Fie pentru că am trecut recent prin sărbătoarea de Sâmedru , supranumită la unele popoare și Sfântul Gheorghe de toamnă, fie sub impresia unei discuții recente cu o persoană cu un înalt nivel de conștiință (căreia îi mulțumesc pentru tot ce a făcut cu mine și pentru mine!) – despre faptul, că nicio creație din Univers nu este fundamental malefică, și chiar și cele mai întunecate suflete pot fi mântuite prin iubire; fie din cauza semnelor ce mi-au tot apărut în ultimul timp în fața ochilor – m-am decis să abordez acest subiect delicat.

Am simțit un impuls puternic să scriu despre cel mai iubit, mai respectat, dar și mai nedreptățit( în opinia mea!) sfânt al creștinătății, despre care avem atât de puține și de controversate informații – Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruință. O părere strict personală.

Știați că…subiectul religios Sfântul Gheorghe nu era unul sângeros în iconografia timpurie? Adică în perioada cuprinsă între anul 303 și aproximativ 1095? Cumva, în sufletul meu a existat dintotdeauna o senzație incomodă, legată de imaginea Mucenicului lângă balaurul zvârcolindu-se în agonie. Nu am reușit să asociez imaginea acestui personaj din mintea mea cu cruzimea caracterului, cu atitudinea nemiloasă din icoane, cu implementarea adevărului christic cu cizma/lancea/sabia puse în gât – cu spiritul războinic care ni s-a servit la greu. Am simțit o entitate plină de fermitate, răbdare, blândețe, corectitudine, curaj în a-și susține opinia, un puternic sentiment al datoriei, o credință ce face minuni prin puterea ei uriașă. Dar violență – nu.

În primele icoane acesta fie este reprezentat cu un crucifix în mână, în straie lungi,de mucenic, fie – mai târziu- în armură și călare pe un cal alb, în timp ce doar supune Balaurul, biruindu-i firea prin puterea cuvântului și a simbolului Crucii, fără a folosi arme și fără a-l răni.

Dar cine avea nevoie de astfel de mesaje pacifiste în secolul zece! Prin urmare, s-a făcut tot posibilul ca aceste imagini cu mesaj ”greșit” să dispară. Și aici bănuiala mea cade pe cavalerii templieri, care, începând cu prima cruciadă au avut un interes major să demonstreze lumii că Dumnezeu e cu ei și le aprobă în totalitate mijloacele prin care era propovăduit Hristos și învățătura Lui – adică trecând prin foc și sabie orice teritoriu pe care puneau ochii, omorând fără milă pe oricine îndrăznea să îi contrazică)

Acesta cred că este motivul pentru care au ajuns în vremurile noastre extrem de puține icoane de acest gen. Iar una dintre ele, printre cele mai timpurii, este cea de la mănăstirea sf. Ecaterina din Sinai, reprezentându-l pe sf. Gheorghe, împreună cu sf. Mucenic Teodor, alături de Fecioara Maria, care stă pe tronul Slavei cu Pruncul în brațe.

Vedem un tânăr cu piele albă, păr auriu și fără barbă – semn al vârstei foarte tinere ( după unele surse, avea între 23 și 27 de ani, când a fost martirizat) în haine lungi și bogate, ținând o cruce aurită – toate simboluri ale darurilor muceniciei întru Hristos. Fără cea mai mică aluzie la preocupările militare.

Icoana de la Mănăstirea Sf. Ecaterina

Am mai găsit câteva rarități iconografice, ce ne scot din tiparele impuse cu privire la personalitatea Sfântului Gheorghe

Sf. Gheorghe cel Milostiv, icoană din Grecia

Icoana de mai sus este grecească și pentru mine a fost șocant, când am văzut-o pentru prima oară: aici Balaurul este, de fapt, o balauroaică în toate culorile curcubeului și mai are și doi pui! ( din punct de vedere cronologic nu e clar când i-a făcut – înainte, sau după ce a fost mântuită prin iubire christică… dar logică ar fi a doua variantă ). Sfântul Gheorghe, dezarmat, vizitează familia de balauri, ca și cum ar fi un bun prieten/binefăcător/naș/salvator/găsiți voi alte variante! Și nu vine cu mâna goală, ci le aduce, se pare, niște vânat ca să-i hrănească pe puișori. Sus scrie în greacă ”Sf.Gheorghe Milostivul” .

