E timpul ploilor de stele și a Lunii Pline , care va eclipsa cu lumina ei bolta înstelată de august, de un violet închis, de nuanța murelor coapte. Ultima Lună Plină a acestei veri – Luna Murelor și a Nisetrului. Probabil, cel mai dulce și, în același timp, trist moment al anului. Rămas bun de la dulceața generoasă a verii, precum un ultim imn de iubire adus vieții și tristețea primei conștientizări a morții întru renaștere din toamnă. Se spune că în această perioadă în râuri se pot prinde cei mai mari pești, care merg în susul râului să depună icre sau… să fie capturați – cine știe, cum le-o fi destinul. Oamenii gustă din murele dulci, prind cei mai mari pești dar, melancolia că iată, a mai trecut o vară, deja bate la ușa inimii lor.

Și weekendul aduce cu el aceeași senzație de dulceață și în același timp, ușoară tristețe: cele două zile sunt marcate de schimbări ce ne vizează bunăstarea personală și sănătatea. Ne bucurăm de visurile care ni se împlinesc, dar parcă suntem și nostalgici că visarea s-a terminat.

Sâmbăta intrăm într-un flux intuitiv de posibilități, informații, învățare, memorare. Totul parcă se realizează și vine spre noi de la sine, trebuie doar să nu îi opunem rezistență.

Duminica intrăm în schimbările propriu-zise, umplându-ne de o energie nouă, închizând vechea ușă. Liniștit, calm, cu zâmbet blând pe buze – ne va fi cu siguranță dor de vară, de trecut, dar o/îl lăsăm să plece în pace

🔥 Sâmbătă munca sau orice altă activitate propusă va necesita să îmbinăm curajul unui războinic cu viclenia unei vulpi. Mai întâi aveți nevoie de un plan clar,pentru că fără el nimic nu va funcționa. De îndată ce apare un plan, trebuie să îl urmați cu strictețe, înlăturând din cale pe toți și tot ceea ce interferează cu acest plan. Dacă anumite persoane nu se dau înlăturate, va trebui să ”evadați”, pentru a duce la bun sfârșit ce v-ați pus în gând, dar deja ca spionii, pe modul ”invizibil” :)))

Duminică începe ”furtuna”: lucrurile merg haotic, revărsându-se peste capetele noastre precum grindina, schimbându-ne părerea despre lume, despre propriile activități și …despre propriile puncte forte (în bine, dar și în rău).

🔥 Relațiile. Sâmbătă acestea doar ne împing, ne dau un impuls spre schimbare. Duminică – ele deja aduc schimbarea însăși, când multe se schimbă pentru viitor, către o nouă dezvoltare.

Apare acel ceva, pe care oamenii îl așteptau de mult timp unul de la celălalt. Cuvinte importante, fapte, atitudine mai serioasă. Trebuie să ne bucurăm? .. Posibil.

Doar că adesea se întâmplă ca schimbările să întârzie sau să apară în noi deja idei și gânduri noi ,despre alte relații sau, poate, odată cu prima suflare a vântului de toamnă, să vină spre noi gânduri de libertate. Este bine, dacă aceste schimbări calitative în relația voastră au prins ultimul moment, când mai rămăsese doar un pic, până la clipa în care, deja, nu mai era cazul

🔥 Starea de sănătate sâmbătă este asemănătoare celei de vineri: dificultate de a te urni din loc; poate fi dificil chiar și din punct de vedere fizic să faci mișcări în plus

Duminică, starea de sănătate îți va reaminti cum ți-ai tratat propriul corp în ultima vreme, adică de pe la începutul lunii august. 🙂

🔥 Azi și mâine nu tăiem părul și nu îl vopsim – acest lucru poate duce la pierderi de energie, înrăutățindu-ne starea de sănătate.

https://starwalk.space/gallery/images/august-2019-full-sturgeon-moon/2048x1152

🔥 Sâmbătă, drumurile sunt limitate la trasee familiare, cu care suntem obișnuiți. Doar vântul din această zi, în momentul pornirii la drum, ne va arăta ce schimbări ne așteaptă: vânt din spate – către schimbări pline de bucurie; vând din față – obstacolele nu vor întârzia să apară.

🔥 Duminică, oricât de ciudat ar suna, vă recomand să mergeți la pescuit. Merită să cumpărați niște pește proaspăt de undeva de la baltă sau să-l prindeți, dacă vă pricepeți și să-l gătiți.

Iar dacă aveți bafta să primiți duminică în dar de la cineva pește, mai ales unul scump, acest lucru va reprezenta un semn clar de la Univers , că în viitor nici măcar nu e nevoie să întreprindeți acțiuni semnificative pentru menținerea bunăstării – ea va curge firesc. Dacă vreți să aduceți prosperitate în casa unei persoane dragi, îi puteți dărui chiar voi, un pește de calitate. Un cadou ciudat, dar util și…magic. :)))

🔥 Priviți cu drag Luna în aceste zile: și spuneți bun-rămas Verii!

🔥 Bucurați-vă de fiecare zi trăită!

Cu toată iubirea, Alla Masha.