Culcatul devreme și trezitul devreme – iată ce face o persoană să fie sănătoasă, inteligentă și bogată. Nimic în plus!” Benjamin Franklin. 😀

🔥Un observator detașat al spațiului vede cum, cu fiecare zi, acesta devine tot mai stabil și mai puternic; chiar dacă aparent, situația nu pare să se îmbunătățească pentru cei care au ales alt rol, decât cel al observatorului ieșit din dualitate. Aceștia sunt obosiți și epuizați; în viziunea lor, nedreptatea și suferința par interminabile. Și totuși în realitate, lucrurile merg în direcția corectă, chiar dacă mult mai lent decât se așteaptă oamenii.

🔥Noua săptămână aduce o contemplare mai liniștită și mai detașată a ceea ce se întâmplă, apar primii muguri ai armoniei. Începe o perioadă de bunăstare, posibilă datorită eforturilor, curajului, voinței și răbdării noastre. Vin succesele și obiectivele dorite, la care s-a muncit mult înainte. Poate că omul nici nu a observat de multe ori că, prin acțiunile sale, se apropia de rezultat. Și totuși a continuat să meargă. Acum, se poate opri o vreme, pentru a se odihni: eforturile lui au devenit, în sfârșit, evidente și răsplata nu va întârzia să apară. Să ne amintim că aceasta este ultima săptămână completă înainte de Luna Plină din 14 iunie și că energiile acestei Luni Pline, supranumită și cea a Căpșunilor, devin tot mai puternice, cu fiecare zi.

🔥 În muncă și activități profesionale săptămâna aduce multe momente de succes, chiar dacă ”acțiuni în forță” vor fi puține. Oamenii primesc posibilitatea de a se angaja în ceea ce fac într-un mod convenabil, după cum le place. Putem lucra la alegerea celei mai bune variante pentru rezolvarea unei probleme de afaceri, putem face planuri pentru viitor – absolut orice strategie gândită și orice plan notat pe hârtie acum, vor avea susținere de Sus.

🔥Un aspect important al săptămânii la locul de muncă va fi să oferim, la rândul nostru, ajutor și sprijin altora: pe de o parte, aceasta este o investiție în viitor și o confirmare a abundenței noastre în fața Universului: Eu sunt plin de abundență, eu sunt generos, EU AM DE OFERIT DIN PREAPLIN (putere, timp, cunoștințe, protecție, sau orice alte resurse).

”Celui ce are să-i sporească”: acest slogan se va materializa prin faptul că, ceea ce este daruit acum altora, ni se va întoarce destul de repede, sub diverse forme; deși nu întotdeauna într-un mod evident. Pe de altă parte, în procesul de ajutorare a cuiva omul va dobândi și un anume gen de experiență – una care îi va fi imediat utilă în treburile sale proprii.

🔥 Săptămâna este una fructuoasă pentru finanțe. Pentru a obține fondurile mult-așteptate, deja nu mai trebuie să depunem efort. Desigur, pentru a obține mai mult decât alții, pentru a scoate maximumul de profit din situație, va trebui să muncim și suplimentar, deși săptămâna nu este predispune la muncă sub presiune; totuși, cine simte că are multă forță în el, se poate lupta pentru un plus de profit.

Și în mod clar, perioada este deosebit de reușită pentru businessul particular, acolo unde fluxul de bani nu este alimentat de un salariu standard ci de șansă și de mărimea propriilor eforturi.

🔥Dacă aveți nevoie să cumpărați ceva, o puteți face fără griji, deoarece săptămâna este una favorabilă cumpărăturilor, dar, bineînțeles, cheltuind pe măsura posibilităților. Cheltuielile pentru asigurarea familiei și a casei, precum și cheltuielile pentru vacanțe și distracție, vor fi deosebit de inspirate .

🔥În dobândirea bogăției și prosperității este important și aspectul spiritual: primirea este întotdeauna un test. Poate oare omul să aibă grijă concomitent, atât de aspectul material, cât și de cel spiritual? Mai găsește el oare, printre încercările de a se îmbogăți și timp pentru comunicarea cu Cel Preaînalt? Și, își aduce oare aminte de să fie recunoscător? Aceste întrebări filozofice vor deveni în această perioadă o realitate pentru aproape toată lumea.

🔥 Educația este încă concentrată în sfera spirituală, la fel ca și săptămâna trecută – din diverse cursuri seminare, lecții, nu dobândim doar cunoștințe practice, ci găsim răspunsuri la întrebări înălțătoare. Din nou filozofia, literatura spirituală, moștenirea culturală sunt în centrul atenției – tot ceea ce ne permite să găsim o înțelegere profundă a evenimentelor actuale și să facem o anume alegere morală sau să obținem o anume înțelegere morală.

🔥 Luna Plină de iunie mai este numită și Luna îndrăgostiților. Și urmează prima săptămână, din mult timp încoace, când relațiile sentimentale se dezvoltă cu succes și aproape fără nicio tensiune. Este momentul fidelității, momentul când cei care ezită între mai multe variante vor trebui, voluntar sau fără voia lor, să-și aleagă perechea.

Cei care simt pasiune reciprocă nu se mai simt atrași unul de celălalt doar fizic: oamenii își transformă, în sfârșit, relația în ceva mai profund la nivel spiritual și mai durabil la nivel social.

🔥În prietenie și alte parteneriate interumane, susținerea reciprocă va fi în continuare importantă, iar ceea ce va fi perceput ca deosebit de valoros nu va fi ajutorul care se cere, ci cel care este oferit voluntar. Empatia cu un prieten, capacitatea de a observa dificultățile altcuiva și de a întinde din proprie inițiativă o mână de ajutor.

