🔥🔥🔥Luna Plină, a Vânătorului, a răsărit. Când oare mai sunt atât de ascuțite toate simțurile, atât la prădător, cât și la pradă; atât la vânător cât și la vânat? Când mai este aerul atât de transparent și plin de informații? E timpul să urmărim sau să fugim, după caz! Momentul absenței obstacolelor, atunci când greșelile și problemele din trecut dispar – de la sine sau printr-un efort de voință – drumul este curățat, ți, unul după altul, apar momente favorabile pentru realizări. Deci, nu este un moment de relaxare! Alertă, control, concentrare, capacitate de a aștepta pentru a face o singură lovitură la țintă,cât mai exactă.

🔥Totuși, pentru majoritatea dintre noi Luna Vânătorului din acest an este una generoasă, bună. Toți cei care au avut un scop și s-au străduit să-l atingă vor primi un dar și o oportunitate; cel puțin cu un pas, dar vor fi mai aproape de visul lor. Cine a muncit din greu și știe ce vrea, va primi în această zi ”un vânat” mult mai bogat decât se aștepta. Este adevărat, mai apoi acest ”vânat” trebuie păstrat, și împărțit corect. Dar asta mai apoi.

🔥 În muncă și afaceri, este ca la o vânătoare mare: aveți nevoie de încredere în sine, de determinare și de abilitatea de a lucra cu cineva dintr-o echipă. O zi foarte reușită pentru cei care știu să-și folosească talentele în beneficiul lor și al celor din jur. Atenție, nu este vorba despre acte de caritate fără discernământ! Numai la adresa celor apropiați, ce sunt și gata să se alăture sau s-au alăturat deja misiunii voastre – de exemplu, o persoană cu care aveți o afacere comună. Va exista un schimb reciproc de sarcini, de idei, experiență și planuri. Dacă oamenii vin „din afară” și doresc ajutor urgent, atunci, pe aceștia nu va fi cu păcat să-i ”trimiteți acasă”: cine nu a stat de pândă în pădure, cine nu a vânat cerbul – asta e, rămâne fără provizii pentru iarnă.

🔥 Relațiile, pe fundalul muncii active, îngheață temporar și va trebui să vă împăcați cu acest lucru. În zilele noastre, majoritatea oamenilor se concentrează complet pe afaceri, pe job, pe obligațiile zilnice și din acest motiv au un timp limitat de comunicare personală. Dacă comunicarea cu cineva este atât de importantă pentru voi încât nu puteți aștepta nici două zile, atunci va trebui să acționați în funcție de circumstanțe, adaptându-vă la programul încărcat – al vostru și al celeilalte persoane. Dacă totuși vă faceți timp pentru o întâlnire personală, romantică, atunci va fi ceva special: căci toată energia Lunii Pline se va concentra pe o întâlnire care s-a întâmplat în ciuda tuturor piedicilor și…ar putea fi minunat!

🔥 Este o zi grea pentru sănătate. Pe de o parte, există multă energie care trebuie direcționată în scopuri pașnice, de exemplu, pe exerciții fizice. Pe de altă parte, multă tensiune nervoasă crescută, care poate duce cu ușurință la o afecțiune fizică, dacă nu există nicio modalitate de a o sublima și a o ușura. Starea de rău poate să se manifeste în orice zonă a corpului: depinde de punctele vulnerabile ale fiecăruia.

🔥 Nu este nevoie să urmăriți ora în această zi. Veți simți că timpul poate fi extensibil: o perioadă se suprapune cu alta, toamna se transformă încet în iarnă, nu înainte de a se întoarce puțin în vară, timpul începe parcă să plutească. Oricine încearcă să controleze timpul își va scurta orele!. Oricine are încredere în timp va simți cum acesta se extinde, pentru a se potrivi nevoilor sale. O zi destul de rară din punct de vedere al comportamentului Timpului!

🔥 Fii atent cu focul astăzi! Este bine să-l aprindeți, dar cu respect – nu uitați că Focul arde. În timp ce aprindeți o lumânare, urați-vă doar multă baftă la vânătoare. Nimic mai mult.

🔥Și nu uitați să vă bucurați de ziua de azi! Cu toată iubirea, Masha .