„Sper că nimănui nu-i va veni ideea de ”a trece linia roşie”, își avertiza oponenții președintele rus, acum aproape un an, în aprilie 2021, iritat de insistența acestora în a-l provoca. În ziua declarației, planeta Marte făcea conjuncție cu steaua Betelgeuse – tot de natură marțiană, războinică, semn că lui Putin chiar nu-i ardea de glume.

În diplomație expresia ”a trece linia roșie” este folosită extrem de des, de obicei semnificând depășirea unei limite, a unui punct în relațiile dintre două forțe politice și militare, dincolo de care nu mai este cale de întoarcere. Dincolo de zona politico-dipomatică, linia roșie de avertisment este prezentă în viața noastră într-o mulțime de domenii și sunt sigură că fiecare dintre voi își poate aminti câteva (gradația termometrului, indicatorul rezervorului de combustibil, de presiune sau cel de viteză, etc.)

Ce e cu această expresie, de unde provine, când și de cine a fost lansată pentru prima oară?

Există undeva în nord-estul Italiei, între orașele Rimini și Cesena, un râu pe nume Rubicon ( de la rubeos – roșu) , cu apele sângerii, datorită solului cu argilă roșie peste care curge.

„Trecerea Rubiconului” este o expresie celebră, ce înseamnă a depăși un punct fără de întoarcere și are legătură cu un eveniment istoric: ea se referă la traversarea ilegală a Rubiconului (care la acea vreme era un râu de frontieră) de către Iulius Cezar în luna ianuarie a anului 49 î.Hr, lucru care a fost considerat o declarație de război Senatului. Și chiar a declanșat un război civil, pe care acesta l-a câștigat, punând bazele Imperiului Roman.

Bănuiesc că Cezar, ca un conducător ce se respecta, căra după el niscaiva astrologi iscusiți, care îl ajutau să ia deciziile militare la timpul potrivit – sau poate era doar un tip norocos, deoarece momentul trecerii de linia roșie a Rubiconului s-a produs taman în perioada, în care Marte, planeta războiului pe care știm că romanii o venerau, se apropia de punctul său de exaltare și glorie- gradul 28 al Capricornului. Ceea ce i-a asigurat generalului susținerea totală din partea Zeului Marte și, cum ziceam, victoria.

De ce povestesc toate astea și ce relevanță are pentru noi acum, în 2022 povestea cu Marte și depășirea unor limite suportabile?….Nici eu nu știu exact… Poate pentru că simt, ca și voi toți, că lumea se află din nou pe un butoi cu pulbere. Poate pentru că mai marii lumii folosesc din nou între ei replici agresive și avertismente ferme de genul a nu se trece ”linia roșie”, în timp ce opozanții lor își doresc cu ardoare să o treacă, dacă se poate, chiar în această iarnă (că deh, probabil au și ei astrologii lor)…

Sau poate pentru că pe 17 ianuarie 2022, în jurul orei 23, Soarele a traversat glorios …ați ghicit – cel de-al 28-lea grad al Capricornului, gradul exaltării lui Marte, activându-i energiile. La care vom adăuga energiile unui Uranus staționar, care amplifică exploziv energia marțiană și despre care ar fi multe de vorbit…

Cei care nu sunteți familiarizați cu astrologia, vă rog să nu subestimați importanța și precizia acestei științe.

Ca să vă conving, voi aminti doar un singur caz, zic eu, relevant, legat tot de o confruntare militară (deci, din nou, marțiană): bătălia de la Stalingrad, Operațiunea cu nume de cod ”Uranus”, realizată de mareșalii lui Stalin la 19 noiembrie 1942 în colaborare cu celebrii astrologi ruși; de aici și numele de cod…

Totul a fost calculat la minut! Armata germană a suferit o înfrângere zdrobitoare, acela fiind un moment de cotitură în războiul Germaniei cu URSS.

Atât de mult a fost impresionată lumea occidentală de această operațiune, încât în ianuarie 1943, Omul anului ce privea de pe coperta revistei Time era….. Stalin, pentru reușita operațiunii astrologico-militare Uranus. Ciudat simț al umorului mai are Universul!

În altă ordine de idei, personalitatea anului 2021 a fost proclamat Elon Musk, de aceeași revistă, Time. Un personaj cu puternic marcaj uranian, dar care plănuiește organizarea unei expediții pentru cucerirea … planetei Marte! :)) Iarăși, combinația Marte-Uranus.

Sunt tare curioasă, cine va fi Omul anului 2022, mai ales că Lilith în Gemeni nu prea lasă loc pentru iluzii sau jocuri cinstite în zona informațională.

Da…de cugetat. Vom vedea ce energii va declanșa în lume în următoarele zile tandemul marțiano-uranian, generator de ”breaking news”, în combinație cu Luna Plină .

Poate că o să se rezume totul doar câteva erupții vulcanice sau la escaladarea războiului informațional…nah, speranța moare ultima. 😀 Cu acestea deja suntem obișnuiți!

Masha

#gânduriînnoapte