Saturn în case și zodii.
Important: Interpretarea de mai jos este valabilă atât pentru cei cu poziția Soarelui, cât mai ales, pentru cei cu poziția Ascendentului în semnele respective
Berbec (și Ascendent în Berbec, casa 11)
Pentru o perioadă de trei ani(23.03 – 2.07.2020…(pauză)…18.12.20 – 8.03.2023), Saturn vă va intra în casa 11 , unde vă va restrânge în primul rând, cercul de prieteni, făcând să dispară anumite persoane din această categorie: unii vor pleca singuri, la alții veți renunța chiar voi – fie pentru că vor deveni plictisitori, fie pentru că veți epuiza subiectele și proiectele comune cu aceștia.
Tot casa 11 ne mai vorbește despre o asumare suplimentară de obligații; poate fi vorba despre venirea pe lume a nepoților în cazul nativilor maturi, sau al celui de-al doilea sau al treilea copil în cazul celor tineri, în cazuri aparte vorbim despre legalizarea unei a treia căsătorii (tot la obligații se încadrează :D)
Casa 11-a mai patronează rețelele de socializare, unde unii dintre voi ați putea fi supuși unor limitări, restricții, ori poate veți rări-o din proprie inițiativă cu pierderea timpului pe acolo; mai există varianta de transformare a timpului dedicat distracției pe social media în unul productiv, de muncă – de exemplu, începeți promovarea unei afaceri pe rețelele de socializare. Partea bună ar mai fi că, odată cu îngustarea cercului de prieteni, va crește calitatea comunicării cu cei rămași. Și eficiența, dacă e vorba de promovarea businessului.
Mai e posibil, cu Saturn pe casa 11-a, să vă întâlniți în această perioadă Mentorul, cel pe care îl căutați de mult timp. Sau, dacă există o pregătire corespunzătoare, ați putea să deveniți char voi Mentorul cuiva. Saturn simbolizează Învățătorul.
Casa 11, mai fiind și casa viitorului, a viselor de viitor, ar putea fi vorba despre apariția cuiva, care vă va motiva să visați la un viitor frumos și vă va ajută să vă fixați scopuri îndrăznețe. Nu contează dacă va fi o întâlnire reală sau online. Cel mai probabil, varianta a doua e mai plauzibilă, casa 11 mai fiind și casa internetului. Așadar puteți găsi în perioada următoare un Mentor, care vă va preda, posibil de la distanță, exact lecțiile de care aveți nevoie, pentru a evolua.
În general, când cunoaștem pe cineva, în perioada de tranzit a lui Saturn prin casa 11, acea cunoștință se poate transforma într-un prieten minunat, ce va rămâne pentru foarte mult timp în viața noastră (pentru aproximativ 30 de ani) Adică, acum ar fi momentul legării unor relații de prietenie autentice.
Taur (și Ascendent în Taur, casa 10)
Saturn vă intră în casa care patronează cariera, munca, faima, notorietatea, rezultatele. Casa X este casa realizărilor și aici, în funcție de greșelile sau meritele din domeniile de mai sus, pot exista scenarii diferite. Câteva variante:
Unora li s-ar putea oferi o funcție nouă, care implică multă responsabilitate, alții își pot asuma un business mare, în care vor trebui să fie permanent prezenți , iar o a treia categorie și-ar putea asuma responsabilități suplimentare în viața particulară Saturn este planeta muncii timp de multe ore.
Unii pot începe să își clădească o afacere proprie, iar acest proces poate dura în jur de trei ani. Dacă Saturn pe casa a zecea face aspecte tensionate cu planetele natale, unii dintre cei cu marcaj de Taur vor fi nevoiți să își apere reputația, care e posibil să aibă de suferit în urma unor reglări karmice, ori din vina nativului..
În cazuri speciale, dacă și alte aspecte dificile din hartă o confirmă, Saturn în casa 10 , a responsabilității colective, poate indica o demitere din funcție, o penalizare mare sau, dacă abaterile au fost grave, chiar lipsire de libertate, pentru vreo 3 ani. Așa, Saturn il poate întoarce pe nativ, prin smerire forțată, cu fața la Dumnezeu.
În caz că nu aveți aspecte negative majore în hartă (sper!) , poate fi vorba doar despre o schimbare a statutului la locul de muncă.
