Un articol inspirat din  studiul astro-numerologic al persoanelor consultate de mine – care, fie trec prin experiența unei boli oncologice , fie, având antecedente familiale, doresc să-și cunoască riscurile și predispoziția către cancer, din punct de vedere spiritual.

       În medicină există oficial două teorii unanim acceptate de apariție a cancerului:

1) predispoziția ereditară; 2) natura virală

Cu punctul doi nu sunt de acord ( este doar o părere personală). Înclin să cred o altă variantă tot mai des vehiculată de cercetători și anume, că declanșatorii fizici ai oricărui tip de cancer sunt fungiile.

După cum știm din astrologie, acestea sunt microorganisme guvernate de Pluto, energia căruia, atunci când este distorsionată,  are legătură directă cu apariția tumorilor. Dar despre asta voi vorbi mai jos.

În majoritatea covârșitoare a cazurilor, în hărțile natale a bolnavilor oncologici există indicii, că în această întrupare ei se vor confrunta, într-un fel sau altul, cu acest gen de problemă.

Dincolo de cele 2 motive oficial recunoscute , există și o variantă de natură spirituală – acceptată doar de persoanele aflate pe drumul auto-cunoașterii, în plin proces de evoluție spirituală.  

Aceasta este împărțită în 3 sub-categorii:

  1. Boala apărută este cauzată de nerespectarea Misiunii primite la întrupare de către sufletul respectiv. Aceasta este ilustrată în astrograma natală de Nodurile lunare, care ne verifică din 7 în 7 ani; de regulă, printre lecțiile ce trebuiesc obligatoriu învățate se numără iubirea și iertarea
  2.  Cancerul e cauzat de specificul misiunii de mântuire a arborelui genealogic pe care nativul și-a asumat-o dinainte de a veni la trup;( menționez că nu toți ne-am asumat așa ceva; acest aspect însă se poate determina numerologic) . De obicei sunt cei care vin într-un  neam cu grave carențe karmice trans-generaționale și, respectiv, cu plăți pe măsură
  3. Cancer sub formă de lecție, declanșat de o poziționare greșită în societate în această viață – adică, fie o poziție socială înaltă, obținută fraudulos, fără merite reale, fie o poziție socială joasă, cauzată de grave greșeli proprii, ce au determinat căderea. Așa-zisele boli karmice sociale. Uneori, predispoziția către așa ceva vine din alte vieți , iar Nodul Sud  sau planetele retrograde în casa 11 ne indică asta . Totuși, noi alegem, dacă cedăm ispitei de a  da curs predispoziției respective su nu.

CUM DETERMINĂM CARE DINTRE VARIANTE E VALABILĂ ÎNTR-UN ANUME CAZ?

        Dacă tumoarea este o plată pentru nerespectarea Misiunii Personale,creșterea ei se declanșează în jurul unei vârste  karmice ( 28,37,42,48,56,64, s.a.m.d, atunci când suntem sub ”lupa controlorilor karmici”; dar  se manifesta în corp cu metastaze, mult mai târziu, pot trece chiar și 2-3 ani de la debut , la un tranzit-trigger al lui Pluto.

        O moștenire karmică grea pe neam, programată genetic de a fi plătită prin cancer  este indicată în hartă de Lilith, de relația ei tensionată cu Saturn, Pluto, Nodurile și guvernatorii caselor bolilor.

Însăși procesul de apariție al tumorii este declanșat de către guvernatorii caselor bolilor – 6, 8, sau 12 ,  atunci când se află în semne mutabile –  Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti.

Cu alte cuvinte, există o multitudine de formule declanșatoare ale tumorilor în astrogramă, cu implicarea planetelor, stelelor fixe, a punctelor fictive și a nodurilor.

Este individual, în funcție de  tipul de greseală și, pentru a localiza prezența formulei, este necesară cunoașterea cat mai exactă a momentului nașterii.

       Pluto, în schimb, guvernează nu atât procesul de apariție al tumorii, cât, așa cum spuneam,  evoluția ei de la intrarea în stadiul 3 până la apariția metastazelor.

