Mai în glumă mai în serios, dacă nu eram fascinată acum mulți ani de tot ce ținea de secretele celui de-al treilea reich, gen OZN-uri, societatea Thule și Vril (în care mediumul Maria Orsiс primea mesaje în scriere runică) , originile rasei ariene, etc. nu știu când și cum ajungeam să îmi doresc un studiu amănunțit al subiectului Rune.

Un subiect despre care găsești puține informații autentice, nu speculații, deoarece de câteva sute de ani această cunoaștere a intrat într-un con de umbră. Chiar foarte puține informații pentru publicul larg, cu excepția celor arheologice, insuficient studiate și descifrate sau a rarităților bibliografice, majoritatea în germană.

    În ce privește valoarea ezoterico-spirituală a runelor, situația este la fel de cețoasă, având în vedere că doar puțini inițiați, dintre care și mai puțini români au avut și au acces la subiect. Probabil, așa trebuia să fie.

     Dar, cum nimic nu e întâmplător, informația a venit la mine într-o bună zi, acum aproape 15 ani și…m-a copleșit. Țin minte și acum ce șoc am avut, când am văzut pentru prima dată fotografia unui fragment de scriere sacră runică, pe un artefact străvechi. Acele semne gravate m-au fascinat pur și simplu, de la prima vedere. Mi se păreau atât de cunoscute, atât de familiare, emiteau atâta putere, încât am vrut să știu urgent ce scrie acolo pentru a compara cu ceea ce deja intuiam cumva că scrie! 😀 Emoția puternică ce m-a cuprins la vederea runelor nu mi-am putut-o explica în acel moment – emoție care nu m-a părăsit niciodată, activându-se ori de câte ori am intrat în contact direct cu acestea (ultima oară într-o excursie prin Țara Luanei), sau cu informații despre celți, druizi și străvechile popoare nordice. Cu timpul, am găsit explicații care m-au motivat să continui acest studiu (chiar dacă literatură autentică nu prea există pe piață) până în ziua de azi. Le sunt recunoscătoare Runelor pentru că m-au găsit! 🙂 Aș vrea să împart cu voi câteva informații de ordin istoric.


Rune în Țara Luanei. Imagine cosminvatra.

Fragment din ”Arta runelor”, Edmond Weber: „Între secolul al 12- lea și al 14-lea multe obiecte ritualice bisericești erau gravate cu inscripții runice: cristelnițe, clopote de biserică, racle cu moaște, cădelnițe, etc. Cuvinte și expresii întregi în latină erau scrise cu alfabet runic. Dar această utilizare a runelor s-a ”stins” treptat. În secolul al XV-lea în Danemarca timpul runelor apusese definitiv . În Suedia – în special în zone îndepărtate de civilizație, în mediul rural s-au mai păstrat un timp diferite variante și ramuri ale scrierii runice; ba chiar, în anumite localități izolate, runele au retrăit pentru un timp o nouă perioadă de glorie.

În țara vecină, Norvegia, inscripțiile runice au dispărut la sfârșitul secolului al 14-lea; Islanda a renunțat la rune abia după Reformă. În 1626 o persoană a fost chiar arsă pe rug acolo, pentru faptul că printre scrisorile sale s-au găsit texte scrise cu rune „.

Baptismal font with runic inscriptions. Burseryd, Sweden. 13th century.  [1125x750] : r/runes

În imaginea 2: Vas de botez din secolul al XIII-lea din biserica parohială Burseryd, Småland, Suedia.nExpus la expoziția de artă medievală din Stockholm a Muzeului Național de Istorie. Inscripționat cu rune.

         În toate limbile scandinave, la triburile italicilor de nord, dar și la popoarele germanice cuvântul ”Runen” înseamnă taină, scriere magică;

Runele erau folosite pentru scrierile secrete religioase sau pentru gravarea unor expresii cu rol de protecție, (pasivă sau activă – inclusiv blesteme la adresa intrușilor). Limba în care se citeau runele era limba priscă (trad.bătrână) alias tracică protoromână – limba mamă a latinei vulgare (ziceți-i cum vreți, că tot aia e!:))


Imaginea 3:

Diferite reproduceri ale verigii de la Pietroasa, asa cum le prezintă N. Densușianu în Dacia Preistorica.

Apropos de traducerea textului respectiv: de la stânga la dreapta, inscripția tracica înfătișează trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, in traducere: “Casa (Neamul) în pace să-ți fie”, dar, citita pe dos, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adică: “Blestem vie peste raufăcător (hoț)” Interesant, nu? 🙂


Obiceiul germanicilor de a grava, în scopul protecției magice, rune pe case, armuri, pe șeile cailor, scuturile războinicilor, etc. a generat chiar un stil aparte în arhitectură – așa-zisul stil ”Tudor” sau ”Fachwerk” (imaginea 4).

Este caracterizat de folosirea unor șipci de lemn încrucișate, de culoare contrastantă pe pereții caselor, la ferestre și căpriori, ce pot reprezenta runa GYFU, (care are forma literei X ), sau runa OTHALO (Îmbogățire, Prosperitate), grinzile de susținere sub forma runei EOLH,ce semnifică Protecție Divina, Cunoaștere superioară, dar și alte rune…

Se utilizează și azi în construcții în Elveția, Austria, Germania.

O putem vedea pe clădirea ambasadei Danemarcei sau, împreună cu crucea celtică, pe castelul Pelișor – castel construit de Carol I și regina Maria (să nu uităm că aceasta era născută în Scoția, deci avea acces la cunoașterea nordică).

Institutul german Ahnenerbe („Moștenirea strămoșilor”) are departamentul propriu de runologie. In cadrul acestui institut a activat și cercetătoul Karl Theodor Weigel, 1892-1953 .

Ca rezultat al cercetărilor sale ,în 1937 a fost publicată lucrarea ” Runen und sinnbilder” unde se descrie pe larg rolul sacru și protector al runelor în arhitectură prin organizarea și direcționarea emisiilor haotice din mediul înconjurător, neutralizarea zonelor geopatogene, etc.

Extrem de interesant studiu privind energia formelor, concept regăsit și în geometria sacră. Cam atât pentru început despre rune.

p.s. Se fac aproape 12 ani de când studiez fascinantă temă a Runelor sacre. Totuși, nu am întâlnit prea multe persoane care să simtă aceeași atracție puternică și firească pentru ele. Și sincer, mi-ar fi plăcut să fim mai mulți, cei care simt că runele fac parte din moștenirea ancestrală a sufletului lor.

Atrași nu de o banală curiozitate, nu de dorința de a profita de marea putere de materializare a acestor simboluri sacre, ci dintr-o profundă necesitate interioară de a-și reaminti …. Încă aștept sincronizarea. Cu Timpurile, cu evenimentele, cu persoanele…

solekoru | Runic inscriptions and Runic writing system

 

Cu drag, Masha.