Motto: ⭐️ „— Atunci judecă-te singur, spuse Regele. Acesta este lucrul cel mai greu. Este mult mai greu să te judeci pe tine însuți decât să-i judeci pe ceilalți. Dacă vei reuși să te judeci corect, înseamnă că ești cu adevărat înțelept.”
Antoine de Saint-Exupéry

🔥

Luna Nouă va avea loc pe 14 iulie, la ora 12:45, ora României, însă influența ei se simte deja și se va păstra încă aproximativ o zi după acest moment. Întreaga săptămână se desfășoară sub semnul Judecății. ( Arcana XX din Tarot)

Energiile acestei perioade seamănă cu o pre-curățenie făcută înaintea unei alte curățenii generale, sau cu pregătirile dinaintea sosirii unor oaspeți importanți, care nu vin doar să stea puțin în compania noastră, ci să ne evalueze și să tragă concluzii cu bătaie lungă.

Este ca și cum ar urma să vină pe la noi șeful, părinții mirelui/ miresei ori o persoană importantă, de a cărei decizie depinde un rezultat favorabil pentru noi.

Ierarhiile Superioare au hotărât să ne facă o vizită, iar noi încercăm să ne ridicăm la nivelul celei mai bune versiuni a noastre. Sau poate că… noi înșine devenim cei mai aspri judecători ai propriei persoane.

Marea curățenie sau adevăratul Examen îl vom traversa în Coridorul eclipselor din august. Deocamdată, avem parte doar de o evaluare și de o pregătire pentru verdictul care ne va fi dat atunci sau pentru sarcinile pe care examinatorii ni le vor pune în față în acel Coridor.

Nu este, desigur, cea mai armonioasă perioadă. În timpul curățeniei, totul este scos la vedere de prin toate ungherele, oamenii se împiedică unii de alții, devin nervoși și ajung să se certe. Omul înțelept se poartă cu reținere într-o asemenea agitație și încearcă să evite conflictul, chiar dacă este atras în el prin cuvinte, acțiuni sau…prin lipsa cuiva de acțiune.

Capacitatea de a-ți ține în frâu atât furia, cât și pasiunea, disponibilitatea de a te retrage dintr-o ceartă sau de a rezolva situația cu blândețe deschid ușa către un spațiu curat și echilibrat al Realității.

În schimb, susținerea și escaladarea conflictului duce la mai multă agresivitate și, în final, la o ruptură completă. Acest lucru se va răsfrânge negativ chiar și asupra situațiilor pe care oricum voiam să le încheiem. Poți arunca atent la gunoi o vază veche și inutilă sau o poți trânti pe alături cu coșul, după care vei aduna mult timp cioburile, zgâriindu-te în ele.

Este o perioadă a contradicțiilor. Nu doar oamenii se află în conflict unii cu alții, ci și procesele în sine- la nivel personal sau social.

Opozițiile care s-au făcut simțite încă din weekend devin și mai ascuțite. Va trebui să păstrăm echilibrul între evenimente diferite, să facem compromisuri și, uneori, chiar să ne retragem în fața unor dificultăți cu care altădată ne-am fi luptat.

Acum, lupta poate aduce prea multe pierderi ( mai ales de energie), chiar dacă se încheie în favoarea noastră.

A venit timpul să ne temperăm pretențiile față de viață și față de oameni, să nu ieșim prea mult în față, să ne purtăm mai modest și să observăm mai mult, lăsând procesele vieții să-și urmeze cursul firesc. Astfel, vom avea șansa să învățăm din experiența altora, nu din propriile lovituri și greșeli.

Contradicțiile energiilor planetare nu permit adesea începerea unor lucruri noi și împiedică înaintarea către scopul pe care ni l-am setat. Abia spre sfârșitul săptămânii vor apărea câteva ocazii de a face pași independenți către acel scop.

Totuși, noul vine, dar nu vine neapărat din inițiativa noastră. El ne este înmânat de către Marele Gid Spiritual.

Forțele Superioare ne aduc un proiect nou, de care va trebui să ne ocupăm, iar felul în care vom munci asupra lui va determina dacă vom ieși din Coridorul Eclipselor de la sfârșitul verii cu o recompensă în tolba cu aur spiritual sau cu încă o lecție de parcurs.

În ciuda tuturor dificultăților pe care le-am putea întâmpina, acesta este un timp al măreției, al folosului și al iluminării.

