Construiește-ți propria realitate. Altfel, cineva o va construi în locul tău.

Previziuni astrologice

Ultimul bastion al Lumii Vechi. Saturn ne vorbește.

Hits: 0

Un sentiment ciudat că lumea, așa cum o știam, se prăbușește, se dezintegrează la nivel de atomi în jurul nostru, fără vreo posibilitate de revenire și că nu mai e nimic de făcut… Aceasta este senzația dominantă a mentalului colectiv în această perioadă unică, pe care o trăim. Starea de sufocare, de lipsă de viață, de stagnare, părând că întregul Univers a încremenit în așteptarea a…ceva.

Aceasta este, pe de o parte, influența Nodului Sud, a lecțiilor karmice pe care le-a activat, influență resimțită până la sfârșitul lunii martie. Ultima săptămână din martie este despre a termina, a încheia, a scăpa de niște datorii sau fantome ale trecutului. Nodul Sud , al Trecutului, este foarte aspectat, de aceea nici un început nou, pe termen lung nu are cum să se materializeze în aceste zile, până nu terminăm de reglat acele plăți. Cei care nu au de încheiat, de achitat , de reglat nimic din trecut, pur și simplu vor stagna, nefăcând nimic. Atmosfera Nodului Sud este ultimul bastion al trecutului, ce se dezintegrează.

Abia din aprilie sufocarea aceasta aproape fizică, se va diminua și un nou suflu de energie ne va da impresia că iată, în sfârșit, din nou începem să respirăm; iar după 5 mai Nodurile își schimbă semnele zodiacale și casele, punând pe tapet noi și diferite misiuni și lecții de viață.  Acela va fi timpul Acțiunii în forță!

Aș vrea să discutăm în continuare despre principalul “jucător” astral de pe harta cerului , începând cu azi 22 martie, pe parcursul a aproximativ 3 ani de acum încolo. Este vorba despre planeta Saturn, care își schimbă domiciliul, trecând din Capricorn în Vărsător, semn în care va sta, cu mici reveniri, până în 2023.

Planeta karmei, planetă-maestru, planeta maturității, învățătorul sever, care ne obligă să fim disciplinați, să facem eforturi pentru a depăși obstacole, să ne asumăm responsabilități.

Atunci când, de exemplu, Saturn tranzitează o planetă natală din harta noastră, putem deveni părinți, bunici, ne putem întemeia o familie, sau începem să avem grijă de cineva mai vârstnic, de cineva bolnav,etc – pe scurt, ne asumăm responsabilități suplimentare.

Mulți astrologi consideră Saturn drept o planetă malefică. Nu e neapărat așa. Dacă colaborezi cu ea, Saturn poate fi o planetă care te învață multe, și te înțelepțește; ea seamănă mai degrabă cu un mentor sau cu un părinte care, chiar dacă e mai sever, te recompensează neapărat la sfârșit, pentru lucrul bine făcut.

Nu este ca Jupiter, desigur, care ne face cadouri generoase în avans; în cazul lui Saturn ele trebuie meritate, el te va face să transpiri din greu pentru darurile primite. De aceea, nu este prea iubit. 🙂

Pe lângă faptul că este o planeta a disciplinei, a muncii susținute, Saturn mai este planeta legii și a ordinii. Dacă ceva este în neregulă în viața noastră – de exemplu, dacă ne aflăm într-o relație instabilă sau toxică, Saturn o va destrăma. Dacă ne-am neglijat sănătatea mult timp, dacă avem un mod de viață mai dezordonat sau mai nesănătos, Saturn ne va acutiza toate suferințele fizice, obligându-ne practic, să mergem la doctor.

Dacă am încălcat legea, Saturn va fi întotdeauna de partea legii, punându-ne să plătim într-un fel pentru asta, restabilind Echilibrul universal pe care noi l-am afectat,mergând chiar până la a ne limita libertatea. Una dintre misiunile lui este să îngrădească; să ne ferească de greșeli și mai grave,pe care în inconștiența noastră, suntem pregătiți să le facem. Depinde de casa horoscopului personal pe care o activează la fiecare dintre noi, în ce domeniu și ce fel de libertate ne va fi restricționată.