Adică acesta intră în acțiune în a doua jumătate a bolii, activându-și  la maxim potențialul distructiv asupra corpului doar când subiectul persistă cu încăpățânare în greșeală, auto-iluzionare și direcție greșită de evoluție.

Și, dacă o lecție karmică asumată înainte de concepție sau meritată pentru ”fapte eroice” din  viața actuală nu o putem sări/evita, putem în schimb să-i reducem din duritate și durată, grăbindu-i încheierea prin vindecare ,”îmblânzind”, sau chiar neutralizând influența plutoniană.

       Așadar, cum putem opri efectul demolator al lui Pluto asupra corpului nostru?

Dar oare trebuie el oprit, când acest efect, de fapt, este o procedură de urgență pentru stoparea din cădere a sufletului nostru în Întuneric – da, e adevărat-  prin distrugerea trupului fizic, căci vine ca o ultimă soluție;  vine atunci când Răgazul de timp dat conștientizării a expirat sau când toate celelalte metode ale Universului de a ne corecta nu au avut efect!

La fel cum nu putem începe clădirea unei case noi pe un teren unde există ruinele unei construcții vechi și părăginite, tot așa nu putem să ne asanăm corpul cât timp în el sunt prezente peste tot ruine, ziduri părăginite cauzate de neiubire, neiertare, de un stil de gândire defectuos, dominat de ego și șabloane învechite . Este necesar un ”buldozer” care să radă tot. Și acesta este Pluton.

Nu îl putem opri și nici nu trebuie, deoarece scopul lui final este renașterea noastră din propria cenușă.

Ce putem face, atunci când Pluto e deja în acțiune?

Tot ce putem face este să mutăm acest proces din corpul fizic, în mentalul nostru, în câmpul emoțional și să nu ne opunem acestei transformări eliberatoare. Ci să-i acceptăm cu recunoștință și detașare necesitatea.

Și ajutoarele noastre vor fi :

A. În cazul unui Pluton slab ca poziție sau neaspectat:

  1. Consumul de plante Plutoniene – în primul rând, ciuperci. Ca și aliment, dar ca și remediu. Cele cu potențial imunostimulator, antioxidant și inhibator al celulelor canceroase sunt Chaga, Reishi, Maitake, Schitake, Cordiceps miceliu – toate vor amplifica energiile regeneratoare ale unui Pluton slab nativ.

  • Conectarea cu energia insulelor de provenință vulcanică( guvernate de Pluto). De asemenea, se recomandă, pentru conectarea la energiile pure plutoniene, vacanțe pe insule de proveniență vulcanică, unde o vom găsi din belșug ( Canare, Azore, insulele Islandei, etc);

sau le putem înlocui cu  rugăciuni și meditații periodice în peșteri de mare adâncime din locuri de putere ( cum ar fi de exemplu, peștera Sf. Apostol Simon Zilotul ( mirele din Cana Galileei) de la mănăstirea Noul Athos, ținutul Abhazia).

  • Purtarea unor cristale ce echilibrează energia Pluroniană, cum ar fi rauchtopazul( topazul fumuriu.) În special dacă acesta este prezent de ceva timp în familie.
  • După 7 ani energia rauchtopazului este îmblânzită complet, el devenind un talisman protector al egregoruui, un fidel slujitor al întregii familii, putând fi purtat de orice membru.

Dacă nu ai un asemenea cristal, dar există în familia ta antecedente de boli oncologice, are sens să-ți găsești unul cu care să rezonezi, pentru a-l familiariza cu energia membrilor familiei/neamului tău, iar apoi pt a-l transmite ca pe un Înger păzitor mai departe generațiilor viitoare, deoarece o slujire lungă și fructuoasă ii va amplifica tot mai mult puterile vindecătoare. Entitățile cristalelor sunt și ele, ca și noi, răsplătite după merit cu amplificarea Darurilor, dacă își fac bine misiunea!

  • Din metale  sunt potrivite aurul și aurul alb. Un minereu ce conține un alt metal rar cu vibrație plutoniană ( wolfram) și cu puternice calități transformatoare este tungstemul (wolframitul).

