Se întoarce o doamnă să stea de vorbă cu mine după 4 ani și îmi spune că este proaspăt divorțată. Îmi amintește că la precedenta consultație evaluasem situația ei din căsnicie și trăsesem concluzia că mariajul era încheiat, iar divorțul iminent. Nu m-a putut contrazice, dar a ales să rămână acolo. Abia după 4 ani a reușit să obțină hârtia de divorț. I-am explicat că totul e în regulă! Atât a avut ea nevoie să se convingă și să se sature de o toxicitate pe care o cunoștea de atâta timp. Un caz fericit, în care astrologul timp de 4 ani nu a avut dreptate, pentru că ceea ce a anticipat, nu-i așa, nu s-a întâmplat atunci când el s-a pronunțat și când persoana a întrebat. Sau predicția a fost corectă și a avut, de fapt, dreptate? Care este veriga lipsă?
Se cheamă LIBER ARBITRU. Oamenii au întotdeauna Liber Arbitru să nu meargă pe drumul lor, să nu facă ce trebuie, să nu-și îndeplinească misiunile, să refuze ce e al lor, să nu-și asume responsabilități, să nu înceapă sau să nu încheie acțiuni la timpul lor. Oamenii au Liber Arbitru să greșească, cum s-ar spune, ceea ce de fapt înseamnă să învețe din experiență. Iar unii au nevoie de 2 luni, de 2 ani, de 7 ani ca să ia sau ca să nu ia deciziile care corespund cu călătoria lor prin această viață. Unii mor și tot nu se luminează, alții se întreabă până la sfârșit de ce au trăit.
Sunt 2 căi de a evolua: CUNOAȘTEREA sau TRĂIREA. Cele două sunt conectate, desigur, cu mențiunea că cei ce merg pe calea cunoașterii trăiesc în mai mare acceptare, înțelegere, ușurință, discernământ, detașare, materializare. Alegerile se fac la timpul lor, iar respectul față de planul divin este deasupra dorințelor personale. Cunoașterea dă acces la înțelepciune, care stăpânește dorințele și dă sensuri profunde plăcerilor.
Cealaltă categorie de oameni aleg doar să trăiască. Adică să treacă din experiență în experiență adesea fără să înțeleagă ce li e întâmplă și fără să identifice tipare repetitive pe car ar putea să le vindece, dorindu-și să le fie bine și ușor și să treacă cu succes prin încercările vieții. Ei acumulează de toate, se luptă, aleargă mereu spre altceva, suferă dând vina pe alții, se victimizează, fug, agresează, caută gloria, au așteptări uriașe, vor să aibă mereu dreptate, fac pe supereroii, adică își validează egoul. De aceea, în vremuri de restriște, cei ce sunt pe calea cunoașterii au parte de transformări interioare care îi acordează pe noi vibrații pline de revelații, intuiții, oportunități, în timp ce aceia care doar trăiesc văd cum se prăbușește lumea lor exterioară și pierd ceea ce reprezenta pentru ei suprema valoare: bani, funcție, reputație, sănătate, siguranță etc. Cert este că de evoluat, evoluăm cu toții! Prin urmare, suntem în regulă și unii și alții, fiecare cu drumul lui.
Astrologul, numerologul sau alt consilier oferă ghidare. Munca sa este în primul rând o PUNERE ÎN ALTĂ PERSPECTIVĂ a vieții clientului, a lecțiilor și direcțiilor sale, a deciziilor pe care le are de luat. Atunci când astrologul orientează clientul spre decizii importante, unele dintre ele decisive, riscante sau chiar periculoase, el acționează mai degrabă ca un inspector de calitate sau de conformitate cu planul de viață al omului. Astrologul traduce structura persoanei și descrie modul și direcțiile în care energia circulă în viața sa.
Insist pe acest aspect: ASTROLOGUL DESCRIE! DĂ ACCES! FACE VIZIBIL! SCOATE LA LUMINĂ! ADUCE SENS! Chiar dacă, de multe ori, se impune din partea sa o abordare tranșantă, nu astrologul face alegeri în locul omului, chiar dacă instrumentele sale îi permit să vadă care anume este varianta optimă. Astrologul vede potențialul cel mai înalt, poate ajuta omul să-și optimizeze viața, dar nu poate face schimbarea în direcția aceea în locul lui.
