Dragilor, saptamana 15-21 noiembrie este una dintre perioadele cele mai transformatoare și mai intense emoțional nu doar din noiembrie, ci din întregul an! Acesta este momentul răsturnărilor de situații, al inversărilor neașteptate în curgerea evenimentelor sau relațiilor, timp când putem trece fie prin crize grave, fie prin mari oportunități.

Multe vor depinde de felul cum vom reuși săptămâna aceasta să gestionăm energiile cosmice extrem de puternice, cât de conștienți vom fi de ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru (și mai ales, în interiorul nostru!).

Săptămâna este o perioadă de mare transformare. Chiar și Soarele se află în cel mai transformator dintre semnele zodiacale – Scorpionul, traversându-i ultimele 7 grade (24 – 30), adică e perioada de pe 16 până pe 22 noiembrie. Intervalul are legătură cu legenda lui Phaeton, fiul zeului Soare Helios, care s-a răsturnat cu carul de foc al tatălui său, deoarece caii s-au speriat de un scorpion. Această cale a Soarelui în astrologie are un nume special , ”Calea arsă” sau în latină ”via combusta” și este asociată cu un flux de energie cosmică foarte intensă, care accelerează brusc activarea misiuilor și plăților noastre karmice, dându-ne posibilitatea de a ne purifica, supunându-ne la niște teste de rezistență, tărie de caracter și credință, cu plăți dure.. Cei ce vor trece de probele de foc ale Căii arse vor primi bonusuri generoase din partea Universului și ok-uri pentru noi misiuni și planuri de viitor.

În acest an, ca și cum nu era de ajuns, Via Combusta se suprapune pe intrarea în Coridorul eclipselor care este și ea, prin definiție, o perioadă de mari încercări și plăți karmice sub formă de evenimente în afara controlului nostru. Acestea ne vin ca echilibrare a acțiunilor noastre din ultimii 18 ani.

19.11- 4.12. Un coridor complicat, periculos, fatidic, purificator, productiv, interesant! La ieșire, după data de 4 decembrie, stelele ne deschid un nou ciclu de evoluție pentru alți 18 ani, cu noi teme și misiuni. Deja v-ați prins – nu ne vom plictisi deloc! 🙂 Câteva cuvinte despre ziua de azi, 15 noiembrie 2021:

🔥🔥🔥 Azi beneficiem de unul dintre puținele impulsuri pozitive ale săptămânii: șanse de prosperitate și abundență binemeritată, de pe urma faptului că am muncit din greu. Acum nu vin daruri și gratuități de Sus, doar muncă, muncă, muncă. Dar ea ne va fi răsplătită generos, iar obiectivele noastre chiar sunt realizabile, dacă depunem efort.

Putem primi azi și o recompensă pentru munca din trecut , crescându-ne nu numai bunăstarea, ci și propria încredere în pașii viitori. La serviciu, ziua ar putea fi dedicată vechilor „cozi” și restanțe, a căror rezolvare ne va aduce bucurie și, eventual, beneficii

🔥 Relațiile sunt în curs de evoluție. Oamenii merg acum pe un drum trasat de Sus, fără prea mult Liber Arbitru și nu au cum să se opună schimbărilor – aceasta este o parte necesară a drumului respectiv. Orice s-ar întâmpla în această zi într-o relație dintre voi și orice persoană apropiată, ar trebui să rămâneți calmi și pașnici.

În dragoste, aveți nevoie doar de acceptare și de intenția de a fi acolo, lângă partener.

În prietenii și parteneriate de afaceri – esențiale vor fi respectul reciproc și ne-încălcarea granițelor celuilalt.

În legăturile de familie – grija pentru ceilalți, dedicarea sunt tot ce contează. Restul se va întâmpla de la sine.

🔥 Sănătatea (dacă ne menținem detașarea emoțională!) este bună, calmă, confortabilă. Este bine să faceți o examinare medicală, un set de analize sau să începeți un curs prelungit de tratament profilactic. Ne putem confrunta cu o creștere a poftei de mâncare, ceea ce poate contribui la creșterea în greutate, deci atenție. Părul nici astăzi nu se taie!

🔥 Ziua este creativă. În creativitate, vom găsi atât idei noi, cât și refugiu, consolare. Creativitatea ca medicament și ca dezvoltare. Chiar dacă nu se va finaliza cu vreo operă de artă…procesul în sine ne va vindeca părți de suflet 🙂

🔥 Legăturile de sânge pot necesita o atenție specială azi. Este posibil ca unii dintre noi să fie nevoiți să renunțe la unele planuri pentru a avea grijă de cineva din familie. Această preocupare ar trebui să fie pe primul loc.Având grijă de cineva din neam, omul își consolidează și amplifică propria putere personală. Și animalele domestice sau de companie vor avea nevoie azi de grija și atenția noastră într-un mod deosebit. Grija față de alții este laitmotivul zilei. Micile daruri vor trezi zâmbete de recunoștință și vor lumina fețe! Totuși, ca un mic avertisment: Soarele face quadrarură cu Jupiter: vom fi înclinață fie către cheltuieli multe și nu neapărat necesare , fie către a plăti pentru un obiect ce ne-a plăcut ”cât nu face”. Dacă mergeți să cumpărați cadouri, nu uitați să fiți cumpătați.

🔥 E necesar să fim foarte atenți la drum, să conducem cu precauție, fără a ne grăbi – drumurile vor fi mai periculoase ca de obicei! În același timp, ele vor avea un mare potențial de curățare a trecutului; de parcă deplasarea dintr-un punct A într-un punct B simbolizează plecarea din vechea noastră viață și ajungerea la o nouă și benefică destinație. Chiar și plimbările pe jos vor avea acest efect.

🔥Pietrele ce pot armoniza energiile zilei da azi: opalul de foc și hematita.

🔥Visele vor fi premonitorii, pline de proorociri și flash-uri din viitor. Toată săptămâna. Învățați visatul conștient – e o practică foarte utilă!

🔥 Și bucurați-vă de fiecare zi și de oportunitățile pe care ni le aduce! Cu toată iubirea, Masha.

Devino abonat Premium al Blogului Mashei !Vei putea accesa integral:

Previziuni astro-energetice detaliate pentru fiecare zi ,

Calendarul cu mersul Lunii în gol,

1-2 meditații/practici pe lună, drept Bonus, (doar pentru abonații Premium)

urmând pașii de aici.