🔥🔥🔥Țineți-vă respirația și ciuliți urechile…. suntem în ajunul celei mai întunecate nopți din an! În acest întuneric cosmic un nou Soare se va naște! Simțiți voi oare energia magică a acestei sărbători a Solstițiului și o iubiți oare așa cum o simt și o iubesc eu?!…Nu știu…poate e doar percepția mea, pentru că acum 12 ani, de Solstițiu, în familia mea s-a născut o ființă de Lumină, un Maestru de la care învăț zilnic, nespus de apropiat sufletului meu. 🙂

Oricum ar fi, mâine este ziua în care Soarele va trece în faza de vară, iar focurile de bun venit se aprind încă de astăzi, pentru a-i lumina simbolic drumul de revenire din regatul Morții în regatul celor Vii.

🔥Avem în față o zi a formării Destinului. Portalul 12.12 – 21.12 se va închide peste puțin timp. Evenimente, întâlniri, conversații, simboluri – totul are ca scop dezvoltarea sau schimbarea direcției noastre de drum în sensul benefic. Priviți cu mare atenție în jur: acum fiecare detaliu mic ne poate oferi o mostră de înțelepciune, un răspuns la o întrebare sau o cheie către următoarea ușă a vieții.

🔥 Munca, dacă nu este îndreptată spre pregătirile pentru vacanță sau spre chestii casnice, este foarte leneșă. Problemele ce nu țin de sfera personală sunt amânate, anulate de la sine sau, pur și simplu, nu avem puterea și capacitatea de a le face față. În cel mai bun caz, putem termina câte ceva din sarcinile vechi. În schimb, ni se trezesc spontan inspirația, ideile, creativitatea – așa că putem profita de asta pentru a crea ceva frumos sau pentru a-i ajuta pe alții. Desigur, orice activitate legată de curățenie sau înfrumusețarea unui spațiu (sau de sine, în condiții casnice) este benefică.

🔥 Relațiile personale sunt mai mult prietenoase decât amoroase. Chiar și îndrăgostiții sunt acum mai plini de căldură, decât de pasiune. Este momentul să vorbim unii cu alții despre lucruri frumoase, să ne sprijinim reciproc sau să plănuim întâlniri viitoare. Deși chiar în această zi vor fi mai puține întâlniri decât de obicei.

🔥 Sănătatea trece prin fluctuații, în primul rând psiho-emoționale. Este posibil să resimțim valuri de energie,de euforie, uneori de bucurie fără motiv. Ce vor alterna cu prăbușiri profunde – apatie, disperare, scufundare în străfunduri emoționale întunecate. Este important să ne stăpânim, evitând emoțiile puternice, pentru a nu face crize de nervi aparent nemotivate. Trebuie doar să ne amintim tot timpul că astfel de stări sunt firești și normale pentru zilele cu fluxuri atât de puternice de energie și să ne păstrăm buna dispoziție și calmul chiar și cu efort de voință.

🔥 Intervențiile chirurgicale sunt dificile din cauza stresului excesiv. Nervozitatea poate duce la erori ale medicului sau la vindecarea lentă a țesuturilor pacientului. Terapia, pe de altă parte, merge bine. Preparatele naturale, pe bază de plante, sunt deosebit de benefice, dar și medicamentele convenționale funcționează, fără efecte secundare majore. Părul nu se taie astăzi, deoarece fluctuațiile de energie sunt extrem de puternice, putându-ne perturba câmpurile și secătuindu-ne de putere.

🔥Ziua este dominată de elementul Foc. Orice comunicare cu stihia Focului , cum ar fi aprinderea lumânărilor, focul în sobă, foc de tabără, coacerea pâinii în cuptor, meditații cu Focul sunt benefice și ne încarcă câmpurile subtile cu energia lui. Deosebit de recomandat este ca , lângă o sursă de foc, gen gura sobei. șemineu sau la flacăra lumânării să lucrăm azi ceva creativ, cu mâinile proprii: cu firele de ață naturală- bumbac, lână, mătase – să croșetăm, să coasem, să brodăm, să împletim; la fel de echilibrant va fi lucrul cu cristalele și entitățile acestora; cele mai potrivite zilei de azi sunt spinelul, turmalina, charoitul, agatul, smaraldul, perlele (cu exceptia celor negre).

🔥 Puritate – acesta este cuvântul de ordine al zilei! Curățenia este deosebit de importantă azi. Este bine să îndepărtați murdăria imediat ce o observați- în exterior, în mental sau în plan emoțional, astfel încât să nu atragă spre noi murdărie nouă. Purtați haine albe sau de culoare foarte deschisă.

🔥Seara, după apus, aprindeți candele și lumânări. Dacă puteți, lăsați-le să ardă până mâine ( ora 17:59 ora României) momentul Solstițiului. Cine nu are această posibilitate poate să aprindă doar pentru puțin timp o lumânare, pentru a-i aduce o rugăciune de recunoștință Sursei Vieții – Soarelui. Cu bucurie, speranță, cu visuri de viitor. Și desigur, punându-vă cele mai arzătoare dorințe, pe care noul an Solar să le materializeze.

🔥Bucurați-vă cu toată inima de fiecare zi trăită! Cu toată iubirea, Masha.