Un singur om are uneori nevoie de un răstimp de ani de zile să tragă concluzia asupra căruia a fost avertizat și să țină pasul cu propria viață care a luat-o înaintea lui. Darămite un popor?!
Am citit analize astrologice excepționale despre România care nu s-au adeverit când au fost scrise. De ce? Pentru că orice schimbare se filtrează prin subconștientul colectiv, deci prin nivelul de conștiință al întregului popor și prin disponibilitatea majorității de a progresa. Sau nu.
Să reamintim că astrologia traduce mesaje, ne pregătește pentru ceea ce urmează, ne deschide și ne luminează calea, ne face o listă cu ceea ce avem de înțeles. Astrologia înregistrează fluxurile de energie, curenții ideologici, presiunea de schimbare, direcțiile de acțiune. Forma precisă pe care o iau lucrurile și evenimentele nu poate fi însă prezisă. Sunt planuri divine pe care numai Dumnezeu le cunoaște! Iar dacă El permite ca anumite planuri umane să fie transpuse în practică, tot El știe de ce. Noi aflăm întotdeauna după. Deseori adevărul și justiția sunt la un asemenea nivel pe care mintea noastră nu poate să-l atingă.
Dar sunt oameni care nu înțeleg niciodată diferența dintre energie și formă. Și care nu înțeleg nici că, indiferent ce ni se întâmplă și ce trăim, contează doar ce înțelegem, cum ne schimbăm pe noi, cum aducem mai multă Lumină și iubire în viețile noastre și în viețile celorlalți. Acești oameni, când are loc un fenomen precum pandemia, nu știu decât să arunce cu pietre în cei care nu le-au spus ca la ghicitoare ce, când și cu cine li se întâmplă. Dacă ne întoarcem la profeții și la viziunile inclusiv ale misticilor sau sfinților, știm că adevărul întotdeauna se ascunde, iar mesajele sunt citite în cheie simbolică. El este doar pentru ce merită să-l primească! Pentru cei ce doar trăiesc și nu înțeleg, cel mai importat e să știe CE și CINE , mai ales ca să știe PE CINE să judece, să dea vina, să umilească. 
Să rămânem în dimensiunea cunoașterii și să ne luăm din previziunile generale pentru perioada în care se încadrează anul 2020 viziunea trează asupra realității și esența de transformare personală. Timpul lucrurilor anticipate poate să nu fie cel din calendar. Am văzut cât poate un singur individ să amâne ceea ce corespunde cu planul cel mai înalt al vieții sale. Un popor cu atât mai greu se poate mișca în direcția sa de evoluție. Cu toate astea, masele pot să surprindă prin curenți electrici care antrenează salturi neașteptate. Căci, totuși, masele sunt cel mai ușor de înfricoșat și de manipulat. Așa că de ce nu am putea spera că pot fi influențate și în direcția cea bună? Nu spunem în direcția pozitivă, căci e periculos să fii pozitiv zilele astea.
Mai vreau să-mi exprim încrederea mea în oameni! Astrologul vede întotdeauna potențialul, dar omul alege ce anume și cât materializează, cât își ia de la versiunea cea mai împlinitoare a vieții sale, care întotdeauna cere prețul unor schimbări, responsabilități, renunțări și vindecări. Și mai vreau să-mi exprim încrederea în poporul meu. România are Ascendentul în Vărsător. În interpretare, poporul este cu doi pași înaintea conducătorilor. E leadership invers la noi: în loc să avem lideri care trag oamenii după ei prin viziuni călăuzitoare, oamenii cresc mai repede decât cei pe care ar trebui să-i urmeze și îi trag după ei, educându-i. La noi poporul dă direcția, abia pe urmă ajung și cei de sus la vorba poporului.
Poate, de data aceasta, cei ce iau decizii pentru toți au acces la cunoaștere! Căci cealaltă alternativă, trăirea, aflată sub stăpânirea egoului, a degenerat în supraviețuire și în frică de trăit viața. Lumina Paștelui 2020 să fie LUMINA CUNOAȘTERII și să vină de la cât mai mulți care să se trezească, să-și pună singuri întrebări și să se schimbe pe ei. Căci numai cine se schimbă pe el schimbă modul în care privește lumea, făcând și lumea să se schimbe în direcția din care este privită!

În rezonanță cu Valeriu Pănoiu. Mulțumesc! Mai multe articole aici