B. Când Pluto natal este puternic, dar dizarmonic aspectat:

În cazul Unui Pluton exagerat de puternic și la fel, distorsionat de aspecte de opoziții, cuadraturi sau quintile în hartă,atunci când el dă grave carențe de comportament sau probleme oncologice,  este necesar, dimpotrivă, să-i neutralizăm influența. Și vom apela tot la Mama Natură.

  1. Uleiul de Tuja = remediu Anti-Pluton. ( culoare – obligatoriu incolor, transparent) Atât pt uz intern, cat si extern. Foarte toxic, atenție.  Substanța activă = tuijon, care este o otravă puternică.

Se folosește în aroma-lampă, în cantități foarte mici. Se testează mai întâi pentru alergie sau intoleranță individuală, inhalând de pe o batistă sau din sticluță vaporii de ulei, pe parcursul unei zile. Nu trebuie să apară mâncărimi, usturimi, tuse sau lăcrimare abundentă.

Efect metafizic: Creste încrederea în faptul că vei putea învinge cancerul, conferă optimism și motivație.

Efecte fiziologice:  Întărește imunitatea Deblochează căile respiratorii. Inhibă creșterea negilor și papiloamelor.

Pe sticluță desenam/lipim pătratul magic al lui Pluton.

p.s. Papilloamele sunt formațiuni cutanate cu potențial malign. Apariția mai multor papilome pe corp ( numită papilomatoză) este unul dintre primele semne că organismul devine tot mai predispus să crească în interiorul său un cancer.

  • Ulei eteric de usturoi. Remediu anti- Pluton ( culoare galben transparent).

Tema plutoniană: banii mulți,furați; Fie de către noi, fie de la noi. De asemenea, poziție socială nemeritată – în bine sau în rău.

Ajută în lupta de restabilire a drepturilor proprii, legate de sume mari de bani care ne-au fost luate sau de prăbușirea statutului social printr-un act de nedreptate

 Fără a fi măcar deschisă, sticluța cu ulei de usturoi are același efect, ca și pătratul magic al lui Pluton. O vom lua cu noi in sala de judecata, atunci când trebuie sa se pronunțe sentințe.

Dacă cei care am greșit suntem noi, purtarea acestui ulei va ajuta la corectarea/ neutralizarea programelor mentale date de un Pluton slab, retrograd sau afectat malefic în harta natală și implicit, la stagnarea tumorii declanșate de faptele noastre contrare Voii Divine.

  • Fenicul – remediu  anti-Pluton.

Proprietăți:  

– reparator ADN, inhibator al creșterii și răspândirii celulelor canceroase

-adjuvant în probleme gastro-intestinale cauzate  de chimioterapie;

    putem folosi atât uleiul cât și decocturile sau infuziile, în stări de greață, meteorism, crampe stomacale sau intestinale, pentru îmbunătățirea poftei de mâncare și cu efect general calmant.

  • Și, o ultimă recomandare, poate cea mai importantă dintre toate:
  • dacă în acest moment deja sunteți în plină lecție karmică – voi sau cineva drag vouă, indiferent de stadiul bolii (fie el și terminal), există toate șansele de vindecare, dacă întrerupeți definitiv alimentarea celulelor canceroase cu tot ceea ce le place cel mai mult, făcându-le creșterea de neoprit:
    • zahărul, 
    • – absolut orice fel de lactate,
    • – glutenul  și….
    • – gândurile sumbre de neacceptare și neiertare: a situațiilor, a persoanelor sau la adresa  noastră proprie.

Să vă fie de folos, dragilor!

Cu toată iubirea,

Terapeut Alla Masha

p.s. Dacă îți place informația găsită pe paginile BM, poți să te abonezi și să intri în comunitatea susținătorilor oficiali ai acestui blog. Vei avea acces integral la toate postările autorului.

Nou!

Pe parcursul anului 2024 vei beneficia gratuit de proceduri de curățare și susținere energetică, realizate în mod regulat pentru toți membrii Comunității, la fiecare lună Plină și lună Nouă.

Accesează Abonamentul Premium (prin donație)

Cu drag, Masha

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe