Despre Sfinți mucenici și Balauri interiori, altfel.

Fie pentru că am trecut recent prin sărbătoarea de Sâmedru , supranumită la unele popoare și Sfântul Gheorghe de toamnă,

fie sub impresia unei discuții recente cu o persoană cu un înalt nivel de conștiință (căreia îi mulțumesc pentru tot ce a făcut cu mine și pentru mine!) – despre faptul, că nicio creație din Univers nu este fundamental malefică, că Binele și Răul există în fiecare în proporții diverse și chiar și cele mai întunecate suflete pot fi mântuite/echilibrate prin iubire;

fie din cauza semnelor ce mi-au tot apărut în ultimul timp în fața ochilor – m-am decis să abordez acest subiect delicat.

Am simțit un impuls puternic să cercetez și să scriu despre cel mai iubit, mai respectat, dar și mai nedreptățit( în opinia mea!) sfânt al creștinătății, despre care avem atât de puține și de controversate informații – Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruință. O părere strict personală.

         Știați că…subiectul religios Sfântul Gheorghe nu era unul sângeros în iconografia timpurie?

Adică în perioada cuprinsă între anul 303 și aproximativ 1095?

    În primele icoane acesta fie este reprezentat cu un crucifix în mână, în straie lungi, de mucenic, fie – mai târziu- în armură și călare pe un cal alb, în timp ce doar supune Balaurul, biruindu-i firea prin puterea cuvântului și a simbolului Crucii, fără a folosi arme și fără a-l răni.

Dar cine avea nevoie de astfel de mesaje pacifiste în secolul zece! 🙂

      Vedem în icoana de mai jos un tânăr cu piele albă, păr blond-auriu și fără barbă – semn al vârstei foarte tinere ( după unele surse, avea între 23 și 27 de ani, când a fost martirizat) în haine lungi și bogate, ținând o cruce aurită – toate simboluri ale darurilor muceniciei întru Hristos. Și, supriză – fără cea mai mică aluzie la preocupările războinico-militare!

Am mai găsit câteva rarități iconografice, ce ne scot din tiparele impuse cu privire la personalitatea Sfântului Gheorghe

Icoana de mai sus este grecească și pentru mine a fost șocant, când am văzut-o pentru prima oară: aici Balaurul este, de fapt, o Balauroaică viu colorată și care mai are și doi puișori- deci, mamă de balauri! ( din punct de vedere cronologic nu mi-e clar când i-a făcut – înainte, sau după ce a fost mântuită prin iubire christică… dar logică ar fi a doua variantă ).

Ce diferență de imagine, de energie, de mesaj! Un om plin de iubire și compasiune, ce și-a făcut dintr-un fost inamic ideologic un prieten. Interesant mesajul, nu-i așa?…

O altă icoană (de fapt, frescă) – dintr-o veche biserică rusă din sec.XI, aflată în localitatea Staraia Ladoga de lângă S-Petersburg, îl înfățișează pe Mucenic în uniformă, dar tot fără sabie sau suliță, doar cu un stindard în mână și călare pe un cal alb.

Balaurul (un fel de șopârlo-crocodilo-reptiloid mai mare) este redat total inofensiv, supus și, ce e mai important – în viață, fără nicio rană!

În același stil(fără bălți de sânge și străpungeri spectaculoase)- o icoană georgiană, în care balaurul, domesticit prin puterea Adevărului rostit, este purtat de fecioară pe străzile cetății. Toți cei care au văzut minunea, s-au creștinat.

         Cum spuneam, astfel de icoane, în care Mucenicul Gheorghe era înfățișat în ipostaze non-războinice, dominându-și inamicul prin puterea personală de convingere în rostirea unui adevăr divin au fost distruse, nefiindu-le de prea mare ajutor în propaganda violenței cârmuitorilor vremii.

În aceste icoane povestea se modifică. Ca atribute obligatorii avem calul alb, armura de război, lancea, opțional spada, tot opțional – fiica de împărat salvată și…. musai, Balaurul!

      De asemenea,

odată cu începerea cruciadelor, apare steagul cu cruce roșie pe fundal alb .

Acestui simbol așa și i-a rămas denumirea – crucea Sfântului Gheorghe.

În orice caz, începând cu sec. XIII, acesta devine steagul național al Angliei.

În secolul al XVII-lea, crucea Sf. Gheorghe a fost combinată cu simbolul Scoției – Crucea Sf. Andrei și simbolul Irlandei – Crucea Sf. Patrick: rezultând steagul Regatului Unit – Union Jack.

Ca să nu mai aibă nimeni vreun dubiu, cine sunt băieții buni în această lume rea, da?! 😀

Și, revenind la pictura de propagandă:

Sf. Gheorghe, cu o luxoasă pană de păun la coif(ciudat mesaj, știind cu toții ce simbolizează păunul!) platoșă aurită cu zorzoane și o pelerină de cavaler cruciat peste, cu privirea fioroasă și sulița ruptă într-un exces de zel, când străpungea gâtul reptilei.

O reprezentare mai fidelă și o justificare mai convingătoare a politicii Cruciaților (scopul scuză mijloacele) nici că se putea!