Cunoscându-ne pe noi înșine prin încercări și prin căutarea echilibrului, făcând acum ordine în propria viață, ajungem să ne conștientizăm potențialul și să ne evaluăm cu luciditate.

Iată temelia pe care poate fi construită o Lume nouă în jurul nostu.

🔥

În afaceri și la locul de muncă ar fi bine să ne temperăm ambițiile și dorința de a ajunge rapid la un rezultat, mai ales atunci când încercăm să facem totul singuri. În această perioadă, o singură persoană vede mai greu decât de obicei toate perspectivele unei situații, de aceea este mai înțelept să ne unim în grupuri și să lucrăm împreună.

Munca în echipă este acum, într-adevăr, mai ușoară decât cea solitară, însă Spațiul Variantelor este tensionat, iar colaborările poate duce la dispute și chiar la confruntări serioase.

Orice activitate comună și orice implicare a altor specialiști ar trebui discutate oficial. Este bine să fie semnate documente și stabilite dinainte toate drepturile și obligațiile, plățile și modul de împărțire a profitului. În acest fel, conflictele pot fi evitate.

Dacă cineva lucrează de la bun început singur și nu are pe cine să atragă în proiect, este important să lucreze mai atent decât de obicei, pentru a evita greșelile inutile. Erori vor exista oricum, însă, cu metodă și atenție, ele pot fi observate și corectate la timp. În plus, greșelile pot deveni lecții valoroase. Toți oamenii greșesc; mai important este să tragem concluziile potrivite pentru viitor.

În cursul săptămânii, unii pot constata că anumite proiecte în care au investit multă muncă s-au încheiat, au fost anulate sau și-au pierdut actualitatea. Este neplăcut? Foarte. Totuși, rațiunea ne îndeamnă să nu renunțăm, ci să păstrăm experiența acumulată în timpul muncii și să o folosim în sarcinile viitoare.

Cei care lucrează ca angajați vor fi nevoiți să îndeplinească anumite sarcini de dragul conducerii. Poate fi nevoie să rămână după program, să lucreze în zilele libere, să-și amâne treburile personale și să se ocupe urgent de un proiect adus de superiori, chiar dacă acel proiect nu are legătură directă cu responsabilitățile lor obișnuite.

Este mai bine ca asemenea însărcinări, desigur, în măsura în care sunt rezonabile, să fie acceptate cu fermitate și disciplină. În viitor, această loialitate poate aduce sprijin din partea conducerii și o îmbunătățire generală a poziției profesionale.

În rest, munca rămâne mai degrabă rutinieră, iar spațiul pentru inovație este restrâns. Totuși, vor exista ocazii de a împărtăși idei cu superiorii, partenerii sau colegii. Se poate face publicitate numelui unui antreprenor sau al unei afaceri, pentru a crește notorietatea brandului în rândul clienților, însă promovarea unor produse și servicii noi nu va aduce deocamdată un răspuns rapid. Cererea va veni mai târziu, pe măsură ce acestea vor deveni cunoscute.

Vor apărea însă și noutăți pe care omul nu le-a planificat. Așa cum am spus mai sus, conducerea poate veni cu ceva nou, circumstanțele profesionale se pot schimba astfel încât să fie nevoie de o soluție diferită sau de o abordare nouă, iar un client important poate solicita ceva ce nu s-a mai făcut până acum. De asemenea schimbări se poate și trebuie să ne ocupăm, dar cu foarte multă atenție.

Angajarea unor salariați noi pare lipsită de sens în această săptămână. Pot exista multe interviuri, dar niciun candidat să nu fie cel potrivit. Cei care își caută acum un loc de muncă ar trebui să fie atenți la ofertele prea atrăgătoare: ele s-ar putea dovedi cu totul altceva decât par la început.

🔥

Situația financiară este complicată. Vor fi necesari banii economisiți anterior, în perioadele în care era recomandată prudența. Chiar și plățile clare și regulate, precum salariul, pot întârzia sau pot apărea într-un ritm neregulat.

Cei care lucrează pe cont propriu și micile afaceri private se vor descurca ceva mai bine, datorită capacității de a se adapta la venituri fluctuante și cheltuieli flexibile. Cu cât fluxurile financiare ale unei persoane sau ale unei companii au fost până acum mai stabile, cu atât scăderile și întârzierile acestei perioade pot fi resimțite mai greu.

