🔥🔥🔥A 27-a zi a ciclului Lunar. Ziua este purificatoare și conflictuală, așa că menținerea păcii interioare nu va fi foarte simplă, dar absolut necesară. Acel sentiment, când prin traversarea furtunilor exterioare, o persoană își dă seama cine este, pentru ce există, ce o susține din interior. Nu doar conflictele globale sau ciocnirile dintre grupuri de oameni ies în prim-plan în această zi. Mai importante pot fi conflictele noastre interioare, manifestate prin discrepanța dintre condițiile și convențiile sociale și latura noastră spirituală.

🔥Cadrul social în care o persoană era obișnuită să fie ”înrămată”, poate fi înlăturat sau chiar distrus în anumite cazuri, pentru ca omul să își amintească cât valorează și cine este, dacă îl scoți din funcția, costumul, imaginea grijuliu construită sau decorul virtual obișnuit.

🔥Sau poate fi și situația inversă – în care omul însuși distruge acele cadre sau doar iese benevol din acestea, pentru că își conștientizează brusc propria valoare și incompatibilitatea cu cerințele și regulile societății.

🔥Lucrul sau afacerile se concentrează mai mult pe contemplare și analiză. Pe modul în care se desfășoară procesele în domeniul nostru de activitate, încotro le putem direcționa noi sau încotro ne pot duce ele.

E bine să finalizăm toate treburile vechi și să ne pregătim pentru lucruri noi, dar acestea nu trebuie să înceapă încă. Vom aștepta cuminți să le demarăm în forță de la Lună Nouă, pentru a prinde fluxurile cosmice de energie.

🔥Relațiile dintre persoanele în vârstă și cei tineri sunt deosebit de provocatoare. Ceva vechi face loc noului și datorită acestui schimb de energie, un conflict generațional riscă să se nască. Este important să arătăm respect față de părinți, bunici și strămoși în general, dar să nu renunțăm la aspirațiile și planurile proprii, pentru a nu cădea în „capcana Neamului”, adică să nu începem, doar pentru a le face pe plac celor mai în vârstă, să repetăm scenarii vechi care nu se mai aplică în condițiile noi. În același timp, oamenii în vârstă ar fi bine să își deschidă astăzi mintea către nou, să asculte de cei mai tineri cu atenție, deoarece pot învăța multe de la ei. Surprizele din sfera romantică am zis să le bold-uiesc ca să vă atrag atenția. Pentru că vor exista. Diverse!

🔥 Sănătate. Sistemul nervos necesită îngrijiri speciale. Vremurile sunt grele și acum, mai mult ca oricând, trebuie să putem contempla ceea ce se petrece, adică să privim situațiile și evenimentele de sus și din afară, fără să participăm la ele.

🔥Ca și în ziua precedentă, e bine să facem ordine în spațiul din jurul nostru. Fie că este vorba de casa proprie, de locul de muncă sau de o locuință temporară. Spațiul necesită ordine. Cu cât suntem mai mulți, cei care se străduiesc să mențină ordinea- aceea care le convine nouă și nu altora, cu atât mai stabil este fluxul comun de Ordine divină împotriva Haosului.

🔥Reconfigurați-vă spațiul personal și pe voi în el. În ciuda tuturor scenariilor ce vor să vi se impună. Suntem Co-creatori și Co-arhitecți înnăscuți ai propriei realități. Și așa este! Și așa va fi.

🔥Bucurați-vă și fiți recunoscători în fiecare zi pentru darul vieții! Cu toată iubirea, Masha.