Vorbim atât de mult despre cristale și minerale, despre bucuria de a contempla această frumusețe pe care ne-o dăruiesc adâncurile planetei, despre beneficiile purtării și comunicării cu ele!
Și prea puțin despre faptul că, la fel ca orice formă de viață, acestea sunt niște strucuri complexe, Lumină și Umbră deopotrivă, care își pot manifesta polaritatea ciclic .
Datorită intereselor financiare din sfera gemologiei și a vânzării de bijuterii, unde vorbim de profituri uriașe, există prea puțină informație publică despre pericolele cu care ne putem confrunta, atunci când purtăm îndelung și fără discernământ o anumită piatră.

Și nu mă refer la pietrele și mineralele care ne influențează în mod direct corpul fizic si sănătatea, prin radioactivitate crescută sau emanații de compuși ai arsenicului, cuprului, mercurului sau a gazului inert radon, de exemplu. Printre acestea se numără halcantitul, auripigmentul, cinabrul, arsenopirita, fluoritul galben ș.a,

Există, bineînțeles, o listă lungă și a acestor minerale periculoase, dar ea nu face obiectul cercetării de azi.
Din simplul motiv, că aceste minerale nu ar trebui în mod normal să le întâlnim la liber, ele fiind interzise comercializării – poate doar la anumite expoziții mineralogice, în condiții sigure de păstrare, le-am putea admira frumusețea.
Astăzi aș vrea să povestesc despre proprietățile metafizice ale anumitor pietre și minerale care, purtate timp îndelungat, pot duce la consecințe nedorite pentru purtător prin influența lor subtilă, energetică și psiho-emoțională, .
Dar, înainte de toate, aș dori să vă reamintesc că energia pietrelor, fondul lor emoțional deosebit, este perceput cu putere maximă doar de persoanele cu o sensibilitate nativă deosebită . Nu suntem toți la fel – există diferite grade de sensibilitate umană.
De exemplu, meteo-sensibilitatea, adică vulnerabilitatea unei persoane la schimbările vremii și la vibrațiile electromagnetice ale Pământului diferă foarte mult de la individ la individ.
Sau sensibilitatea aparte a unor persoane la contemplarea unei capodopere de artă sau ascultarea unei piese muzicale valoroase.
La urma urmei, multora o pictură celebră sau o lucrare muzicală extraordinară nu le spune absolut nimic. Și doar o persoană care înțelege arta, muzica, poate auzi în aceeași melodie sau vedea în aceeași pictură o poveste emoționantă, uimitoare și plină de un anume sens, care o impactează profund.
Cu toate aceste sensibilități diferite la nivelul celor 5 simțuri , la nivel de subconștient, muzica, pictura și orice alt fel de artă, prin frecvențele sonore, coloristice ori prin geometrii de formă și ritm, influențează pe oricine.
La fel și atunci când vorbim despre proprietățile metafizice ale cristalelor și influența lor asupra oamenilor, ne referim, în mare parte,
la acei oameni care sunt capabili să simtă proprietățile și emisiile speciale ale acestora.
Dar să revenim la așa-zisele
Cristale și pietre „periculoase”.
Proprietățile pietrelor naturale de a crea o stare, un fundal emoțional special se traduc prin schimbarea comportamentului uman în prezența lor.
De aceea rezultatele acestei influențe le vom vedea cel mai mult în sfera relațiilor interumane, mai ales a relațiilor personale și a modificării anumitor atitudini și trăsături de caracter ale celui care le poartă.
Vom trece în revistă mai întâi de toate, cristalele care pot dăuna unei relații . Cum ar putea dăuna un cristal , care e un Dar perfect al Naturii, o entitate fundamental benefică, unei relați – ar spune unii sceptici?
E adevărat, „cristalele nu au cum să aibă proprietăți malefice, în principiu” – citând-o pe marea vindecătoare a Evului Mediu Sfânta Hildegard , care a abordat în lucrările ei acest subiect.
În același timp, absolut orice cristal are atât propria specializare, cât și propria lui Umbră – tot conform scrierilor ei.
Această umbră se poate manifesta,de exemplu, prin faptul că, în timp ce într-un domeniu în care cristalul e specializat, el poate contribui la vindecare sau reușita oricăror planuri, dintr-un alt domeniu important al vieții, energia vitală va fi extrasă și redirecționată de către cristal către primul obiectiv.
Voi aduce drept exemplu
Ametistul.