Ce diferență de imagine, de energie, de mesaj! Un om plin de iubire și compasiune, ce și-a făcut dintr-un fost inamic un prieten.

O altă icoană(de fapt, frescă) – dintr-o veche biserică rusă din sec.XI, aflată în localitatea Staraia Ladoga de lângă S-Petersburg, îl înfățișează pe Mucenic în uniformă, dar tot fără sabie sau suliță, doar cu un stindard în mână și călare pe un cal alb.

Frescă datată sec.XI din biserica cu hramul Sf.Mucenic Gheorghe , Ladoga Veche, reg.S-Petersburg, Rusia

Balaurul (un fel de șopârlo-crocodilo-reptilă mai mare) este redat total inofensiv, supus și, ce e mai important – în viață, fără nicio rană! El pare dus de către fata de împărat, precum un animal de companie, în…lesă! De fapt nu e tocmai o lesă, este brâul fecioarei (cine a citit legenda știe), care este și el, un simbol al puterii spirituale și virtuții. Ideea este foarte limpede: dacă ai în tine putere dată de credință nu este nevoie să iei viața nimănui ca ultim argument.

Detalii frescă

În același stil(fără bălți de sânge și străpungeri spectaculoase)- o icoană georgiană, în care balaurul, domesticit prin puterea Adevărului rostit, este purtat de fecioară pe străzile cetății. Toți cei care au văzut minunea, s-au creștinat.

Cum spuneam, astfel de icoane, în care Mucenicul Gheorghe era înfățișat în ipostaze non-războinice, dominându-și inamicul prin cuvântul lui Dumnezeu au fost distruse, nefiindu-le de prea mare ajutor în propaganda violenței cârmuitorilor vremii. Apoi au fost pictate și promovate altele, în care Sf. Gheorghe arată mai pe placul Cavalerilor, dorici de a cuceri în numele credinței noi teritorii, noi bogății și de a justifica sângeroasele ”războaie sfinte” împotriva necredincioșilor.

În aceste icoane povestea se modifică. Ca atribute obligatorii avem calul alb, armura de război, lancea, opțional spada, tot opțional – fiica de împărat salvată și…. musai, Balaurul! Înfățișarea acestuia poate varia, de la un piton mai durduliu cu lăbuțe și dantură la vedere, la un soi de pterodactil, dar tot, destul de împănat.

De asemenea, odată cu începerea cruciadelor apare steagul cu cruce roșie pe fundal alb . Acestui simbol așa și i-a rămas denumirea – crucea Sfântului Gheorghe. Dar mie nu mi-e clar, vorba aia, ce a fost mai întâi – oul sau găina. 🙂

În orice caz, începând cu sec. XIII, acesta devine steagul național al Angliei.

În secolul al XVII-lea, crucea Sf. Gheorghe a fost combinată cu simbolul Scoției – Crucea Sf. Andrei și simbolul Irlandei – Crucea Sf. Patrick: rezultând steagul Regatului Unit – Union Jack.

Ca să nu mai aibă nimeni vreun dubiu cine sunt băieții buni în această lume rea! 😀

Și, revenind la pictura de propagandă: iată pentru comparație următoarea lucrare în stil medieval, ce are macazul schimbat la 180 de grade.

Sf. Gheorghe, cu o luxoasă pană de păun la coif, platoșă aurită cu zorzoane și o pelerină de cavaler cruciat peste, cu privirea fioroasă și sulița ruptă într-un exces de zel, când străpungea gâtul reptilei. Dar, parcă tot nu i se pare suficient – acum el se pregătește să-și decapiteze inamicul cu sabia, parcă pentru a le sugera tuturor privitorilor, adepți ai altor ideologii ce vor păți, dacă nu se supun și insistă să rămână în erezie.

Jost Haller – Saint George slaying the dragon, Unterlinden Museum, Colmar

O reprezentare mai fidelă și o justificare mai convingătoare a politicii Cavalerilor cruciați (scopul scuză mijloacele) nici că se putea!

Și pentru că de atunci omenirea nu s-a oprit din conflicte și războaie, varianta dură a Mucenicului Gheorghe, purtătorul de Victorie prin suliță și sabie, nu prin puterea credinței și a Adevărului rostit – s-a răspândit peste tot, sub formă de icoane, fresce, tablouri (cu siguranță sponsorizate generos), reprezentații teatrale ambulante pe la bâlciuri, etc și a fost folosită drept model și sursă de adorație pentru generații întregi de cuceritori și militari, dar și în scopuri educativ-religioase.

