🔥🔥🔥Ziua purificării fizice și morale de ,dinaintea Solstițiului. Până la începerea noului An Solar au mai rămas fix 7 zile. Luna trece din turbulentul și înflăcăratul Berbec în semnul liniștit și măsurat al Taurului. Încetinim viteza, finalizând lucrurile începute, facem bilanțuri trecem prin asceză, pentru a fi în deplină sincronicitate cu Universul și a intra în adevăratul nou an mai purificați și mai liberi de orice este inutil. Zi a controlului asupra emoțiilor, a înnoirii mentalului și a recunoștinței față de Divinitate pentru susținerea acordată.

Energia și impulsivitatea zilei precedente se schimbă în relaxare, sensibilitate, dorință de liniște , iubire, atracție către micile plăceri ale vieții.

🔥Profesional. În săptămâna rămasă este recomandat să curățăm urgent din ”cozile”/restanțele obiectivelor neterminate de peste an, așa că cel mai bine ar fi să ne facem o listă a priorităților și să ne apucăm de treabă. De lucru va fi mult în această marți, dar vom avea spor și eficiență, cu puțină mobilizare.

🔥Multe relații vor trece astăzi printr-o purificare de foc. Va fi vorba atât despre relațiile de cuplu cât și cele prietenești, din cadrul unei familii, etc. Fie prin luarea unor decizii într-o problemă care cocea de mult timp, fie prin despărțiri, acolo unde se ajunsese într-un punct mort în sensul evoluției relației, fie intrări(sau re-intrări) bruște în relații, care aveau o cât de mică șansă. Oricum, în ce situație nu v-ați afla, dacă țineți la această relație încercați să nu coborâți nivelul comunicării către scandal, certuri puternice – exprimați-vă punctul de vedere ferm, dar fără agresivitate și implicare emoțională prea mare.

🔥Starea de sănătate în această marți ar putea fi destul de complicată, în sensul că se poate complica brusc. Senzații dureroase bruște, posibil creșterea temperaturii . Poate avea de suferit și starea emoțională, iar corpul va încerca să se elibereze prin lacrimi și izbucniri nervoase (vezi și capitolul relații) În asemenea situații cel mai bun remediu este asceza, postul, în scopul purificării de orice surplus interior, atât de toxine fizice, cât și mental-emoționale; în scopul creșterii voinței și concentrării ferme și constructive pe principalele obiective de viitor. Dacă vremea este umedă, acordați o grijă deosebită urechilor și gâtului – țineți-le la cald, pentru că sunt foarte vulnerabile!

🔥Mai atent cu obiectele care taie! Este foarte ușor să ne rănim astăzi, chiar și acolo unde s-ar părea că nu există niciun fel de pericole. Tunsorile sunt contraindicate. De asemenea, orice intervenții ORL sau pe tiroidă.

🔥Talismanele zilei sunt opalul de foc și hematita. Visele din această noapte nu au semnificație.

Opal de foc

🔥 Zi de dialog cu Dumnezeu. Profitați de ea, deschizându-vă sufletul pentru purificare. Foarte curând vom intra în febra sărbătorilor de iarnă și poate nu vom mai avea timp și disponibilitate de a sta în liniște și singurătate pentru a face acest lucru, extrem de util și necesar. În primul rând eliberați vinovățiile. Dacă nu ați fost demult la spovedanie sau la un psiholog(sau chiar dacă ați fost, dar nu ați putut fi sinceri până la capăt cu ei – din rușine, ego, uitare, sau orice altceva) vă recomand următoarea practică:

🔥Spovedirea directă în fața lui Dumnezeu, care sălășuiește în fiecare din noi:

alegeți un moment în care să fiți singuri; luați telefonul și înregistrați vocal un mesaj, în care să spuneți TOATE lucrurile pe care credeți că le-ați făcut greșit, față de alți oameni, față de voi , față de Dumnezeu; scoateți din adâncurile sufletului orice neîmplinire, neputință și auto-blamare care vă consumă pe interior și pe care poate nu le-ați spus nimănui, niciodată; orice sentiment pentru care vă este rușine că îl aveți, orice trăsătură de caracter care vă necăjește.

Ascultați ce ați înregistrat, setându-vă pe convingerea că Divinitatea din voi vă ascultă cu iubire și înțelegere. Ea oricum își cunoaște propria Creație, dar este important ca însăși Creația să verbalizeze și să scoată din interior mizeria și întunericul.

Apoi ștergeți fișierul, întindeți palmele și dați-i Creatorului conținutul lui, sub forma unei bile de ceață gri, cerând să își manifeste Puterea și să transmute în Lumină tot acel întuneric pe care l-ați eliminat, prin verbalizare. Cereți Tatălui vostru din Cer să vă ajute să lăsați tot ce este rău în urmă, cereți să vă susțină în vindecarea interioară, pentru că aveți nevoie să trăiți în Lumină. Simțiți, cum sufletul a devenit mai ușor și mai liniștit. Mulțumiți pentru tot, prin cuvinte de credință și recunoștință.

🔥Bucurați-vă de fiecare zi trăită. Cu iubire, Masha.