Cuvântul ametist, tradus ad-literam din greacă înseamnă „ne- beat”.
În varianta literară – lucid, „nepasional”. Adică este o piatră care calmează, înăbușă pasiunile, scade activitatea psiho-emoțională a unei persoane, calmând-o și echilibrând-o. În plus, dă un fel de detașare în gândire.
Devine clar că acest efect este benefic doar în anumite circumstanțe și ne poate încurca serios planurile în altele .
De exemplu, dacă nu ești suficient de hotărât să iei o decizie sau nu ai suficientă energie pentru a începe ceva, ametistul, cu energia lui puternică de liniștire și detașare, te poate împiedica.
Ametistul este considerat și piatra înalților clerici, pentru că, pe vremuri, atunci când se hirotonea un cardinal, acestuia i se punea un inel cu ametist pe deget, deoarece se considera că un înalt prelat trebuie să aibă capul rece și sobru, mintea să-i fie curată și inima caldă, astfel încât el să le poată da sfaturi bune oamenilor în spovedanie.
Probabil, este de prisos să mai explic, de ce nu este deloc recomandat să ții pietre și geode de ametist în dormitor, lângă patul matrimonial sau sa porți bijuterii cu ametist în timpul întâlnirilor amoroase. 😊
Pe de altă parte, pentru relațiile de cuplu longevivei și bine sudate, în care partenerii au trecut deja la un alt nivel de iubire – cea manifestată preponderent prin centrii superiori – ametistul nu doar ca nu dăunează. Dimpotrivă,el întărește relațiile de familie și menține armonia cuplului la un nivel înalt de vibrație în comunicarea celor doi.
În concluzie:
Nu e recomandat să porți ametist tot timpul. Aceasta este o piatră pentru perioade speciale ale vieții. Este o piatră a unor dispoziții speciale. Este o piatră destinată unor scopuri speciale.
Prin urmare,
- dacă ești dornic să începi ceva nou, dar îți lipsește motivația ori încărcarea cu energie psiho-emoțională,
- dacă te afli la început de relație, atunci când sunt foarte active energiile centrilor inferiori, care mențin iubirea trupeasca, pasionala, – renunță la a interacționa cu ametistul. Te va trezi repede din „beția” simțurilor și va topi ochelarii roz de pe ochi
- dacă în relația ta a scăzut flacăra pasiunii de la început – evită, de asemenea, să porți ametist. Este pur și simplu „dăunător” pentru tine. Dăunător- cu ghilimelele de rigoare! :))
Pirita.

Următoarea piatră despre care aș vrea să vorbesc este pirita
În ciuda aspectului său de gablonț (exista chiar o varietate de pirita, supranumita „aurul proștilor”) , pirita este o piatră foarte puternică și plina de energie.
Litoterapeuții consideră că această piatră are proprietatea absolut remarcabila de a deschide fluxuri de cash către purtător.
Dacă știi ceva despre energie și bani, dacă ai deja experiență în lucrul cu canalele financiare, atunci poartă pirita: vei fi în stare sa apreciezi frumusețea influenței piritei asupra ta și asupra relației tale cu banii.
Dar…. Atenție! nu ar trebui să porți pirită mai mult de 2-3 zile la rând , deoarece prin deschiderea și curățarea eficienta a fluxului de numerar, pirita este capabilă să te facă să-ți menții atenția fixată doar asupra banilor. Ca urmare, riști sa încetezi să mai gândești și să acorzi atenția altor lucruri, aceasta rămânnd concentrată doar pe fluxul de numerar, iar această îngustare a razei de interese este distructivă pentru suflet
Pirita creează riscul real ca, începând să te gândești doar la bani, în detrimentul altor interese, sa te transformi repede într-un individ mercantil, meschin și zgârcit, setat doar pe valori materiale.
În concluzie, lipsa de măsură în folosirea piritei poate activa imediat Umbra acesteia.
Așadar, imediat ce ai deschis sau deblocat canalele financiare cu ajutorul piritei, o poți pune deoparte, pana la demararea unui nou proiect.
Cât de des putem să revenim periodic la purtarea unui cluster de pirita depinde de personalitatea și individualitatea fiecăruia, cât și de situațiile speciale din viata purtătorului.
În concluzie, recomandarea de baza este să nu porți pirita mai mult de 2-3 zile la rand.
O piatră foarte puternică, pe care te rog să o folosești cu pricepere și cu grijă.
Aventurina