Cele mai complicate situații vor apărea în legătură cu premiile, bonusurile sau recompensele. Pot veni bani neașteptați, dar ei par să dispară aproape imediat. De exemplu, pot apărea cheltuieli la fel de neașteptate, exact în aceeași sumă. Ar fi bine dacă acești bani s-ar cheltui măcar în folosul persoanei, însă se poate ivi și cineva din anturaj,care să încerce să profite de ei.

Cineva poate veni imediat să vă ceară bani cu împrumut, iar anumite „rude necăjite” pot începe să se plângă de cât de mult au nevoie de ajutor. Fiecare decide singur dacă împrumută bani sau dacă ajută, însă aici pare să fie mai degrabă vorba despre presiune emoțională decât despre o nevoie reală. Gândiți-vă dacă veți putea refuza cu blândețe sau dacă veți face totuși o concesie.

Cheltuielile mici trebuie păstrate sub control, iar orice achiziție importantă ar trebui verificată cu atenție la primire. Există un risc ridicat ca produsul să fie defect, iar mai târziu să nu mai puteți demonstra acest lucru.

🔥

Este o perioadă de învățare prin propriile greșeli și prin dificultățile care apar în cale. Cunoștințele teoretice sunt bune, dar practica este și mai valoroasă. Omul este pus în situații în care trebuie să parcurgă o anumită lecție.

Este un tip de învățare dur, dar el nu poate fi evitat. În schimb, cel care observă cu atenție situația, o analizează și își cercetează propriile motive și decizii va reuși să găsească o ieșire, să înțeleagă lecția și să dobândească o experiență prețioasă pentru viitor. Mai târziu, situațiile asemănătoare nu i se vor mai părea atât de complicate.

🔥

Energia separării, prezentă în relațiile personale pe toată durata Lunii în descreștere, devine și mai ascuțită, ducând uneori până la rupturi. Orice dificultate provoacă neliniște, iar îndoielile și temerile interioare devin mai dureroase chiar și atunci când există doar un motiv foarte mic pentru ele.

Adevăratele probleme ale relației se văd mai clar. Încrederea se topește sub ochii noștri, iar oamenii pot deveni cruzi și chiar nedrepți unii față de alții.

Dacă există dorința de a păstra legătura, este mai bine să facem un pas înapoi, să arătăm răbdare, să rezolvăm disputa pașnic și să ținem cont de nevoile și de starea celuilalt. Chiar și unele gesturi greșite, atât timp cât nu vă încalcă demnitatea și nu distrug însăși baza relației, ar fi bine să fie privite acum cu mai multă răbdare.

Totuși, dacă răbdarea s-a epuizat de mult, iar această Lună Neagră va consumă multe celule nervoase, atunci poate că a venit momentul să lăsați în urmă o relație grea, transformând-o într-o experiență și într-o lecție deja parcursă.

Ceea ce nu trebuie făcut este să puneți ultimatumuri. Ele vor duce la distrugerea relației, însă nu imediat, ci lent și mult mai dureros decât ar fi cazul, pentru toți cei implicați.

Dacă nu există motive evidente de despărțire, iar oamenii au reușit să-și păstreze acceptarea reciprocă, săptămâna poate aduce și momente plăcute: timp petrecut frumos împreună, activități comune și întâlniri calde și tandre.

Relațiile cu prietenii sunt bune, dacă există un schimb real și reciproc. Ar fi bine să renunțăm la conversațiile mondene cu vecinii, cunoștințele superficiale sau prietenii de ocazie. Numai o discuție cu adevărat interesantă va apropia oamenii. Pentru restul nu merită să ne consumăm energia.

Între rude pot apărea multe conflicte. Totul depinde de faptul dacă sunteți sau nu participant direct la dispută. Dacă da, este bine să păstrați toleranța și calmul interior, pentru ca neînțelegerea să nu se amplifice. Dacă rudele se ceartă între ele, este mai înțelept să nu interveniți, altfel întregul conflict se poate revărsa asupra voastră din ambele direcții.

🔥

Relațiile noi sunt, în mod surprinzător, foarte posibile. Important este să nu fie grăbite și să ne permitem atât nouă, cât și celuilalt om să ne bucurăm de momentele cunoașterii și ale descoperirii reciproce.

Cei care se atrag și se întâlnesc acum par să redescopere iubirea de la început. Ei trebuie să parcurgă un drum al învățării, bazat pe puritate, sinceritate, grijă reciprocă, construirea încrederii și înțelegerea adevăratelor lor aspirații într-o relație. Dacă oamenii vor reuși să nu aducă povara trecutului propriu în noua legătură, li se poate deschide calea către fericirea unor sentimente profunde și împărtășite.

🔥

Sănătatea cere un regim strict de economisire a energiei. Este important ca orice efort să fie alternat cu odihnă; doar așa starea generală va putea rămâne satisfăcătoare, iar sarcinile – totuși îndeplinite.

Pot apărea manifestări ale unor afecțiuni somatice, oscilații ale tensiunii arteriale, probleme cardiace sau tulburări de anxietate. Orice asemenea situație trebuie, desigur, evaluată și tratată de medic, însă odihna este obligatorie. Atenție, nu este momentul în care să numim odihnă simpla înlocuire a unei activități solicitante cu alta.Odihnă reală și liniște.

🔥

Riscurile asociate intervențiilor chirurgicale scad, însă există și un factor de imprevizibilitate. Situația generală nu este rea, dar, în condiții aparent asemănătoare, se pot manifesta brusc reacții individuale atât la procedură, cât și la procesul de recuperare.

Tratamentul terapeutic se desfășoară calm, sigur și fără efecte secundare importante.Reamintesc faptul că diagnosticul exact, orice tratament, prescrierea, modificarea sau întreruperea lui trebuie stabilite și discutate cu medicul curant.

🔥

În cosmetică, rezultatele sunt imprevizibile. Totul depinde de starea ta energetică și…de Fazele Lunii. Și nu contează dacă ai mai făcut procedura respectivă sau ai mai folosit aceleași produse. Data trecută rezultatul putea fi unul, iar acum poate fi complet diferit, mai bun sau mai slab. Este greu de anticipat.

Tunsorile sunt NEFAVORABILE luni, marți și parțial duminică. Mai multe detalii despre influența procedurilor de înfrumusețare și a tunsorilor asupra părului și energiei pot fi găsite în Calendarele Frumuseții pentru iulie de pe Blog ( https://blogul-mashei.ro/2026/07/02/%f0%9f%92%8b-%f0%9f%91%a0-astro-calendarele-frumusetii-si-tunsorilor-iulie-2026/)

🔥

Alimentația trebuie să fie moderată. Este important să nu slăbim organismul prin diete excesive, dar și să fim atenți la regimul alimentar, pentru a evita supraalimentarea și pentru a primi toate elementele nutritive necesare.

Intestinul poate funcționa mai lent, de aceea este bine să acordăm atenție produselor fermentate, precum chefirul și legumele murate, dar și alimentelor bogate în fibre.

🔥

Nunțile pot fi complicate. Există multe energii conflictuale în aer, iar o nuntă este oricum un moment încărcat emoțional. Toată lumea se poate certa cu toată lumea, din aproape orice motiv.

La petrecere ar fi foarte util un coordonator care să observe la timp momentele delicate și să le gestioneze, să limiteze activitatea excesivă a invitaților și să reducă tensiunile. Mirii, la rândul lor, ar trebui să-și rezolve neînțelegerile înainte de nuntă sau să încerce să-și suporte cu mai multă răbdare propriile stări și pe cele ale partenerului, pentru a nu transforma micile scântei de iritare într-un conflict mai mare.

🔥

Copiii născuți în această perioadă pot avea un caracter dificil. Au o structură nervoasă fină și o predispoziție către dispute. În interacțiunea cu ceilalți copii – mai ales băieții, se pot implica în conflicte fizice, deși și fetele pot fi mai combative săptămâna aceasta.

Ei au acum un simț puternic al justiției, astfel încât nu intră în conflicte doar de dragul luptei, ci mai ales pentru a apăra ceea ce consideră adevărat.

De asemenea, ei mai pot avea o înclinație pronunțată către ordine în casă, căci deja din copilărie acești copii își pot descărca tensiunea nervoasă prin curățenie. De aceea, este bine ca adulții să-i implice în treburile gospodărești.

Este însă foarte important ca acești copii să aibă și timp și pentru o odihnă ”leneșă”, fără niciun scop și fără obligații. Au nevoie de ea pentru a-și reface energia.

🔥

Copiii născuți între 13-19.07, până în jurul vârstei de 12 ani, pot fi posomorâți , precum un nor de furtună, se pot certa între ei și pot intra în conflicte cu părinții.

