Construiește-ți propria realitate. Altfel, cineva o va construi în locul tău.

Articole Ezoterice, Cu Masha prin Akasha, Vindecare spirituală

Despre Criza de Vindecare

Hits: 0

După  diferitele terapii holistice, tehnici de curățare, acordaje, inițieri, activări cu formule runice  și alte influențe energetice, uneori se poate declanșa așa-zisa Criză de vindecare. (Las aici informația din  lene simț practic,  ca să nu mai repet speech-ul avertizator după fiecare ședință/terapie/inițiere/activare – am dat link și gata! În orice caz, poate prinde bine și altora…)
Crizele de vindecare pot fi de mai multe tipuri:
1. Crize de detoxifiere fiziologică. Acestea sunt asociate cu eliminarea toxinelor, metalelor grele, elementelor radioactive și otrăvurilor din organism. Acest lucru se datorează faptului că substanțele nocive acumulate sunt puse în mișcare de boost-ul energetic primit de la terapeut și pătrund mai întâi în sânge, forțând sistemele excretoare să funcționeze la limită, iar apoi sunt eliminate, pe diverse căi, afară din corp.
Astfel de crize se pot manifesta prin senzații de greață, vărsături, frisoane, febră, diferite secreții (oculare, nazale, laringiene,  vaginale, etc), transpirație cu miros specific, erupții cutanate, diaree, durere, instabilitate psiho-emoțională, pierderea forței, tulburări de somn.
2. Crizele energetice. Acestea sunt asociate cu eliberarea emoțiilor negative acumulate. Aceste crize pot fi exprimate prin lacrimi, izbucniri de furie și iritație incontrolabile, zvâcniri convulsive spontane. Dacă acest lucru se întâmplă în timpul sesiunii, atunci în niciun caz nu trebuie să vă abțineți, ci neapărat să vă dați libertatea de a plânge sau de a striga, pentru a da afară emoțiile reținute.
În aceste momente e important să înveți să te accepți așa cum ești, adică să înțelegi că tu însuți alegi cum te raportezi la propria persoană și la ceilalți și numai tu poți alege să schimbi sau nu această atitudine, dacă nu este una constructivă. În același timp, este important să învățați să nu vă condamnați, să nu vă gândiți cât de rău /incapabil/neputincios sunteți, ci să vă acceptați în întregime cu tot ce aveți.
Este imposibil în aceste momente să suprimați eliberarea acestor emoții, acumulate de cine știe când în câmpurile voastre subtile.
Doar trebuie să învățați să fiți observatorul lor, nicidecum să le alimentați energetic,  luptând cu ele sau disecându-le pe rațional ore în șir. Exersați abilitatea de a privi pur și simplu, cum aceste emoții se ridică din interiorul vostru la suprafață și… pleacă. Tehnicile de meditație pot ajuta în acest sens (cine n-are, cere)
3. Crizele stării de sănătate. Crizele de sănătate sunt foarte asemănătoare cu crizele de curățare. Acest lucru se datorează faptului că, după purificarea de reziduuri fizice, mentale, emoționale,  încep să crească rezervele interne de energie și toate procesele  fizice, biochimice, etc sunt aliniate la normalitate. Cu forțe crescute, organismul  începe să-și îmbunătățească toate funcțiile și să elimine focarele ce întrețin  stările patogene.
În astfel de momente, toate simptomele afecțiunilor de care ați suferit pot începe să reapară.
Vi se poate părea că, în mod neașteptat, pe fondul bunăstării generale, a început „brusc” o deteriorare a sănătății. Această  senzație nu este altceva decât o manifestare a eliberării definitive a efectelor bolii din organism.
S-ar putea să fi crezut până în acel moment că ați scăpat de o anumită afecțiune cu mult timp în urmă, dar de fapt amprenta(programul) acesteia a rămas în organism, în  stare latentă, doar suprimat de acțiunea medicamentelor, dar nefiind eradicată cauza reală, psiho-emoțională  care a declanșat-o.
Unele boli pot dispărea în câteva zile, altele lungesc Criza de vindecare pentru  câteva săptămâni.
În general, cu cât ați fost mai bolnav, cu cât deteriorarea funcțiilor corpului a fost mai gravă, cu atât va dura mai mult terapia și cu atât mai puternice pot fi crizele.
Dar, în cele din urmă, sănătatea și forța se vor reîntoarce treptat în corpul eliberat de factori patogeni pe toate  planurile, producându- se o întinerire generală a sistemelor, organelor și a întregului organism în general.
De exemplu, criza de vindecare în cazul unui pacient cu o boală ale sângelui este aproape întotdeauna însoțită de o creștere a temperaturii și abcese purulente pe  corp. Este indicat să nu ne luptăm cu temperatura ridicată sau, dacă a trecut de 39 grade să o facem mecanic și nu medicamentos (frecții cu  alcool, oțet, comprese reci, dușuri, etc).