Dacă, dintr-o dată, îți dorești să trăiești ceva special, palpitant, care se întâmplă o data în viata – adică o adevărată aventură, te rog să-ți procuri un Aventurin și să mergi, cu el în buzunar, în lumea mare, căci aventuri de tot felul te așteaptă!
Altfel, aventurina trebuie folosită cu precauție. Dacă totuși simți ca-ți lipsește ceva scânteie,ca viata nu-ți oferă suficiente surprize, răsturnări spectaculoase de situație, întâlniri neașteptate, aventuri care-ți taie respirația – Aventurinul este pentru tine. Dar, dacă ești genul care se tot străduiește să-și planifice cât mai bine viața, căruia stabilitatea rutinei și a unei vieți riguros planificate îi conferă un sentiment de liniște și siguranță, atunci fie fugi cât poți de Aventurin, fie folosește-l doar în acele situați, în care întorsăturile destinului, în opinia ta, nu pot fi decât fericite.
Și încă o piatră duala, despre care aș vrea să vorbesc. Care, după părerea mea, are cea mai puternica influență cu efecte nedorite asupra unei persoane.
Opalul.

În general, opalul este considerat a fi piatra actorilor. I se mai spune și piatra amplificator.
Opalul este considerat, din cele mai vechi timpuri, un revelator al celei de a doua firi umane, cea ascunsa de ochii lumii, care trăiește undeva adânc în interiorul nostru și nu este niciodată arătată altora.
Este, cred, acel aspect al firii umane pe care îl numea părintele Arsenie Boca „omul cavernelor”
Și înțelegem că această o a doua natură ascunsa, secreta a unora dintre noi, cu care nu avem motive sa ne mândrim și la care încercăm să lucram, uneori poate ieși la iveală, dacă este suficient de tare provocata, sau..…. dacă purtam suficient de mult timp opal! 😉
În concluzie, opalul nu este dăunător persoanelor integre, cum se zice, dintr-o bucata, nici celor animate doar de bune intenții.
Dar, dacă ai măcar un dram de duplicitate interioară, pe care nu reușești sa o controlezi sau poate obișnuiești sa te lași prada gândurilor rele, distructive la adresa altora, trebuie să știi că opalul le poate amplifica înzecit energia și scoate la suprafață, când te aștepți mai puțin.
Există o mulțime de zvonuri proaste despre aceasta caracteristica a opalului.
În Evul Mediu, chiar și bijutierii încercau sa scape cât mai repede de opale, știind că oamenii cu cunoaștere nu se vor grăbi să le cumpere din cauza reputației lor proaste.
Sunt multe exemple istorice în acest sens. De pildă, cei din anturajul lui Caligula explicau înclinațiile lui urate ca fiind rezultatul plăcerii acestuia de a se înconjura de opale. Cu alte cuvinte, Caligula avea în jurul lui o mulțime de „amplificatori „ai defectelor sale native.
Regina Victoria a reparat într-un fel, reputația acestor cristale, pe cât de minunate, pe atât de controversate. Fiind o femeie puternică, virtuoasă, integra, ea purta opale fără sa fie afectata si, pentru a susține reputația cristalelor sale favorite, le-a dăruit fiicelor ei, drept cadou de nuntă, minunate bijuterii cu opale.
Ce înțelegem de aici? Ca, purtate de persoane bune, puternice și cu caracter nobil, opalele vor aduce doar benefici și amplificării ale darurilor native.
Ele vor îmbunătăți abilitățile personale și le vor dezvăluie pe cele supranaturale, cum ar fi talentele ieșire din comun, intuiția puternica, clarviziunea, clar-simțirea, claraudiția, darul profeției.
Atât pentru azi.
Nu ratați și Partea a doua, în care vom vorbi despre faptul cum pot crea anumite minerale blocaje emoționale în a avea relații cu persoanele de sex opus. Cele 5 tipuri de cristale și minerale, purtarea cărora împiedică fetele tinere sau femeile în floarea vârstei să-și creeze sau sa mențină o relație de dragoste.
Va urma. Țineți aproape! . 🤗🌹
A voastră, Masha.






Lasă un comentariu