Ca și influentă benefică, la unii nativi Saturn în casa 10 poate schimbă statutul social în bine, prin mariaj. Este foarte indicat să vă căsătoriți în perioada în care Saturn tranzitează Casa a zecea, asumându-vă responsabilități de soț/soție, deoarece va fi un mariaj reușit, care va dura; fie vă asumați responsabilități de părinte, concepând un copil (optim, din mai încolo);
tot cu Saturn în casa a zecea puteți ieși la pensie, în condiții avantajoase, ori ați putea pleca de la serviciu din motive obiective. Poate nu vi se mai potrivește funcția sau jobul. Poate aveți salariul prea mic, comparativ cu volumul de lucru făcut; în acest caz Saturn poate acționa ca o busolă inteligentă, restricționând ceea ce nu vă face bine și redirecționându-vă către un loc în care veți avea mai multe avantaje. Sub nicio formă nu va agățați de vechiul loc de muncă, dacă acesta nu va mai convine, cu Saturn tranzitând casa a 10-a. Pentru că dacă nu vă hotărâți să plecați acum, anul acesta, veți stagna așa încă trei ani, fără a mai putea schimba ceva
La unii nativi cu Saturn tranzitând casa a 10, poate fi vorba despre schimbarea domiciliului, deoarece casa 10-a este aspectată prin opoziție de casa a 4-a.
Casa a zecea mai poate fi indicatorul unuia dintre părinți; de obicei, al tatălui, căci în mod tradițional capul familiei este considerat tatăl. În realitate, poate fi vorba despre acel părinte, autoritatea căruia este recunoscută oficial de toți membrii familiei (și trebuie să fiți de acord, că nu întotdeauna acela e tata 🙂 În fine, pot fi schimbări saturniene în viața părinților, a părintelui dominant.
Și nu în ultimul rând, ca și aspect pozitiv, Saturn, în casa a 10-a ar putea avea legătură cu realizări de durată, obținere de licențe, diplome, cu recunoașterea valorii socio-profesionale a Taurilor.
Gemeni (și Ascendent în Gemeni, casa 9)
Aici influența este destul de duală (ca și zodia!) deoarece casa 9 este una a extinderii viziunilor despre lume a expansiunii, a justiției, a convingerilor religioase, a călătoriilor lungi, iar Saturn îngustează și limitează acest sector.
Care ar fi posibile variante de manifestare: să rămâneți într-un anume loc, timp de aproximativ trei ani, nemaiputând călători atât de mult ca înainte; de exemplu, ați fost trimis într-o deplasare și trebuie să rămâneți acolo un timp mai îndelungat. Casa 9 este casa străinătății, a locurilor în afara graniței domiciliului stabil, a contactelor cu străini.
Poate că este vorba despre o școlarizare, ori despre un contract pe o durată limitată de trei ani cu o companie internațională, fie puteți începe colaborarea cu o revistă internațională, sau cu o editură, deoarece casa 9 patronează publicațiile, editurile, agențiile de publicitate. Saturn poate limita și restrânge planurile în această direcție; posibil va trebui să re-editați o carte sau să îi aduceți niște îmbunătățiri și acest lucru va dura, sau să mai munciți odată la același proiect, care poate fi legat de domeniul filosofic, religios, juridic, politic, spiritual.
Saturn pe casa 9 mai poate da un partener din străinătate, legalizarea colaborării dintre voi fiind tergiversată, deoarece, chiar dacă Saturn pune doar granițe fizice, este posibil să fiți nevoiți să așteptați o formalitate legată de acte care va dura destul de mult.
Din aspectele benefice: orice persoană străină pe care o veți cunoaște în această perioadă de timp, fie că e un posibil partener de viață, fie unul de afaceri, relația va fi una durabilă, pentru că Saturn este o planetă serioasă. Chiar dacă veți avea de așteptat în jur de 3 ani pentru a vă putea muta cu acesta în afara granițelor, sau pentru a oficializa relația (Saturn simbolizează legea, deci aici nu va merge cu concubinajul sau cu încheieri de parteneriate bazate pe promisiuni verbale!).
Toate chestiunile avocățești și problemele juridice țin tot de casa 9, ceea ce înseamnă că Saturn va tergiversa procesele și acțiunile juridice. Dacă vreți să vă adresați în această perioadă unei instanțe, trebuie să vă pregătiți moral – soluționarea va dura mult, poate chiar în jur de 3 ani.
Și nu în ultimul rând, un Saturn pe Casa 9 poate activa chestii ce au legătură cu rudele din partea soțului;
Mai poate avea legătură,in unele cazuri, cu informații / activități legate de previziuni, proorociri, metode de divinație, arta visării și experiențe de natură spirituală – detalii – în funcție de harta natală
Rac (și Ascendent în Rac, casa 8)
Saturn intră în casa finanțelor și a banilor altora – 2020-2023. Pe cât de posibil, reduceți investițiile și parteneriatele pe investiții.
Saturn în 8 restricționează cheltuielile. Dacă sunteți În așteptarea aprobării unor fonduri, finanțări, etc , ele s-ar putea restrânge; posibil să încetați să mai primiți sau să vă fie micșorată o bursă, o pensie alimentară, un ajutor social, sponsorizare, toți banii care veneau de la alte persoane, ori instituții, pe care i-ați primit până acum. Din casa 8, Saturn ne transmite: asumați-vă responsabilitatea pentru finanțele proprii!
