A 22-a zi a celei de-a 2-a luni a lui 2022 ,în zi de marți – a 2-a zi a săptămânii și a 22-a zi de la Lună Nouă, în care minutul de Aur al Materializării este la ora 22.02. Mai rar așa shortcut către un viitor mult visat! Dar, cum spunea o maestră dragă mie, cu care sunt de acord, un înțelept poate folosi orice energie spre binele său, iar unul lipsit de înțelepciune își poate face rău chiar și în cele mai favorabile circumstanțe. Să încercăm, așadar, să transformăm o dată armonioasă într-o zi armonioasă! 😀

Și armonioasă această zi va putea fi, doar dacă, în primul rând, omul nu va cădea pradă lăcomiei, fiind pregătit să-și descopere și manifeste generozitatea sufletească și pacea interioară;

a doua condiție este ca acesta să nu-și scape nicio clipă din vedere obiectivele pe care le are, imaginându-și cu precizie, către ce anume năzuiește – atât pe moment, cât și pe termen lung. Ce fel de viață își dorește, de fapt; poate oare să își formuleze dorința în propoziții simple și concise – astfel încât Ghizii și Supraveghetorii Karmici să-l poată înțelege perfect? Verificați, dacă îndepliniți aceste două condiții.

🔥 La muncă, la fel ca și ieri, activitățile au tendința să se desfășoare cu vioiciune. Refuzul de a munci, lâncezeala, relaxarea excesivă nu numai că ne vor ”mânca” iremediabil timpul, ce trebuia dedicat lucrurilor importante, care ar fi trebuit făcute „ieri”, dar ne vor atrage și tensiune nervoasă sau gânduri rele.

În afară de asta, treburile ca se cer rezolvate în această zi zile vor fi un fel de indicii, într-un fel sau altul, pentru genul de activități viitoare: observând, cu ce sarcini ne confruntăm azi , putem prezice direcția mișcării noastre într-un viitor plan de afaceri.

🔥 Relațiile ne pot aduce bucurie de scurtă durată, dar sunt destul de superficiale, nu există imersiune și înțelegere reciprocă la modul real. Toată lumea pare să comunice cu toată lumea, dar… comunicarea cu persoana cea mai importantă, cea mai necesară – nu funcționează: unii nu vor scrie sau nu vor suna, pentru că nu vor avea timp, alții – pentru că nu vor avea nicio dispoziție să comunice cu celălalt. Nu trebuie să forțați lucrurile: doar răbdare și tact! Și, desigur, doar gânduri frumoase despre cei pe care îi iubim: ele vor atrage către noi o stare de bucurie profundă.

🔥 Sănătatea azi este bună, puternică, dar cu o condiție importantă: o persoană trebuie să rămână calmă, pentru a-și menține această stare. Cum mai putem să ne menținem azi echilibrul interior:

Respirație profundă, ce umple plămânii și creierul cu oxigen. Hrană cât mai simplă, fără senzație de sațietate sau preaplin. Împământare, cu orice metode cunoscute. Plimbări printre arbori, contemplarea naturii.

Până la lăsarea nopții, este de dorit să ajungeți acasă, la adăpost. Este important ca acolo să fie cald și luminos: lumina, căldura și siguranța ce ne-o oferă casa relaxează și calmează.

Visele din noaptea următoare sunt fără semnificație.

🔥 Este foarte important să evitați astăzi disputele, acuzațiile, criticile, comportamentul abuziv sau dictatorial. Nu faceți așa ceva nimănui și evitați astfel de atacuri la adresa voastră! Dacă apar acest gen de situații în viața voastră , lăsați totul (și pe toți) baltă și ieșiți urgent din ea. În această perioadă arhi-încărcată energetic pe care o traversăm, când se face triajul între cei care aleg Lumina sau Întunericul – este necesar să facem tot ce ține de noi pentru a nu amplifica și mai mult energia violenței în spațiu. Altfel, Universul va considera că suntem de partea întunecată și va reacționa în consecință la faptele noastre.

🔥 Dar, dacă în această zi aveți timp pentru a vă contempla viitorul, direcționați fluxul energetic către obiectivele proprii. Cele care, așa cum spuneam mai sus, trebuie mai întâi formulate în fraze simple, clar și concis. Încercați să conștientizați, cum schimbă în bine obiectivele voastre personale și realitatea altor oameni. Sau poate chiar a familiei, a comunității în care trăiți, poate a planetei întregi ( atât cât vă stă în puteri) Cu cât mai multe egregoare din care faceți parte beneficiază de pe urma planurilor voastre personale, cu cât mai generos pentru ceilalți vor fi ele alcătuite, cu atât mai important și mai necesar viitorului veți fi văzut de către Ghizi, care vă vor considera un element-cheie în arhitectura viitorului. Cu atât mai mari vor fi șansele de a primi ”fonduri nerambursabile” de Sus, pentru a vă susține 😀

🔥Învățați astăzi să apreciați fiecare respirație ce v-a fost dată pentru Binele universal și împrăștiați în fiecare clipă a existenței întunericul cu lumina propriului Sine. Bucurați-vă de această zi și de puterea ei materializatoare ! Cu toată iubirea, Masha.