Criza de vindecare în bolile de piele este însoțită inițial de erupții cutanate extinse, care sunt mai intense și mai răspândite ca suprafață decât înainte de activarea energetică
Treptat, odată cu  eliminarea  factorilor perturbatori zona afectată se restrânge, în scurt timp  pielea fiind complet regenerată. Utilizarea externă a apei încărcate  ajută foarte bine în aceste cazuri.
Atunci când sunt expuși pacienții cu boli ale sistemului nervos central și cei cu afecțiuni psihice (cu epilepsie, de exemplu) în majoritatea cazurilor  se remarcă o creștere temporară a frecvenței convulsiilor. Treptat crizele devin mai scurte și se produc fără pierderea cunoștinței.
Resorbția fibroamelor este aproape întotdeauna însoțită de sângerări minore. Hemoroizii sunt de obicei inflamați și sângeroși în timpul tratamentului.
Neoplasmele, dar și pietrele/calculii, cresc inițial în volum și scad în densitate, înainte de a începe procesul de resorbire.
Toate crizele de mai sus pot avea loc într-o succesiune diferită și, uneori, toate împreună, dar acest lucru nu mai pare atât de înfricoșător, dacă în acele momente știți și înțelegeți corect ceea ce vi se întâmplă, adică faptul că tocmai acest proces dureros duce la vindecarea complexă a corpului vostru multidimensional.
4.Există încă un tip de CV – criza corectării realității.
Corectând anumite aspecte negative ale personalității proprii, scăpând de anumite emoții negative, îți schimbi linia temporală a destinului și, uneori, după ce ai urmat o terapie cu adevărat eficientă, poți observa cum încep să se schimbe si să se reconfigureze rapid diferite situații din viața ta.
Prin urmare, vom fi deosebit de atenți la evenimentele care ni se întâmplă în această perioadă de timp.
Ele scot adesea la iveală și ne arată  greșeli care trebuie înțelese și revizuite. Devine clar că acele greșeli erau niște cauze majore ale blocării noastre pe o bandă temporală plină de suferință.
Și uneori, Ierarhiile cerești sunt chiar forțate să demonteze ca pe un lego tot ceea ce avem, realitatea noastră actuală, pentru a ne putea construi o viață nouă, radical diferită de cea anterioară.
Este foarte periculos să ne simțim revoltați, supărați, plini de ură și neiertători în ​​astfel de momente, pentru că le înțelegem greșit sensul! Este ca și cum am cere cu Liber Arbitru să fim lăsați în pace în realitatea veche, fiindu-ne mai frică de acea schimbare totală, decât de rutina obișnuită în care stagnăm…
Și ghiciți, ce?  Liberul Arbitru ne va fi respectat! Acest lucru va începe imediat să ne afecteze sănătatea și poate reduce la zero toată munca noastră de curățare și eliberare de blocaje de până atunci.
Iată de ce, pornind pe drumul elevării spirituale, ce presupune  aplicarea diferitelor tehnici, practici de curățare, cuplări la canale energetice și egregoare, inițieri, în scopul creșterii în vibrație și densitate luminică a sufletului nostru, trebuie să înțelegem clar ce experiențe ne așteaptă, să fim pregătiți, plini de curaj, serioși și asumați.
Cum putem trece mai ușor de criza de vindecare?
Iată câteva sugestii:
1. Perseverență,  efort zilnic de menținere a corpurilor în curățenie (hrană și apă cât mai pură, meditație, RUGĂCIUNE). Nu vă opriți, orice s-ar întâmpla.
2. Amintiți-vă permanent recomandările mentorului spiritual/terapeutului  și încercați să le îndepliniți.
3. Nu vă angajați în critici și bârfe.
4. Îmbunătățiți întotdeauna relațiile existente, nu le înrăutățiți, mai ales cu familia și prietenii.
5. Rezolvați imediat îndoielile punând întrebări celor ce vă ghidează.
6. Ajutați-i și inspirați-i pe cei mai tineri în dezvoltarea spirituală.
7. Eliminați contactul cu sursele de răspândire a vibrațiilor joase – știri, emisiuni, presă de scandal, anturaj etc.
8. Inspirați-vă din studiul literaturii spirituale.
9. În niciun caz nu abandonați comunicarea cu grupurile oamenilor care se dezvoltă spiritual.
p.s. Cum spunea cândva d-l V.,  un profesor de spiritualitate drag mie, “s-ar putea să regretați într-o zi că ați ales calea grea a cunoașterii, dar veți regreta și mai mult dacă nu o veți face!”  Și a cam avut dreptate. Eh, dar un om avertizat e pe jumătate salvat! Vă urez practică ușoară – acum, pregătiți moral și în cunoștință de cauză! :)))
Cu drag, Masha Alla.

Leave a Reply

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com