        Și, pentru că de atunci omenirea nu s-a oprit din conflicte și războaie, varianta dură a Mucenicului Gheorghe, purtătorul de Victorie prin suliță și sabie, nu prin puterea credinței și a Adevărului rostit – s-a răspândit peste tot, sub formă de icoane, fresce, tablouri (cu siguranță sponsorizate generos), reprezentații teatrale ambulante pe la bâlciuri, etc și a fost folosită drept model și sursă de adorație pentru generații întregi de cuceritori și militari, dar și în scopuri educativ-religioase.

Adevărul e că, după eradicarea păgânismului, poporul, în mare parte oameni analfabeți, totuși frecventa în masă biserica, acesta fiind de multe ori, singurul loc de informare și educare, de formare a conștiinței colective de egregor, unde oamenii simpli ascultau predici și povețe, în timp ce priveau icoanele și picturile murale pe diverse subiecte religioase. Adică locul unde puteai băga orice programe subliminale în creiere și motiva la orice acțiune mase uriașe de credincioși.

Pentru cei de la putere aceasta era modalitatea ideală de a induce maselor ceea ce vroiau să inducă, înclusiv să-i mobilizeze la orice fel de luptă fratricidă/jaf/execuție sângeroasă, acoperindu-se cu numele lui Hristos și promisiunea mântuirii la schimb (citiți despre Cruciada săracilor și jafurile ei odioase, dacă vreți mai multe detalii).

În această versiune, fata de împărat, într-o ținută mulată, coafată impecabil și cu o expresie cam ciudată pe chip (ceva între ”eh, așa-ți trebuie dacă ai fost rău!” și ”hai odată, că mă plictisesc!”), nu participă activ la evenimente, ca cea zugrăvită în fresca rusească. Brâul aurit stă bine fixat, singura lui funcție fiind de accentuare elegantă a taliei.

Nu prea are treabă cu ”sfințenia” și Iubirea de aproape această imagine glamour – o reprezentare alegorică a bisericii creștine, așa cum se consideră tradițional că ar însemna imaginea fecioarei, salvate din ghearele balaurului necredincios sau păgân.

Și mai am o mică nelămurire cu privire la prezența celui de-al patrulea personaj – papagalul verde ce stă pe stâncă, gata să decoleze în caz de primejdie, urmărind peste umăr execuția. În asemenea lucrări niciun detaliu nu este la întâmplare, se știe.

Să fie oare o reprezentare codificată a mass-media acelor timpuri?.. :)))) Letopiseți, cronicari, trubaduri….că doar cineva trebuia să ducă mai departe mesajul!

Și, nu în cele din urmă, iată încă o lucrare recentă, pictată pe sticlă în stil naiv, care m-a făcut să zâmbesc: recunoștința plină de iubire a Balaurului, pentru cel care i-a cruțat viața. (Sfântul Gheorghe are privirea cam surprinsă, dar să fim serioși – cine n-ar avea-o, în locul lui? :)))

Deci, se poate să fim diferiți fără să ne omorâm!?…

Se poate! – ne transmit ambele personaje din această pictură naivă.

Se poate! – ne spune și Sfântul Mucenic Gheorghe de pe străvechea frescă din Ladoga.

Se poate! – ne transmite și Sf. Apostol Ioan în Epistola întâi: ”Cel ce nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.”

Și atunci, nu credeți că este cazul să ieșim din zona de confort și să înlocuim informația distorsionată din mentalul colectiv cu Adevărul?

Nu credeți că a făcut suficient rău în două mii de ani asocierea violenței sângeroase, a dorinței de îmbogățire și a falsei credințe, înfășurată în steaguri cu nume de sfinți, cu numele Mântuitorului?

Oare încă nu am înțeles că

Hristos nu a propovăduit niciodată, nimic, în afara iubirii de aproape și a înălțării spirituale prin iubire?..

Nu străpungându-ne reciproc cu săbii și sulițe- la propriu sau la figurat, nu impunând semenilor restricții( fii ca mine sau mori!) și creându-le stări paralizante de frică și teroare, nu convingându-i prin arme biologice sau nucleare de ceea ce este bine pentru ei – niciodată.

Ci numai prin puterea Adevărului rostit și a exemplului propriu,numai prin trăirea în Iubire și Pace se poate obține Biruința finală în lupta eternă a Binelui cu Răul. Iar Biruința nu înseamnă 100%Bine și 0% Rău.

Biruința finală înseamnă restabilirea Echilibrului dintre Lumină și Întuneric.

Luptă pentru echilibrul dintre Lumină și Întuneric se dă în primul rând în noi, în adâncul sufletului propriu, unde fiecare are câte un Sfânt, dar și un Balaur de convins/îmblânzit/mântuit. Abia după acea victorie vom vedea schimbări și în lumea din jurul nostru. Și așa este și așa va fi.

Pentru că am convingerea că fiecare dintre noi poate deveni Purtător de Biruință asupra propriei umbre dezechilibrate, prin conștientizare, acceptare și iubire.

Alla Masha.