Deoarece Saturn mai simbolizează granițele, una dintre restricțiile generale va fi deplasarea peste limitele acestora. Azi, 22 martie, Saturn intră în Vărsător, care este un semn de aer, deci cel mai mult vor avea de suferit de acum încolo deplasările pe calea Aerului. Având în vedere că influențele schimbării de semn au o marjă de plus-minus o săptămână, deja vedem de câteva zile, cum călătoriile aeriene au început să fie restricționate. Dacă ne uităm pe hartă, vedem că Saturn va sta în semnul Vărsătorului până pe 2 iulie 2020. Ceea ce ne face să presupunem, că restricțiile de deplasare și granițele închise s-ar putea menține până la acea dată. Sau cel puțin, până la Solstițiul din 21.06, care coincide și cu o Eclipsă; Cu vreo 5 zile înainte(pe 16.06), o influență extrem de benefică a unei stele fixe – Aldebaran, unul dintre cei 4 gardieni Karmici ai Direcțiilor, se va manifesta, precum un bonus Divin pentru noi . Poate că în această perioadă, între 16-21 iunie, Universul ne va da vestea cea bună și ne va elibera din carantina stelară. (Sper că voi reuși să dezvolt într-un articol viitor acest subiect interesant- influența stelelor fixe, mai ales în pandemii și crize mondiale.)

Referitor la virus. Pe toți ne frământă acum aceeași întrebare: oare când se va termina epidemia?

Din punct de vedere astrologic, trebuie să știm: orice epidemie cu viruși începe sub aspectul unor planete lente. Neptun, una dintre acestea, simbolizează virusul, epidemiile (tot ceea ce ține de medicină…dar și acțiunile PR cu scop ocultat, dar și panica, atenție! ;)) Iar declanșator al acestui virus și a acestui mix neptunian a fost, în mare parte, tandemul Saturn-Pluto. Ca și factor agravant, a mai existat o influență a stelei fixe Antares care(din jurul datei de 1 decembrie 2019), de regulă, activează axa dezastrelor și care e prezentă în astrograma multor pandemii de-a lungul istoriei. Pluto de altfel, simbolizează statul și economia și, în același timp, transformarea prin distrugere.

Oricum, toți astrologii au prevăzut de mult timp faptul că 2020, un an cu 6 Eclipse – (care în sine sunt deja un indicator al unui an complicat) va fi unul de cotitură, de resetare totală. Cu toții am fost avertizați și am știut că va fi o perioadă de criză; cine a avut urechi de auzit, a auzit; doar că nu se știa exact, ce anume va juca rolul trigger-ului, care va declanșa criza financiară mondială.

Iată că avem răspunsul acum. Și, deoarece momentul acestei declanșări, fiind susținut de planete lente, ne sugerează un scenariu de durată, cu transformări globale, așa cum se întâmplă cu orice eveniment ce începe pe influența planetelor mari.

Pe la sfârșitul anului, mai exact după 18 decembrie 2020, atunci când Saturn va face conjuncție cu Jupiter, am putea asista la începerea unei noi ere, a unei noi ordini în alcătuirea lumii, a societății. De fapt, dacă din ianuarie 2020 Saturn și Pluto încep prin a demola, curăța, punând bazele acelei noi ordini în societate, din decembrie 2020 va intră în scenă Jupiter, cu energiile lui constructive, pentru a continua Planul Divin, până în 2021 și mai încolo. De aceea, 2021 va fi mult mai ușor ca 2020.

În decursul lui 2020 este posibil să mai avem niște reveniri, pentru a finaliza procesul de purificare: fie printr-un nou val de epidemie, fie printr-un nou val de criză financiară; dar ele merg, de fapt, mână în mână.

În concluzie, totul ar putea să se prelungească mai mult decât credem noi acum. Dar, cu siguranță, dacă Divinitatea va alege această variantă, înseamnă că ea e cea optimă și necesară, spre binele nostru, pe termen lung și acest lucru trebuie să îl conștientizăm foarte clar.

Principalul obiectiv în aceste condiții este să nu ne panicam, să rămânem calmi pe interior și stăpâni pe situație. Pentru că, de fapt, NOI suntem cei care ne construim ACUM propria realitate, prin gândurile și emoțiile proprii! Dacă suntem calmi și convinși pe interior, că trecem printr-un proces necesar și dacă acceptăm asta și ne încredem în Planul divin, nu ne vom îmbolnăvi sau vom trece prin forma cea mai ușoară a virozei; dacă avem încredere că totul se va așeza așa cum trebuie, că noi vom depăși obstacolele – financiare sau de orice fel – totul se va materializa exact așa cum gândim! Dacă ne vom speria, enerva, stresa, panica, acele energii grosiere vor crea în jurul nostru cărămizile, materialul de construcție pentru un viitor pesimist și sumbru. Atât. Noi oferim Universului materialul din care El va ridica în jurul nostru propria noastră Realitate de viitor.