La teatrul de papusi ambulant, reactia copiilor, cand Sf. Gheorghe omoara balaurul.Paris, anii 60.

Adevărul e că după eradicarea păgânismului, poporul, în mare parte oameni analfabeți, totuși frecventau în masă biserica, acesta fiind de multe ori, singurul loc de informare și educare, de formare a conștiinței colective de egregor.

Acolo ei ascultau predici și povețe și priveau icoanele și picturile murale pe subiecte religioase. Pentru cei de la putere aceasta era modalitatea ideală de a induce maselor ceea ce vroiau să inducă, înclusiv să-i mobilizeze la orice fel de luptă fratricidă/jaf/execuție, acoperindu-se cu numele lui Hristos și promisiunea mântuirii la schimb (citiți despre Cruciada săracilor și jafurile ei odioase, dacă vreți mai multe detalii). Dar să revenim la lucrare!

În această versiune, fata de împărat, într-o ținută mulată, coafată impecabil și cu o expresie cam ciudată pe chip (ceva între ”eh, așa-ți trebuie dacă ai fost rău!” și ”hai odată, că mă plictisesc!”), nu participă activ la evenimente, ca cea zugrăvită în fresca rusească. Brâul aurit stă bine fixat, singura lui funcție fiind de accentuare elegantă a taliei.

Nu prea îmi vine să cred că această imagine glamour este o reprezentare alegorică a bisericii creștine, așa cum se consideră tradițional că ar însemna imaginea prințesei salvate din ghearele balaurului necredincios sau păgân.

Și mai am o mică nelămurire cu privire la prezența celui de-al patrulea personaj – papagalul verde ce stă pe stâncă, gata să decoleze în caz de primejdie, urmărind peste umăr execuția. În asemenea lucrări niciun detaliu nu este la întâmplare, se știe.

Să fie oare o reprezentare codificată a mass-media acelor timpuri?.. :)))) Letopiseți, cronicari, trubaduri….că doar cineva trebuia să ducă mai departe mesajul!

Și, nu în cele din urmă, iată încă o lucrare recentă, pictată pe sticlă în stil naiv, care m-a făcut să zâmbesc: recunoștința plină de iubire a Balaurului, pentru cel care i-a cruțat viața. (Sfântul Gheorghe are privirea cam surprinsă, dar să fim serioși – cine n-ar avea-o, în locul lui? :)))

Deci, se poate să fim diferiți fără să ne omorâm!?…Se poate! – ne transmit ambele personaje din această pictură naivă.

Se poate! – ne spune și Sfântul Mucenic Gheorghe de pe străvechea frescă din Ladoga.

Se poate! – ne transmite și Sf. Apostol Ioan în Epistola întâi: ”Cel ce nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.”

Și atunci, nu credeți că este cazul să ieșim din zona de confort și să înlocuim informația distorsionată din mentalul colectiv cu Adevărul? Nu credeți că a făcut suficient rău în două mii de ani asocierea violenței sângeroase, a dorinței de îmbogățire și a falsei credințe, înfășurată în steaguri cu nume de sfinți, cu numele Mântuitorului?

Oare încă nu am înțeles că Hristos nu a propovăduit niciodată, nimic, în afara iubirii de aproape și a înălțării spirituale prin iubire?..

Nu străpungându-ne reciproc cu săbii și sulițe- la propriu sau la figurat, nu impunând semenilor restricții și creându-le stări paralizante de frică și teroare, nu convingându-i prin arme biologice sau nucleare de ceea ce este bine pentru ei – niciodată.

Ci numai prin puterea Adevărului rostit și a exemplului propriu,numai prin trăirea în Iubire și Pace se poate obține Biruința finală în lupta eternă a Binelui cu Răul.

Luptă care se dă în primul rând în noi, în adâncul sufletului propriu, unde fiecare are câte un Sfânt, dar și un Balaur de convins/îmblânzit/mântuit. Abia după acea victorie vom vedea schimbări și în lumea din jurul nostru. Și așa este și așa va fi.

Pentru că am convingerea că fiecare dintre noi poate deveni Purtător de Biruință asupra propriei umbre, prin conștientizare, acceptare și iubire.

Masha.