Probabil o să-mi pun în cap tot poporul autoizolat, dar acum că-s (și mai) izolată am idei multe. Și observ multe.

În primul rând, într-o societate aflată într-o eternă alergare disperată către… nimic… observați cât de ciudat de relaxați ne simțim când ni se impune să luăm o pauză? Fără acest simpatic virus (nu săriți în sus, mie mi-e simpatic) chiar dacă oboseala psihică, emoțională și chiar fizică era la cote alarmante, nimeni nu s-ar fi oprit o secundă să stea un pic în autoizolare.

De ce? Pentru că suntem încă la nivelul la care trebuie să ni se permită să ne oprim din fuga haotică de noi. Mai mult decât atât, trebuie să ni se impună. Doar așa nu ne simțim vinovați.

Mulțumim, Corona!

Un alt lucru care îmi atrage atenția e nivelul jenant de evoluție a civilizației umane. Încă suntem la faza de miorlăială cu ochii către cer (la propriu, fiecare identifică un norișor…) către Dumnezeu (tipu’ ăla bărbos) sau diverși alți zei să ne ajute, să ne ierte că nu mai facem, să ne mai dea o șansă, să nu ne “bată”, să omoare Corona pentru noi, să-l ia înapoi (că normal că el l-a trimis) etc.

Ideea asta de “să ne rugăm la Dumnezeu să ne salveze și să omoare virusul” e noaptea minții – da’ de ce, bre? Vezi tu cu tine ce bube ai, lasă virusul să-și facă treaba. E valabil pentru orice se întâmplă.

Încă nu putem să procesăm în creierele noastre atrofiate că noi generăm TOT ce e în jurul nostru. Încă nu putem să ne ridicăm din genunchi și să nu mai dăm vina (a propos, ce vină?!) pe orice din exteriorul nostru! Ne miorlăim cu sughițuri și suspine că a venit virusul peste noi că suntem păcătoși și nașpa cu planeta și în același timp ne aprovizionăm cu tone de carne. Poate acum vedem.

Că tot stăm pe-acasă, e un film pe Netflix – “The bad batch” –  nu neapărat fantastic, dar e interesant că arată o lume imaginară (?!) în care unii oameni țin în curte, în lanțuri, alți oameni pentru a-i mânca. Când vine ora cinei, se duc frumos cu fierăstrăul și mai taie un picior, o mână și pun de-o ciorbă, o tocăniță.. Aham.. Șocant, nu??

Well.. ASTA FACE “CIVILIZAȚIA” UMANĂ ASTĂZI CU TOATE CELELALTE FIINȚE DE PE ACEASTĂ PLANETĂ.

Mulțumim, Corona!

Bineînțeles,  în situația asta (mai mult sau mai puțin reală) a ieșit la suprafață tot creierul reptilian. Care se pare că la unii e chiar TOT creierul. Acum vezi ce zace în oameni care pozau până acum în intelectuali rafinați, echilibrați emoțional și cu înalt statut social. Și îi vezi cum la cea mai mică amenințare (închipuită sau nu) o iau razna, împrăștie în jur numai panică și frică, na.. toată materia din care sunt ei alcătuiți.

Da, frate, o să mori. Pe bune. Poate fi azi, poate fi mâine, poate fi peste 100 de ani. Uită-te în oglindă și spune-mi cu ce te ajută să trăiești în forma asta o sută de ani, în frică și teroare? Cu ce ne ajută ca civilizație creierul tău reptilian? Nu mai bine începi să încerci să înțelegi și tu ce e de fapt moartea? Și viața? Nu mai bine te ridici din genunchi în fața destinului implacabil din capul tău?

Măcar acum, obligați de autorități, poate ne oprim din alergat și încercăm să reflectăm un pic și la altceva în afară de ce mâncăm diseară (bio sau nu), numărul de suluri de hârtie igienică disponibile sau cum vai de mine o să dăm ortul popii.

Da, lumea nu va mai fi la fel. Destructurarea unei lumi nu este simplă. Dar se întâmplă. Acum.

Pe bune, îți plăcea lumea așa cum era? Nu mai bine o lăsăm p-asta să moară și ne menținem nivelul de vibrație înalt pentru a materializa ceea ce de fapt ne dorim?

Dacii erau băieți deștepți, plângeau când un om se năștea și se bucurau când murea. Moartea înseamnă eliberare. Nu că aș instiga la sinucidere. Dar dacă facem un efort și citim și noi mai mult decât ziarul Cancan poate ne prindem și noi de nișe adevăruri.

Nu de alta, dar dacă o viață n-am fost în stare să ne punem niște întrebări, ne dă acum Universul un răgaz de vreo 14 zile.

Mulțumim, Corona!

Și poate cine știe, reușim nu numai să supraviețuim (ceea ce facem de mii de ani degeaba), dar chiar să creăm o nouă lume, de data asta folosindu-ne și de altceva în afara creierului reptilian.

P.S.#1 abia aștept valurile de disperare și aghiazma cu care voi fi stropită după ce cu inconștiență am declarat virusul “simpatic”, acum când e momentul să stăm uniți în genunchi în fața inamicului public comun, să-l ostracizăm, să-l jignim, poate se supără și pleacă.. Sau se îndura cineva acolo sus și “nu ne mai bate”…

P.S.#2 aham, am pus și poza aia.. scoateți crucile și usturoiul!

Planeta Pământ, anul de grație 2020. Omenirea rezistă.

Mulțumim, Chakra, ești simpatică! 🙂