Deoarece Saturn scade și diminuează, mai poate fi vorba despre scăderea veniturilor partenerului de viață și, implicit, de scăderea bugetului comun;
sau, pentru cei tineri, poate fi vorba despre diminuarea/sistarea ajutorului venit de la unul dintre părinți.
Dacă v-au fost promiși în ultima perioadă niște bani, pe care contați, cel mai probabil aceștia nu vor veni. Dacă aveți niște datorii de plătit, cel mai probabil, ele vi se vor cere înapoi.
Este posibil să vă restructurați/reeșalonați plățile și investițiile, restrângându-le la una-două direcții, deoarece Saturn se focusează pe cât mai puține obiective.Posibil va trebui să vă limitați doar la plata unor credite pentru casă, chirii sau pentru a achita ceva ce ține de sfera bancară.
Restrângerea finanțelor mai poate veni din amânarea unei moșteniri, acolo unde e cazul, în sensul că se poate amâna intrarea în posesia acesteia; fie procesul se va prelungi, fie pot apărea noi pretenții ale celor implicați.
În concluzie, vor exista schimbări în schemele financiare ce implică și alte persoane. Important e să ne facem o analiză a veniturilor și să prevedem ce variantă va fi cea care va suferi limitări, pentru a ne putea pregăti și reorganiza în timp util.
Casa a opta mai poate fi despre limitări în relațiile sexuale Acestea fie se stabilizează cu un singur partener, (în cazul în care aveați mai multe variante – paralele, alternative, de rezervă, etc) :))
fie conștientizați clar,că cineva este singurul partener/ă potrivită, trecând la o relație sexuală monogamă pentru cel puțin următorii 3 ani;
fie, atunci când harta personală o confirmă, relațiile sexuale să… nu mai fie deloc (să sperăm totuși, că este vorba despre moșteniri care întârzie!) 🙂
Să vorbim și despre partea pozitivă a situației: casa a 8-a, fiind în general casa crizelor majore, a situațiilor imposibil de prevăzut, Saturn în 8 vă va proteja, ca un scut, în următorii 3 ani de orice probleme de gravitate mare sau de situații-limită.
Alte vești bune: Casa a opta mai este și casa transformărilor interioare, ce țin de domeniul ocult, spiritual și aici Saturn vă poate pune serios la treabă! În următorii trei ani puteți simți nevoia puternică de a lucra din greu la propria transformare interioară, la elevarea personalității. Stabilizarea unui interes profund pentru domeniul ezoteric, începerea unui studiu serios legat de științele de graniță, moartea ego-ului și regenerarea Sinelui interior prin comunicare sufletească intensă cu alte persoane;
tot Saturn în casa 8 poate mai însemna concepție realizată cu dificultate, adică planificare îndelungată, ecografii și investigații multiple, posibile operații necesare în acest scop, adică Saturn îi va face să muncească din greu pe potențialii părinți pentru acea concepție.
Leu (și Ascendent în Leu, casa 7)
Influență duală, un fel de alba-neagra, în funcție de alte aspecte personale – armonioase seu tensionate. Să exemplificăm.
Deoarece Saturn mai simbolizează și frigul, gheața, în casa a șaptea a parteneriatului acesta poate da o răcire bruscă față de partener sau instalarea unei distanțe. Puteți locui în aceeași casă, dar să fie un fel de singurătate în doi, uneori fără măcar să vă vorbiți unul celuilalt. Aceasta ar fi varianta negativă a scenariului.
În varianta pozitivă Saturn, pentru cei singuri poate prevesti o căsătorie, mai ales că tot în casa 7-a va intra atunci și Jupiter, aceasta poate fi o căsătorie stabilă, sinceră, de durată, un mariaj clasic.
Vă puteți întreba, ce puncte comune au cele două variante de scenariu saturnian: răceala și separarea versus căsătoria, sudarea cuplului.
Răspuns: Saturn este planeta sincerității și în funcție de asta alege, cum să intervină. Dacă relația este una afectată de necinste, de lipsă de loialitate din partea unuia sau a ambilor parteneri, atunci Saturn o va distruge. Pentru un mariaj, în care lucrurile decurg bine la capitolul sinceritate și comunicare deschisă a problemelor între toți cei implicați, familia va deveni stabila și unită, rezistând distanțării temporare, cauzate de factori externi, ori din orice alte motive (de oboseală,stres, nervozități, griji cotidiene, etc). Testul de anduranță va fi trecut cu brio cum ziceam, de toate cuplurile pentru care sinceritatea e un mod de a fi.