Și ei au nevoie de acea odihnă leneșă, chiar dacă în timpul verii au cursuri , școli de vară sau alte activități. Altfel, aceștia vor obosi mai repede decât de obicei, iar tensiunea lor nervoasă va crește, uneori până la crize de furie și izbucniri emoționale specifice copilăriei.

În această perioadă, întreaga familie trebuie să protejeze echilibrul mental comun, pentru a traversa mai ușor etapa dificilă.

🔥

Sărbătoriții maturi ai noii săptămâni pot avea parte de un câștig neașteptat. Câștigul poate fi surprinzător – fie prin amploare, oamenii nefiind pregătiți pentru o asemenea generozitate din partea Universului, fie prin conținut, când apare ceva bun, rar, la care nici măcar nu sperau.

Cel mai probabil câștigul va fi unul material: un cadou valoros, pentru că este totuși ziua lor de naștere, un profit, o resursă sau un obiect de lux. Uneori poate fi vorba și despre împlinirea unei speranțe sau a unui plan.

🔥

Drumurile nu sunt dintre cele mai favorabile. Traseele obișnuite, către serviciu, școală și alte locuri familiare, se desfășoară conform planului, însă călătoriile mai lungi se pot anula sau pot fi însoțite de multe dificultăți.

În mod special pot fi complicate drumurile către apă sau dinspre apă, de exemplu o călătorie la mare/râu/lac ori întoarcerea de acolo.

🔥

Diverse :

— Este un moment bun pentru a-i găsi pe cei care vă pot ajuta în misiune: parteneri influenți, persoane cu funcții importante, protectori, specialiști cu mai multe cunoștințe sau chiar instituții oficiale.

De exemplu, este favorabil să ne adresăm instanței, conducerii sau consultanților de toate felurile. Persoana influentă trebuie totuși convinsă să ne ofere sprijin, însă, dacă reușim acest lucru, atunci și dorința care depinde de ea poate fi îndeplinită.

— Nu este cea mai potrivită perioadă pentru a ne impune adevărul cu orice preț. Uneori este nevoie să păstrăm neutralitatea și să tăcem, chiar dacă ne vine să spunem lucrurilor pe nume fără menajamente.

Asta nu înseamnă că trebuie să mințim sau să ne prefacem, însă și adevărul poate fi transmis mai blând, cu mai multă grijă față de sentimentele celui căruia i-l spunem.

— Dacă depunerea unei cereri în instanță poate fi favorabilă acum, procesele mai vechi pot aduce eșecuri atunci când persoana nu a fost suficient de pregătită, iar poziția ei avea puncte slabe. Acum, toate aceste breșe vor ieși la suprafață și vor fi folosite împotriva celui implicat în litigiu.

— Săptămâna poate aduce reușite, dar vor exista și încercări repetate din partea unora de a profita de norocul sau resursele noastre.

Acum nu este suficient doar să ne păstrăm calmul. Trebuie să fim atenți la concurenți, rivali, persoane egoiste din apropiere și la cei care au tendința de a-i atrage pe ceilalți în situații neplăcute.

Uneori poate părea că norocul ne scapă printre degete, însă adevărul va triumfa, dacă ne păstrăm vigilența necesară. Să ne amintim, totuși, că a fi onest nu înseamnă a fi naiv.

ÎN CONCLUZIE:

Urmează o reevaluare finală a valorilor, scopurilor, direcțiilor și dorințelor noastre.

Această analiză nu trebuie să se transforme într-o reflecție nesfârșită. A venit timpul să formulăm o concluzie sinceră despre noi înșine, despre faptele noastre și consecințele lor, despre măsura în care propriul comportament ne ajută sau ne împiedică să ne atingem dorințele.

Luăm din trecut potențialul și experiența acumulată. Recunoaștem că, în condițiile de atunci și alături de oamenii de atunci, nu se putea construi ceva durabil. Renunțăm la tristețea după visurile neîmplinite.

De îndată ce reușim să ne adunăm în Prezent și să reunim tot ceea ce există cu adevărat în noi, vom fi pregătiți să susținem examenul în fața Marelui Judecător.

🔥

Bucurați-vă de fiecare zi trăită- chiar și în asemenea timpuri- și aveți grijă de voi!

Masha.


Descoperă mai multe la Blogul Mashei

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Trending

Descoperă mai multe la Blogul Mashei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la Blogul Mashei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura