Construiește-ți propria realitate. Altfel, cineva o va construi în locul tău.

Previziuni astrologice

5 iunie 2020. Puneți-vă centurile de siguranță, intrăm în tunel!

Hits: 1

Coridorul eclipselor din perioada 5 iunie -5 iulie (al doilea din acest an!), ca orice eveniment astrologic important, are o misiune: el ne obligă pe toți să urmăm, indiferent de circumstanțe, principala Lege a Universului- evoluția. Atât a întregii Creații cât și a propriului suflet. Și pentru că noi oamenii, evoluăm de regulă mai lent decât lumea din jurul nostru, periodic Universul ne aduce la zi, prin acele șuturi astrale energice și energetice numite coridoare de eclipse.
5c93859e16fad071e5b4d3ba
În următoarele două luni vom fi puși  în situația de a ne răspunde foarte onest la întrebarea ” Oare cât de benefic e pentru mine să fiu în continuare ceea ce sunt /sau ceea ce pretind că sunt?”
O întrebare-capcană, desigur; la care, căutând un răspuns, va fi ușor să ne  pierdem orientarea, printre toate acele oglinzi, ce vor  reflectă în mii de feluri propriul nostru sine și propriile noastre așteptări și temeri în fața viitorului. Nu la fel de ușor ne va fi să găsim soluția  corectă, deoarece implică schimbarea propriei ființe la nivel vibrațional.
Înnoită, aceasta va trebui să pășească, la terminarea coridorului, într-o nouă lume, schimbată și ea din temelii – o lume la care trebuie să se adapteze  în cel mai scurt timp.
Fiecare dintre cele 3 eclipse ne vorbește despre o altă fațetă a noii realități, cu care ne vom confrunta de acum încolo.

Și dacă cea de-a doua eclipsă- cea din 21 iunie, va fi despre acceptarea cu iubire a acestor schimbări dramatice și a haosului în care ne aflăm, cea din 5 iulie – despre revenirea în plan material, la tema banilor și găsirea unor noi soluții de câștig,  cea de azi – 5 iunie, poate fi numită pe bună dreptate eclipsa haosului , datorită energiilor extrem de perturbatoare.

 

Da, la intrarea în coridor vom fi bine de tot scuturați, centrifugați, deparazitați și curățați: de sedimente, de scoici lipite de provă și elice, precum și de diverși “pasageri fără bilet”, pe care i-am cărat ani de zile după noi – motiv pentru care vom simți puternic nevoia de a ne revolta și a riposta. Dar… a servi acum agresivitatea, înseamnă a nu trece de lecția lui Saturn și nici de cea a lui Marte în cuadratură cu punctul de intrare în coridorul eclipselor.
Nu e recomandat, așadar, să ne urmăm dorința puternică de a distruge tot ceea ce ne enervează, crezând că așa construim acea lume nouă a viitorului (și vedem deja exemplul Americii, care din păcate, ne prezintă acum un trailer al evenimentelor mondiale care vor lua amploare la finalul lunii iulie- începutul lui august).
    Pe scurt, despre energiile ce însoțesc Prima Eclipsă a verii, cea din 5 iunie:
    În plan fizic, Luna este acoperită de umbra Pământului;  pentru observatorii tereștri acesta este un moment extrem de vulnerabil: intuiția e blocată, logica dă erori și nu simte când i se “servesc gogoși”; subconștientul nostru (Luna) e aruncat în crepuscul (umbra Pământului) – simbolic omul își pierde temporar legătura cu Creatorul (Soarele) și în acel moment toate temerile (demonii) ies din subconștient, inducând stări de agitație, lipsă de speranță și frică. De aceea, astrologii antici nu recomandau luarea de decizii importante în zilele marcate de aura eclipsei,  aceasta fiind perioada 3 – 8 iunie.
Desigur, nu toate persoanele vor fi afectate în aceeași măsură – evenimente importante apar în general  la cei ale căror planete și puncte importante din hărțile natale sunt aspectate de punctul eclipsei.
Cei născuți  în perioada 3 – 8 iunie vor experimenta cel mai puternic schimbări dramatice pe tot parcursul anului, nu doar în următoarele două luni. Aceleași schimbări îi așteaptă și pe cei născuți între 3 și 7 septembrie,  3 – 6 decembrie,  2 – 5 martie.
Întrucât Luna are legătură cu trecutul, astfel de oameni se vor confrunta cu evenimente, ale căror rădăcini trebuie căutate în trecut. Ar fi bine în acest moment să realizăm ce greșeli am făcut și să lucrăm la ele.
Luna, care în mod normal  ne protejează la nivel de subconștient, nu ne mai poate ajuta atunci când e în umbră, deoarece intuiția ne este blocată, iar mintea dormitează și nu poate compara și cântări în mod logic opțiunile dintre care trebuie să aleagă.
deg256
Semnul Săgetătorului, unde are loc eclipsa, este asociat cu acte legislative, legi constituționale și politici generale de stat. Eclipsa va dezvălui toate greșelile din trecut ale guvernanților și a structurilor de putere.
 Gradul 16 al Săgetătorului în astrologia avestică este simbolizat de un car gol, și semnifică exces de autoritate ce creează blocaj, acțiuni împrăștiate, fără noimă, șanse nefolosite, decizii eronate. Pentru orice abuz de putere, încălcare a drepturilor constituționale, „strângere de șuruburi”, teroare și intimidare a populației din partea reperezentanților clasei conducătoare – aceștia vor fi solicitați și chemați să dea socoteală (în unele țări reacțiile vor fi mai drastice, în altele mai puțin, în funcție de harta respectivă). 
Pluton, Jupiter și Saturn din Capricorn vor face rezumatul epocii care tocmai ia  sfârșit și vor distruge tot ce a devenit învechit și nu are sens în noua realitate în moduri pe care probabil nu ni le putem imagina Oricine ar fi deținut puterea până acum, o poate pierde peste noapte, rămânănd cu căruța goală, ieșită în decor.
zat
    Mai avem un Mercur la 10 grade Rac, care ne arăta ce gânduri îi tulbură pe cei aflați la putere, unde caută ei sprijin, și alimentare.
Simbolul gradului 10 Rac: „O Ghicitoare în fața oglinzii” ; este gradul societăților secrete care folosesc ritualuri magice negre, minciuni, intimidare și propagandă pentru a-și atinge mijloacele. Luna însă nu face niciun aspect cu planeta comunicării – ceea ce înseamnă că conexiunile nu îi ajută, informațiile sunt blocate și magia rituală nu funcționează.
Și mai există în harta eclipsei un Neptun conjunct cu Marte, în careu cu axa eclipsei…mă face să cred că vor exista conflicte foarte agresive la nivel ideologic, cu jigniri și provocări cu caracter religios politic, naționalist, etc.  Mare atenție.
În altă ordine de idei, acest coridor schimbă scenariile, poveștile și miturile în care crede sinele nostru.          
Apropos, despre povești.  Cu siguranță, fiecare dintre noi a avut când era mic o poveste preferată. Veți întreba probabil,  ce legătură au poveștile copilăriei noastre cu această perioadă.
Ideea este că de cele mai multe ori oamenii citesc poveștile superficial, fără a le înțelege sensul ascuns sau fără să-și dorească măcar să îl înțeleagă.
Atmosfera începutului acestei veri pe undeva va fi foarte asemănătoare acelor povești populare, în care personajului principal i se propune să meargă undeva, pentru a obține ceva: fie că sunt niște mere de aur fermecate, fie că e un ulcior cu apă vie, fie că e o pană din coada păsării măiestre, fie un alt obiect magic: « du-te-n colo, nu ştiu unde, adu pe-aia nu ştiu ce ? De e? Pentru că, de exemplu, voinicul o vroia pe fata Împăratului Verde de nevastă, dar Împăratul îl trimitea peste nouă mări și nouă zări să-i aducă niște chestii de care avea nevoie EL, nicidecum eroul nostru.  Adică în fața noastră stă o anume misiune, care ne apropie de un anume scop. Așa că plecăm la drum, pentru a aduce obiectul cerut și a primi recompensa dorita.Atingerea scopurilor proprii se face pe căi ocolitoare, fiind nevoiți să dobândim lucruri de care personal nu avem nevoie, dar care acoperă necesitățile cuiva, de care suntem dependenți, și ne onfirmă validitatea; altfel nu ne putem atinge scopul.
“Aduci note mari de la școală, mami și tati o să te iubească și o să-ți cumpere bicicletă…telefon,etc.”…sună cunoscut? :)))
Continuăm. Eroul nostru ( zicem, Prâslea cel voinic) merge să aducă tot ce i se cere și, de regulă, drumul îi e presărat de încercări, el fiind cât pe ce să rateze la mustață misiunea: ba adoarme spre dimineață, păzind livada, ba i se termină mai devreme proviziile cu care hrănește Pajura și își taie dintr-un picior să o hrănească.. ba îl vrăjește vre-o știmă…și tot așa…. De ce? Pentru că nu e misiunea lui! Nu e motivația suficient de puternică – nu că n-ar vrea fata de Împărat, dar… nu are nicio garanție, că aducând merele de aur, Împăratul își va respecta promisiunea și el chiar va primi recompensa mult dorită.
Nu te poți mobiliza cu aceeași pasiune pentru visurile și scopurile cuiva, așa cum te mobilizezi pentru cele proprii.
 Și revenind:  “Oare cât de benefic mai e pentru mine să fiu ceea ce sunt /sau ceea ce pretind că sunt?… Ale cui visuri materializez?  Dacă nu sunt ale mele – care, de fapt, sunt dorințele, visurile și năzuințele  mele și cum găsesc cel mai scurt drum pentru a le transforma în realitate?”
Cam atât….Eclipsă ușoară, dragilor! 🙂
Cu drag, Masha.

Leave a Reply

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com