🔥🔥🔥 Weekendul continuă să producă schimbări, dar ele se vor face mai dur și mai haotic. Dacă sâmbătă, încă mai putem afirma că deținem controlul asupra a ceea ce se întâmplă, duminică, procesele deja încep să se accelereze și să ”o ia razna”. Din acest moment energiile întunecate ale străvechiului Samhain vor intra în realitatea noastră. Întotdeauna m-a frapat profunda cunoaștere ocult-ezoterică a Păpușarilor acestui Matrix și felul în care își sincronizează acțiunile, fie pentru a le potența maxim efectul, prinzând un flux de materie întunecată, fie pentru a diminua efectele portalurilor benefice. Deloc întâmplător, deci, că această criză indusă va avea un moment de culminație exact la sfârșitul lunii octombrie. Vă mai amintiți sacrificiul ritualic pe care îl cunoaștem sub denumirea de Colectiv și data la care s-a întâmplat?…) Reamintesc aceste lucruri nu pentru a-i impresiona pe cei slabi de înger. Ci pentru a reaminti încă o dată importanța menținerii noastre, a celor conștienți, în vibrații înalte – indiferent ce holograme horror ni se induc sau ce viruși informaționali ne sunt implementați în subconștient de media vândută – totul, absolut totul este o minciună și o iluzie!

Lupta lor se duce împotriva echilibrului nostru interior, a păcii sufletului și a credinței în planul Divin – cele mai de preț comori în acest moment. Avem, fiecare dintre noi, metode de a le menține și proteja. Să o facem!

Revenind la chestii mai concrete… :)))

🔥 Sâmbăta este ziua a patra, de la Lună nouă. Simbolul ei este Pomul cunoașterii, Mărul. Ziua conține, din punct de vedere energetic, binele și răul în cantități egale. Poate că va trebui să alegeți între lucruri benefice și…mai puțin. Prin urmare, ar trebui să vă cântăriți cu atenție deciziile, acțiunile și vorbele.

Artist: Vladimir Kush

Duminică va fi o zi destul de activă. Profitați de energia ei pentru a încheia orice lucru neterminat. Și azi, ca și ieri, persoanele superficiale , obișnuite să acționeze pe negândite ar putea să aibă niște probleme , tocmai din acest motiv. Atenție la deciziile luate și la vorbele ieșite pe gură! Celor chibzuiți duminica le va aduce oportunități și conjuncturi favorabile.

🔥 Relațiile, destul de ciudat, sunt opusul zilei de vineri: cele care au funcționat bine în ziua precedentă se vor răci brusc și nu se va mai întâmpla nimic încurajator, iar cele ”deteriorate” vor fi pașnice și chiar funcționale. Și această situație va persista atât sâmbătă, cât și duminică. Totuși, e o perioadă în care puteți clarifica niște lucruri între voi. Nu trebuie să vă fie frică să fiți deschiși și sinceri. Toate sentimentele voastre vor fi înțelese de ceilalți. Dacă vă vine să plângeți – nu ezitați, dați drumul lacrimilor și eliberați-vă.

Dacă v-ați văzut plângând în vis, acesta este un semn că corpul emoțional vă este curățat și că sunteți pe drumul cel bun. Fiți atenți și încercați să nu pierdeți nimic – ceea ce se pierde în această duminică nu se va mai întoarce la voi niciodată.

🔥 Sănătatea fluctuează. Ba totul este roz, ba vine și vă acoperă până peste cap un val de rău. Cele mai slabe zone sunt gâtul și plămâni. Pot exista accese bruște de tuse sau chiar senzații de sufocare. Mai ales în ceea ce privește tusea, duminica ar putea fi o zi a tusei. :). Sâmbăta este ceva mai ușoară și aici principalul risc, ca de altfel toată săptămâna, este legat de durerile de oase și articulații.

🔥 Este bine să vă faceți timp pentru a sta în liniște și singurătate sâmbătă, în stare meditativă, pentru a vă acumula și amplifica puterea interioară. Va fi nevoie de această putere în zilele care urmează. Duminica ar putea să vă invite cineva (sau poate propriul suflet) să mergeți într-o călătorie, legată de căutări spirituale sau intelectuale. Mergeți neapărat. Va fi o călătorie benefică!

🔥 Bucurați-vă de fiecare zi trăită! Cu drag, Masha.