Saturn va distruge doar relațiile care nu mai funcționează, sau… pe cele în care unul dintre parteneri l-a depășit din punct de vedere spiritual pe celălalt; acolo unde e deja clar că voi și partenerul nu mai aveți drum comun, viziune despre viață, idealuri și interese comune; și nu are importanță de la cine va veni inițiativa separării – de la dumneavoastră, ori de la partener, sau poate va apărea o terță persoană care, pur și simplu, va avea misiunea de a fi catalizatorul.
Despărțirea se va produce, pentru că voi trebuie să creșteți iar conviețuirea în continuare în acea relație ar însemna stagnare.
Dacă dimpotrivă, sunteți o persoană liberă și vă doriți un partener la fel de serios și liber, îl puteți întâlni în această perioadă. Și această întâlnire ar putea duce la un mariaj solid; este posibil ca acel partener să fie mai în vârstă deoarece Saturn este planeta vârstei mature, a seriozității și responsabilității; totuși, nu neapărat despre maturitate fizică poate fi vorba, ci doar de cineva cu o maturitate mare emoțională, dar cu o vârstă fragedă. Cert este un lucru: Saturn dorește întotdeauna intenții serioase, relații legalizate. O altă variantă – modificarea numelui în acte, deoarece va trebui să vă arătați seriozitatea intențiilor față de partener, legalizând o relație pănă atunci deschisă.
Mai există o altă varianta de scenariu: una în care o relație înfiripată acum să aibă nevoie de trei ani de probă și teste de anduranță, pe care Saturn le va da partenerilor, pentru a verifica profunzimea sentimentelor.
Și mai există un aspect al casei 8, despre care trebuie să vă spun. Este și casa dușmanilor noștri, a celor care ne invidiază sau ne pun bețe în roate cu rea intenție. Și implicit a proceselor, dacă aveți dușmani declarați. Acestea pot dura în jur de trei ani, dacă sunt declanșate anul acesta.
În fine, mai poate fi vorba despre relații client-partener în afaceri. Saturn rupe și restricționează parteneriate, poate să voi veți fi inițiatorul ruperii, sau poate un partener va ieși din afacerea comună – în funcție de harta personală.
(Fecioara și Ascendent în Fecioară, casa 6)
Casa sănătății a regimul alimentar, a unui mod de viață sănătos, a relațiilor de zi cu zi la locul de muncă sau a angajaților.
Este posibil, dacă sunteți angajator, în următoarea perioadă să faceți reduceri de personal.
Dacă sunteți angajat, Saturn vă poate închide o ușă și deschide o alta, pentru binele vostru.
Deoarece el mai simbolizează și oboseala acumulată, puteți pleca de la o muncă unde oboseați foarte tare.
Sau, din decembrie, se poate schimba locația, adică se poate muta locul de muncă în altă parte.
Deoarece Saturn mai este planeta legii și a restricțiilor de natură legală, s-ar putea schimba legislația la locul de muncă; pot apare restricții, restrângeri, etc.
Unii vor primi sarcini și responsabilități noi, sau vor vrea să demareze un business nou, propriu, cu același tip de activitate,pe care l-a prestat și pentru angajator. Acest aspect se poate activa în decembrie atunci când Saturn intră în conjuncție cu Jupiter (afaceri noi, obligații noi etc)
Saturn mai fiind și planetă regimului, în casa sănătății vă poate impune un regim, pentru îmbunătățirea stării de sănătate, care cere atenție:
fiind și planeta scăderii, a restricționării, apropos, va fi o perioadă foarte bună de scăzut în greutate pentru nativii cu Saturn pe casa 6.
Este posibil,de asemenea, să vă lăsați mult mai ușor de anumite dependențe: de băutură, fumat, mâncat excesiv,consum de droguri, etc. Este chiar indicat să o faceți în această perioadă, deoarece rezultatele obținute vor persista mult timp.
Saturn mai simbolizează calciul. Deci, v-ar putea cauza deficiențe de calciu, în zone ca genunchii, dinții, articulațiile, coloana – toate acestea vor fi vulnerabile.
Poate fi un avertisment de viitoare operații, în următorii trei ani, legate de oase, fracturi, demineralizări, probleme cu dinții, ligamentele, sau de postură corporală. Saturn în casa a șasea mai are legătură cu efortul zilnic pe repetiție, gen sport, gimnastică, dans, alergări- cumva acestea ar putea fi restricționate, fie din cauze de sănătate, traumatisme, fie cauze externe (schimbări de grafic,orar, locație,etc), fie ceva legat de eficientizarea timpului, deoarece el mai guvernează timpul.
Cuvinte-cheie, specifice lui Saturn, mai sunt responsabilitate și simțul datoriei.
De aceea, cât timp e Saturn în Casa 6-a, fie reușiți să achitați o datorie în bani, fie vă îndepliniți datoria de om față de o persoană; posibil vă asumați îngrijirea cuiva: mama, soră, o rudă, un vecin, etc.
( Continuarea analizei pe zodii aici )
Cu drag, Masha.