În inima mea, eu îmi accept ființa mea perfectă.

Accept că bucuria pe care am avut-o în vedere, există deja în viața mea.

Accept că iubirea pentru care m-am rugat, se află deja în mine.

Accept că pacea pe care am cerut-o, reprezintă deja realitatea mea.

Accept că abundența pe care am căutat-o, îmi umple deja viața.

În adevărul meu, eu îmi accept ființa mea perfectă.

Îmi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce creez și pentru toate lucrurile care sunt deja în viața mea.

Recunosc puterea Spiritului care se află în mine și știu, că toate lucrurile sunt așa cum trebuie să fie.

În înțelepciunea mea, eu îmi accept ființa mea perfectă.

Lecțiile mele au fost alese cu mare grijă de către Sinele meu, și acum trec prin ele, căpătând o experiență completă.

Drumul meu mă duce pe o cărare sacră, cu un scop Divin.

Experiența mea devine parte din Tot Ceea Ce Este.

Prin tot ceea ce știu, eu îmi accept ființa mea perfectă.

Și știu că sunt un înger de lumină.

Văd tava de aur – cadoul Spiritului -Și știu, că toate dorințele mi-au fost deja îndeplinite.

Din iubire pentru Sinele meu, eu îmi accept ființa mea perfectă.

Nu judec și nu-mi împovărez cu nimic Sinele.

Accept că tot ce a existat în trecut a fost oferit din iubire.

Accept că tot ce există în prezent este oferit din iubire.

Accept că tot ceea ce va veni în viitor va avea ca rezultat o iubire și mai mare.În Ființa mea, eu îmi accept perfecțiunea.

Și ea chiar există! <3

(Transmisă de Tobias Cercului Crimson, prin Cauldre)