🔥 Porțile către noi relații se deschid încet! Nu a existat energie în această zonă de multă vreme; iar acum este important să nu ne grăbim, să nu cerem mult și deodată de la noile cunoștințe. Orice presiune asupra celuilalt va distruge oportunitățile de a se forma noi conexiuni pe noi nivele cu acesta. Așa că, lăsați noile relații să se dezvolte firesc, ca proces natural.

🔥 Într-un conflict, se poate dovedi că nu există o persoană principală, responsabilă pentru situația creată, că nimeni nu ia decizia finală, nimeni nu își asumă responsabilitatea. Acest lucru provoacă dezorientarea părții slabe (nemotivate) a conflictului și ridica spiritul celor care acționează în limitele Justiției divine.

În același timp, există premise pentru începerea unui dialog pe rezolvarea unor probleme mai simple care nu ating, deocamdată, esența conflictului.

🔥 În domeniul sănătății, oasele și articulațiile necesită o atenție sporită, deoarece este o perioadă cu multe posibile fracturi, luxații și răniri. Brațele și coatele vor fi zonele cele mai vulnerabile.

Al doilea risc major va fi declanșarea diverselor bolile psihice și tulburări psihosomatice. Din păcate, pot apărea reacții inadecvate și izbucniri puternice de emoții negative – furie, invidie, gelozie la multe persoane. Acesta este un semnal clar că suferindul își limitează propria creștere spirituală, concentrându-se pe aspectul material. Dacă observați ceva similar în voi, ar trebui să vă pună pe gânduri acest lucru: poate că e timpul implicării cu toată seriozitatea în propria evoluție spirituală. Dacă cineva din apropierea noastră prezintă astfel de trăsături, atunci va trebui de asemenea, să ne gândim foarte bine, dacă locul nostru chiar este lângă această persoană.

🔥Perioadă responsabilă și justificată pentru operații chirurgicale. În schimb, efectul medicamentelor poate fi foarte imprevizibil: dacă un medicament prescris nu vă este deloc cunoscut sau nu l-ați mai folosit niciodată, este mai bine să păstrați în apropiere ceva soluții de urgență, pentru a atenua eventualele efectele secundare.

🔥 Procedurile cosmetice și de îngrijire sunt benefice,doar dacă se bazează pe ingrediente naturale. Cu cât procedura este mai puțin toxică și are mai puțini compuși sintetici, cu atât mai benefică este. Tunsorile sunt favorabile aproape toată săptămâna, contraindicate fiind doar spre weekend. Mai multe informații despre efectul procedurilor de întreținere asupra părului, pielii, a unghiilor și câmpului energetic pot fi găsite în Calendarul Frumuseții pentru luna Iunie.

🔥 Nunțile sunt favorabile, dar există o avertizare: căsătoria să nu fie una de conveniență, dintr-un anume interes. Încheierea unei astfel de alianțe în săptămâna ce vine va duce la pierderea fluxului abundenței celui interesat (calculul nu va fi justificat). Dacă căsătoria se bazează pe sentimente reale, dezinteresate, atunci un astfel de cuplu, dimpotrivă, va avea multă susținere și ajutor de Sus.

🔥 Copiii născuți în această săptămână sunt oameni ce trăiesc clipa. Aceștia sunt veseli, comunicativi, spontani, dar nu știu să construiască și să implementeze planuri pe termen lung. Este mai bine ca părinții să îi învețe măcar elementele de bază ale planificării. Sau…. să lase fluturașii să zboare, încotro îi duce Destinul ales. 🙂

🔥 Sărbătoriții acestei perioade primesc un Drum drept cadou. Cale, mișcare, dinamism, dezvoltare. Poate fi o călătorie reală, sau poate fi una spirituală, care să ne învețe ceva nou. În orice caz, mergeți neapărat: astfel de cadouri venite de sus nu sunt de refuzat.

🔥 Drumurile din această perioadă au succes atât în plan spiritual, cât și material. Pe drum, poți găsi o sursă de înțelepciune, întâlnind o persoană evoluată și primind informații de la ea. Dar, în același timp, tot la drum se pot obține beneficii materiale. Principalul lucru este să pornim la drum fără să ne gândim la rezultatul final, ci concentrându-ne doar pe drumul în sine.

🔥 Diverse mărunțișuri: – Acțiuni judiciare nereușite, eșec legat de tot ce ține de funcționari publici sau to ce are legătură cu emiterea unui verdict, sentințe,acord. Dacă este posibil, nu vă adresați unor astfel de organisme și instanțe în această perioadă, deoarece din păcate, vor exista puține sentințe favorabile acum. – Este bine să dovedim conducerii, unor persoane influente, hărnicia și loialitatea noastră, dar să fim obositori și să cerem cu insistență ceva , este total contraindicat- efectul va fi opus.

Apar oportunități pentru o odihnă planificată, de înaltă calitate. Nu o pauză scurtă de alergătură, ci relaxare adevărată, în care să atingem un sentiment de pace fizică și mentală. Nu refuzați o astfel de oportunitate, dacă se ivește: după ea, pentru o lungă perioadă de timp poate să nu mai existe o ocazie la fel de bună.

🔥 Așa că, bucurați-vă din plin de fiecare zi trăită! Cu drag, Masha. ❤

Artist: Vladimir Soldatkin. ”Aviatorul îndrăgostit”. 🙂