul comportament și reacții. De multe ori, după ce survine „trezirea din transă”, întrebarea dacă mai vor cei doi să interacționeze unul cu celălalt, rămâne deschisă.
  • Triunghiurile amoroase sunt, de asemenea, relații de tip karmic, deseori interferând cu cele legate de diferențele de vârstă și statut.
  • Un alt indiciu că relația este de natură karmică – dacă, după încheierea căsătoriei cei doi parteneri rup legătura cu familiile lor, își schimbă domiciliul, încep o nouă viață doar ei doi, mutându-se în alt oraș sau chiar în altă țară.
  • Una dintre cele mai răspândite variante de relație karmică este cea cu un partener – alcoolic, partener- narcoman, partener-bolnav psihic sau cu invaliditate gravă – scaun cu rotile, etc.
  • Moartea prematură a unuia dintre soți este un alt marcaj ce arată că avem de-a face cu un cuplu karmic. În aceste ultime două cazuri este posibil ca în viața trecută rolurile celor doi parteneri să fi fost inversate, în prezent ei doar re-echilibrând balanța justiției divine.

Acest tip de relații este de multe ori și un semn de viitor închis pentru urmași comuni, deoarece ele apar cu un alt scop: pentru ca partenerii de cuplu să-și conștientizeze propriile defecte și să-și îmbunătățească propriile trăsături de caracter. Ei nu au nici timp, nici disponibilitate de a se focusa pe terți, fie și dacă este vorba de propriii lor copii. Numai în cazul în care partenerii reușesc să procedeze corect din punct de vedere Divin în situația dată (de exemplu, nu se ceartă, acuzându-se reciproc de infertilitate, etc și hotărăsc împreună să înfieze un bebeluș, datoria karmică se poate anula și peste scurt timp li se permite să aibă un copil comun. Dacă doar unul dintre soți adoptă un comportament corect, dar nu primește susținere de la celălalt, viața îl poate recompensa pe viitor cu un alt partener, cu care va avea propriii copii.

Cât timp poate dura o relație karmică? Depinde cărui tip îi aparține – relație vindecătoare sau distructivă.

Poate că mulți se vor întreba : dar oare există pe lumea asta și relații karmice vindecătoare, înălțătoare, încheiate cândva în Legea Iubirii?

Chiar dacă pe planeta noastră în acest moment aproape nimeni nu se naște cu adevărat vindecat și cu plățile karmice la zi, răspunsul este: cu siguranță, da!

Un semn distinctiv de relație karmică vindecătoare este faptul că, în cadrul ei, atât femeia cât și bărbatul se adaptează ușor și firesc la defectele celuilalt, iubindu-l și respectându-l fix așa cum este, fără a simți nevoia de a-l schimba sau corecta.

Lor le face o reală plăcere să fie împreună. Ei nu simt nici teamă, nici îngrijorare, nici gelozie, nici singurătate atunci, când celălalt nu se află alături. Într-o astfel de relație partenerii dobândesc înțelegerea, aprobarea și susținerea persoanei iubite fără a trebui mai întâi să rezolve pentru asta problemele, proprii sau ale partenerului, venite la pachet din alte vieți. Relația este marcată de sentimentul de libertate și împăcare.

Desigur că și în astfel de cupluri apar divergențe și neînțelegeri. Însă acestea niciodată nu durează mult. Ambii parteneri sunt dispuși să ierte și să nu țină ranchiună. Între ei există o permanentă legătură la nivelul inimii. Din punct de vedere emoțional ei nu au dependență unul de celălalt. Ei nu își umplu cu relația niște goluri existente în viața proprie ci, dimpotrivă, adaugă existenței lor ceva nou, important, vital.

În aceste relații vindecătoare sufletele celor doi se pot cunoaște din mai multe vieți, petrecute împreună, fapt ce a creat legătura indestructibilă dintre ei de-a lungul unui întreg șir de întrupări. O astfel de pereche nu se va separa niciodată. Ei vor dori să fie mereu împreună și se vor simți fericiți și recunoscători Destinului pentru că se au unul pe celălalt. Căsătoria cu un astfel de partener karmic poate fi o uimitoare și minunată călătorie în doi.

Este oare posibilă o achitare a unei karma de cuplu împreună cu partenerul sau este necesar să ieșim din relația respectivă, pentru a ne putea vindeca?
De fapt, închiderea unui jurământ sau contract karmic nu înseamnă întotdeauna despărțirea. În anumite cazuri, o privire lucidă asupra relației și o conștientizare clară a pașilor ce trebuie făcuți împreună, ar putea salva situația Închizând conexiunile și filtrele karmice de imagine , vom vedea alături o persoană reală, implicată( sau nu!) într-o relație reală cu noi, cei de azi. Și, dacă ne place ce vedem, am putea rămâne cu ea nu din „datorie karmică”, ci prin proprie alegere liberă. Această variantă ne poate duce către o nouă rundă în povestea noastră de dragoste, pe un alt nivel de frecvență, cea a iubirii fără suferință.
Dacă închiderea de karma a fost făcută unilateral, iar ceea ce vedem după conștientizare nu mai e în rezonanță cu sufletul nostru – atunci, sincer și calm, încheiem această legătură. Uneori, trebuie să acceptăm că este o urgență această încheiere, pentru a ne salva psihicul și chiar viața (iar de multe ori și pe a lui, mai ales în cazurile de dependență).

În anumite cazuri putem transforma o relație de iubire karmică în una de prietenie. Acest om poate rămâne pentru noi o persoană dragă, pur și simplu nu va mai există obligația de a-l „iubi pentru totdeauna” și de a trăi cu el.
De asemenea este posibil ca partenerul să nu fie conștient de toate aceste procese și să nu le susțină. În esență, acest lucru nu este important. Închiderea jurământului din partea noastră, ne eliberează atât pe noi, cât și pe el de lanțurile datoriilor reciproce.

Dragă cititorule, îți mulțumesc pentru răbdarea de a-mi citi un alt articol, lung cât o zi de vară! Mi-ar plăcea mult ca informația să-ți fie de un real folos, un prim pas către o viață liberă, plină de iubire și iertare. Terminarea unei relații karmice poate fi un adevărat cadou pentru sufletul tău,dar și pentru sufletul celui de lângă tine.

Meriți să fii liber/ă aici și acum!

Cu drag, Masha.