sursă imagine: aici

Dragă Om care citeşti aceste rânduri,

Înainte să încep să-ţi spun câte ceva despre BioSemnături, vreau să-ţi prezint un pic momentul pe care îl traversăm.

Aşa cum ne-a arătat conjuncţia Saturn Pluto din ianuarie, anul acesta este sub influenţa Cheii 61 şi a transformării Umbrei Psihozei.

Cum spune Richard Rudd în descrierea acestei umbre: „La fel ca în cazul tuturor starilor psihotice, nu suntem conştienţi de propria psihoză. Chiar şi acele persoane sensibile, care devin conştiente, şi sunt capabile să perceapă un inevitabil declin uman către autodistrugere, sunt captive înăuntrul dilemei. Dilema este că nu poţi să tratezi psihoza din interiorul psihozei. Civilizaţiile antice au numit această mantie a percepţiei, aruncată peste întreaga lume, „maya” – marea iluzie. Chestiunea naturii adevărate a realităţii se leagă în totalitate de frecvenţă…Numai atunci când frecvenţa care îţi trece prin codul genetic individual, se ridică la un nivel suficient de înalt, poţi începe să percepi realitatea.”

Am povestit cu ceva timp în urmă unei prietene povestea reală a unei persoane care a devenit extrem de interesată de radiaţiile Hartmann şi a început să le caute şi să le măsoare atât în case cât şi pe strazi.  După o perioadă de focus intens asupra acestor energii nocive, culoarea pielii ei a devenit gri şi i-a dispărut toată vitalitatea. 

Oamenii vorbesc despre frecvenţă, despre rezonanţă, însă de cele mai multe ori nu înţeleg ce înseamnă asta, pentru că înţelegerea lor nu implică o cunoaştere profundă a funcţionalităţii corpului, ei înţeleg doar din afara corpului, prin minte. Corpul nostru este o combinaţie de sunet şi lumină, astfel că expunerea pe termen lung la emanaţii nocive îl face prin rezonanţă (interesul şi atenţia focusate pe acel tip de energie) să devină recipientul acelui tip de energie. E ca şi cum i-ai spune fiinţei tale interioare că acela este lucrul pe care ţi-l doreşti.

Se spune că ceea ce cauţi, găseşti. Cauţi conspiraţii mondiale, pericole şi frică, le găseşti. Cauţi soluţii de ieşire din criză, de rezolvare situaţii şi probleme, le găseşti. Ca să găseşti soluţii e nevoie să te goleşti de orice aşteptare, pentru că soluţia întotdeauna vine de la un nivel de deasupra, necunoscut ţie în acel moment. Importantă e starea ta de spirit şi credinţa că există soluţii. Ele întotdeauna există şi cine le caută le găseşte.

Aşa am ajuns să descopăr BioGeometria. Informaţia a venit printr-o prietenă şi am rezonat imediat cu ea. Nu numai că am rezonat, dar m-am urcat în avion şi am plecat la Atena să învăţ despre ea.

Aflăm de pe site-ul BioGeometriei, că: „BioGeometria este o știință a mediului care utilizează principiile energetice ale formei pentru a introduce echilibrul în armonicile energetice fundamentale ale sistemelor biologice, în cadrul general al interacțiunilor energetice de mediu.

Ştiința BioGeometriei a fost fondată în 1993, de Dl. Ibrahim Karim, după mai bine de treizeci de ani de cercetare, cu eliberarea primului brevet mondial de către Ministerul Egiptului de Cercetări Științifice. Acest brevet s-a bazat pe doi ani de cercetări oficiale efectuate de Centrul Național Egipt de Cercetare, unde Dr. Karim a fost șeful unui comitet pentru cercetarea efectului formelor sale proprii de BioGeometrie asupra funcțiilor biologice ale microorganismelor. Acest prim brevet a întruchipat rezultatele cercetării și a recunoscut oficial prima formă de BioGeometrie, descriind că „atinge un câmp rezultat în jurul formei, care poate produce anumite efecte asupra câmpurilor energetice ale sistemelor biologice, cu rezultate măsurabile. Primele experimente în creșterea nivelului imunității au fost reușite, conform rezultatelor analizelor clinice și de laborator. ”

Gasiţi pe pagina https://www.biogeometry.ca/home descrierea unor proiecte efectuate în Elveţia, de armonizare a mediului în urma efectelor distrugătoare ale antenelor 5G. Elveţia este una dintre ţările care au renunţat la implementarea tehnologiei 5G.