Imaginați-vă că aveți un pilon foarte drept, stabil și bine fixat în interiorul vostru, de care vă țineți bine; și nimeni și nimic nu vă poate să vă desprindă de el, sau să vă perturbeze stabilitatea. Pur și simplu, în fiecare dimineață treziți-vă cu gândul că totul în viața voastră va fi exact așa cum trebuie să fie! Poate planurile voastre se vor schimba, poate că Universul va corecta ceva la ele, ACCEPTAȚI. Pentru că Planul lui va fi întotdeauan unul și mai bun, niciodată mai rău.

Trebuie doar, așa cum ne cere și Saturn să fim disciplinați, să trecem cu răbdare peste obstacole și să ne asumăm responsabilități. Tot ce contează este, repet, să nu ne panicăm. Panica schimbă mersul destinului, panica declanșează procese distructive mai ales pe cele financiare și de sănătate. Așa că, dacă nu dăm panicii energie, vom supraviețui! Cum am mai făcut-o și în cazul epidemiilor și în cazul crizelor Trebuie doar să știm adevărul și să fim pregătiți moral că durata la care speram cu toții, adică una foarte scurtă -gen trei-patru săptămâni, nu e reală, cu o dinamică planetară atât de lentă. Va dura ceva mai mult. Și e important să aceptăm asta, fără să ne lăsăm afectați.

Revenind la Saturn. Faptul că sunt limitări de deplasare, că se închid granițele, că legile s-au înăsprit, că forțele de ordine au primit împuterniciri suplimentare – este influența lui Saturn. De fapt, aceste evenimente sunt o consecință a conjuncției lui Saturn cu Pluto din ianuarie, cea care a declanșat schimbarea economică și chiar politică pe scena lumii. Se întâmplă abia acum să vedem efectele concrete ale acestei conjuncții, pentru că aura unui astfel de eveniment astral poate avea o marjă de ajungere la apogeu de două-trei luni. Pluto este o planetă a transformării, a morții, dar și a extinderii, cu implicarea unor mase mari de oameni, a schimbării prin demolare. El îi mai simbolizează pe cei ce au acces nelimitat la putere și bani, clasa conducătoare. Saturn, la rândul ei este planeta limitărilor, deciziilor, inclusiv la nivel de țări. Rezultatul alianței celor două forțe îl vedem în acest moment.

Pe 2 iulie Saturn se va reîntoarce în Capricorn, pentru a finaliza niște treburi. Așa că, această perioadă, din 23 martie până în 2 iulie este ca o repetiție a viitorului, este ca și cum Saturn ne-ar arăta ce se va întâmpla de fapt atunci când el va intra pentru a doua oară în Vărsător( adică pe 18 decembrie) unde va rămâne pentru foarte mult timp – până pe 8 martie 2023. Aproape 3 ani. În traducere liberă: ceea ce trăim acum, așa pe scurt, ca și criză financiară, va avea un al doilea val, din 18 decembrie 2020.

Iar să ieșim din acest val ne va lua aproape trei ani…. până în martie 2023.

p.s.Toți cei ce au semnul Vărsătorului accentuat în horoscop vor resimți puternic influențele acestei perioade.

În concluzie, trecem printr-o perioadă, în care nu cei mai curajoși sau cei mai puternici vor reuși să se mențină pe val, ci cei mai maleabili și mai adaptabili schimbării. Să ne concentrăm deci, pe renunțarea la gândirea rigidă, pe adaptare prin acceptarea conștientă a provocărilor și.. SĂ NU NE TEMEM!

 Continuarea articolului: Influența lui Saturn în case și zodii aici și aici.

Cu drag, Masha.

 

 

4 Comments

  1. Vișan Carmen

    Unde mă reabonez? Cred că bifând pe email,m-am reabonat.Nu?

  2. feliciafilipescu

    Foarte frumoasa expunerea si pe intelesul tuturor. Sper sa inteleaga multi .Va multumesc si va iubesc.Binecuvantati sa fiti cu totii de Dumnezeu!

Leave a Reply

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com