Acum 17 ani, o femeie frumoasă și plină de viață, a ajuns la mine printr-o recomandare de familie. Avea pe atunci 37 de ani.

Medic oftalmolog, avea grijă de ochii altora. Dar ochii ei proprii , albaștri ca cerul, așteptau înzadar de 12 ani să poată vedea un miracol.

Își dorea nespus să fie mamă. Iar copilul nu venea. Investigațiile medicale nu arătau nicio problemă. Clinic, era perfect sănătoasă.

În timpul investigației radiestezice a cauzelor problemei, mi-a apărut în fața ochilor o imagine metaforică: o poartă de lemn, închisă cu lacăt. Ducea spre o livadă de pomi fructiferi în paragină; poarta fusese închisă, undeva pe linia maternă a neamului.Un blocaj profund, moștenit de la o bunică. O rană veche nevindecată.

În prima sesiune de curățare energetică, am „văzut” cum a apărut în câmpul ei o luminiță mișcătoare, de o superbă culoare albastru-indigo. Un suflet, ce dorea ca ea să-i fie mamă!

Prezența acelui suflet nenăscut a fost pentru mine copleșitoare — un val cald de bucurie m-a traversat din cap până în picioare. El era acolo! Aștepta demult, iar bucuria pe care o simțeam eu, era de fapt bucuria lui, că fusese ”văzut și auzit.”

Acel suflet avea nevoie de puțin ajutor, de cineva care să înlăture blocajul ce venea din neam și să-i ”deschidă poarta”.

I-am dat femeii toate recomandările necesare, pe care ea le-a urmat întocmai. Am dezlegat împreună, cu blândețe și răbdare, lanțul nevăzut care o împiedica să devină mamă.

Două săptămâni mai târziu, m-a sunat. Cu vocea schimbată de emoție, mi-a spus că testul de sarcină era pozitiv. După un timp și rezultatul ecografului confirma: sarcină în evoluție.

Un an mai târziu, am primit o fotografie cu un bebeluș zâmbitor, dintr-o țară nordică unde se mutaseră.

Iar peste încă cinci ani… surpriză!. Purtat pe umeri de tatăl lui, un al doilea băiețel, cu ochi vii și curioși, de culoarea castanelor, mă privea din imagine.

”Poarta” rămăsese deschisă!

💫 De atunci, luminițele albastru- indigo, care așteaptă îndelung să se întrupeze, m-au ghidat tot mai des. Au fost multe, de-a lungul acestor ani. Și de fiecare dată a fost o bucurie și o mare onoare să le ”deschid lacăte și porți”. Și îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru această permisiune.

Pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a fi martor la taina întâlnirii dintre două suflete care se iubesc și se caută … înainte ca ele să se vadă cu ochii fizici. Este una dintre cele mai emoționante direcții de lucru în practica mea spirituală.

📩 Dacă această poveste ți-a trezit emoții, poate nu e întâmplător… Scrie-mi. Uneori, uși nevăzute din interiorul nostru așteaptă să fie deschise.

Masha.