De asemenea, găsiţi informaţii despre proiecte desfăşurate in ferme de creştere animale sau păsări, unde doar prin aplicarea BioGeometriei, rezultatele au fost extraordinare pentru loturi de animale şi păsări, crescute fără hormoni şi antibiotice.

De asemenea Dr. Karim a fost invitat în cadrul unui proiect efectuat în Egipt, de eradicare a Hepatitei C, împreună cu mai multe companii farmaceutice, rezultatele înregistrate de el prin metoda BioGeometriei fiind remarcabile, el a iesit pe locul 1 cu 90% cazuri rezolvate, la distanţă foarte mare de rezultatele obţinute prin folosirea medicamentelor.

Meditând la un moment dat la haosul din ţara noastră, m-am întrebat în sinea mea dacă e adevărat că ţara aceasta are un rol în schimbarea paradigmei lumii, cum putem oare face saltul de la haos la armonie. BioGeometria a venit ca răspuns la această întrebare. Pentru că aplicaţia ei poate fi în foarte multe domenii: arhitectură, agricultură, business, artă, design interior şi exterior şi orice formă de creativitate, terapie.

Găsiţi aici un interviu cu Dl. Ibrahim Karim, apoi, dacă rezonaţi cu înţelepciunea şi simplitatea dumnealui, puteţi căuta singuri mai multe interviuri: 

O latură a Biogeometriei o reprezintă BioSemnăturile. Puteţi afla mai multe despre BioSemnături aici: https://www.biogeometry.ca/biosignatures

Ieri, fiica dumnealui, Doreya Karim, a transmis un mesaj şi un emiţător cu BioSemnături pentru creşterea imunităţii. Aceste BioSemnături sunt transmise către public după multe teste şi verificări. 

Acesta este mesajul ei: „BioSemnăturile sunt un set de diagrame liniare care intră în rezonanță cu modelele fluxului de energie din organele corpului. Sunt conceptual similare cu meridianele acupuncturii chineze, cu excepția faptului că BioSemnăturile se referă la forma organului, în timp ce meridianele sunt legate de forma generală a corpului.

  Emițătorul de BioSemnături BioGeometrice este utilizat pentru a conecta BioSemnăturile la sistemul energetic al unei persoane. Atunci când fiecare model intră în rezonanță de formă cu fluxul de energie corespunzător în corp, forma armonică a BioSemnăturii echilibrează fluxul de energie din sistemul energetic al corpului.   Pe ambele părți ale emițătorului există numeroase BioSemnături aranjate într-un model circular. În centru există un spațiu gol rezervat unei fotografii. Întrucât o fotografie conține informațiile energetice ale unei persoane, aceasta poate fi folosită pentru a intra în rezonanță cu BioSemnăturile. Pe granițele emițătorului găsim 7 „forme L” de BioGeometrie care amplifică această conexiune.  

Pentru a utiliza emițătorul, printaţi-l în format A4 și așezaţi fotografia în centru folosind o bandă dublă, și agățați-o în casă (puteți adăuga fotografia şi digital folosind un program, cum ar fi Photoshop înainte de imprimare). (vezi imaginea de mai jos) Emitatorul va funcționa chiar dacă fotografia nu este recentă. Nu se recomandă laminarea, acoperirea sau amplasarea emițătorului într-un sertar. O dată pe zi ștergeți orice praf aşezat pe emițător.”

În completare vreau să vă spun că am împărtăşit BioSemnături cu un grup de oameni şi le-am folosit de asemenea în terapie, în anumite cazuri. Există BioSemnături specifice fiecărui organ şi există şi o metodă de a găsi BioSemnătura pe care o vrea corpul tău pentru o anume afecţiune. Am învăţat de asemenea cum să echilibrăm energetic cu ajutorul numerelor.   Folosiţi acest emiţător printat pe hârtie pentru a trece mai uşor prin această perioadă de haos conectata cu viruşii.

Cu drag, Masha. În rezonanță cu Sarani Anișoara Cismașu.